TU, DUMNEZEUL MEU - Silvia Urlih

Tu,

Doamne-al meu

care îmi ești aproape,

Tu,

care mă privești

cu-alean și îndurare,

mai poți să-mi ierți păcatul

ce-n mine nu încape,

mai poți să-mbraci în soare,

trecutul

ce mă doare ?

Tu,

Doamne-al meu,

ce-ai înviat din morți,

mai poți

cu al tău sânge

să-mi speli dureri ce-au fost,

mai poți

să îmi zâmbești,

să-mi spui care din sorți

e soarta ce mi-e dată,

să-mi știu un adăpost ?

Tu,

Dumnezeul meu,

care îmi ești ca frate,

spune-mi că-n zori de zi îmi voi găsi

găsirea,

spune-mi

că-n pomul meu

cresc flori înmiresmate,

că drumul ce-l urmez,

îmi va aduce-n asfințit,

iubirea.

Silvia Urlih 08.04.2018

DAC-AȘ PUTEA SĂ-ȚI MULȚUMESC - Silvia Urlih

Doamne,

dac-aș putea să-ți mulțumesc,

m-aș face floare,

pe un colț de stâncă,

m-aș face grâu,

în sâmbure să înfloresc

m-aș face deal

și valea lui

adâncă.

Dac-aș putea

să-ți mulțumesc că m-ai născut,

m-aș face râu

cu izvorârea-n mare,

m-aș face nor

ce plouă-a început,

m-aș face

pentru Tine

o stea strălucitoare.

Dac-aș putea să-ți spun

că-mi ești

bun Tată,

m-aș face iar copil

să mai renasc din Tine,

m-aș naște iar copilul,

poate băiat, sau fată….

Îți mulțumesc că-ți sunt,

că-mi ești mereu cu mine !

Doamne, știu că îmi ești

și ești

peste tot locul,

știu că îmi faci crucea ce o port,

ușoară,

știu că mă duci pe drumul ce poartă-n el

norocul,

știu că Tu mă iubești,

și nu mă cerți ca să mă doară.

Silvia Urlih -8.04.2018

CUM O FI SĂ SIMȚI - Silvia Urlih

Cum o fi

să simți pe cruce,

răstignirea

și-apoi spinii,

cum o fi să simți

cum trupul plânge

plin de răni arzânde,

cum o fi să știi

că moartea

e aproape și te-așteaptă,

dar,

te-așteaptă ca o zână,

cu ofrande tremurânde.

Cum o fi să îți simți

trupul

cum se sparge în durere,

cum o fi

să nu mai știi

de ești viu

sau ai murit,

cum o fi să știi

că-n clipă

vei fi lacrimă-n tăcere,

că-n secunda ce urmează

vei vedea ce ai trăit.

Cum o fi

să simți în palme

cuiele

cum te alintă,

sângele

cum șiroiește

dar să-ți simți trupul ușor,

cum o fi ca-n tălpi

să-ți ardă melodia

care-ți cântă,

care-ți cântă a alean,

care-ți cânt-a dor

cu dor.

Cum o fi

să-ți fii copac,

iar din cruce

să-ți faci floare,

frunzele

să te-ocrotească,

să-ți fii umbra din destin,

cum o fi

să-ți fii lumină

de lumină-aducătoare,

cum ar fi

să îți fii mustul

care nu-ți va fi venin.

Silvia Urlih 07.04.2018

VINO DE-ȚI IA LUMINA - Silvia Urlih

Vino de-ți ia lumina,

căci trupul,

deși mort,

trăiește peste veacuri

cu veacul

împreună,

vino de-ți ia lumina,

căci sufletul

mi-l port,

o dată

și-înc-o dată

în veșnică cunună.

Vino de te hrănește

din sufletu-mi

ce-i viu,

sunt viu,

nu am murit,

ți-am spus asta cândva,

vino de-ți ia lumina,

căci

încă nu-i târziu,

să te trezești din moarte

și să trăiești…

cumva…

Vino de-ți ia lumina

din „moartea”

ce îmi este,

o „moarte” ce-am trăit

ca să te izbăvesc,

viața

mi-a fost frumoasă,

iar moartea

o poveste,

poveste ce-am știut-o,

știam

c-o să trăiesc.

Vino de-ți ia lumina,

lumină

să îți fiu,

deschide-ți sufletul

să-ți fiu soartă

în soartă,

vino copilul meu,

căci Eu de ani te știu,

îți știu greșeala vieții,

dar,

Tatăl,

iar te iartă.

Silvia Urlih 06.04.2018

ZBOR SPRE IZVORÂRE - Silvia Urlih

Sunt,

am fost,

poate-oi mai fi,

doar un crîmpei din basmul lumii,
sunt o poveste despre mine,

despre ce-am fost,

despre ce sunt,
sunt o poveste

începută când baleiam

în miezul lunii,
o urmă ștearsă-n depărtare,

dar,

am ajuns

pe ăst pământ.

În zborul meu spre izvorâre,

m-am cățărat,

am mai căzut,

de spini

și crengi uscate-n crâng

mi-am agățat

privirea plânsă,

în calea mea ploua a taină,

ploua…

și-n ploaie n-am văzut,

că trupul,

haina ce-o purtam,

mi-era când largă,

când prea strânsă.

Am fost

și sunt

doar o poveste,

un referat scris de un mag,

rescriu credința din scenariu,

alerg

pe drum spre adăpost,

am vrut să fiu o lebădă,

dar

lacul parcă-mi este prag,

am vrut…

dar viața mi-e poveste

și vreau să fiu

ce n-am mai fost.

Silvia Urlih 06.04.2018

E PENTRU CĂ-MI DORESC ! Silvia Urlih

Și dac-alerg

să prind din urmă timpul,

e pentru că,

cu timpul

mă prind ades în horă,

e pentru că

la butonieră

mi-am prins anotimpul,

să mă mai simt o clipă

copilul

născut din auroră.

Și dacă alerg de mine

să nu-mi cunosc

revolta,

e pentru că-mi doresc

să nu-mi mai fiu dușman,

să nu mai știu durerea,

să-mi simt în ani

recolta,

să-mi fiu copilul vieții

ce naște

an de an.

Și dac-alerg

cu mine

alături lângă mine,

e pentru că

nu vreau

să-mbătrânesc în ierni,

să nu-mi mai simt rănirea

ce în destin mă ține,

să-mi aflu-n toamna vieții,

verile

din veri.

Și ce dacă alerg ?

Timpul oricum mă va prinde din urmă…

Silvia Urlih 04.04.2018