duminică, 8 aprilie 2018

TU, DUMNEZEUL MEU - Silvia Urlih





Tu,
Doamne-al meu
care îmi ești aproape,
Tu,
care mă privești
cu-alean și îndurare,
mai poți să-mi ierți păcatul
ce-n mine nu încape,
mai poți să-mbraci în soare,
trecutul
ce mă doare ?

Tu,
Doamne-al meu,
ce-ai înviat din morți,
mai poți
cu al tău sânge
să-mi speli dureri ce-au fost,
mai poți
să îmi zâmbești,
să-mi spui care din sorți
e soarta ce mi-e dată,
să-mi știu un adăpost ?

Tu,
Dumnezeul meu,
care îmi ești ca frate,
spune-mi că-n zori de zi îmi voi găsi
găsirea,
spune-mi
că-n pomul meu
cresc flori înmiresmate,
că drumul ce-l urmez,
îmi va aduce-n asfințit,
iubirea.
Silvia Urlih 08.04.2018



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu