VISUL CE-L VISEAZĂ OMUL - Silvia Urlih

Luna,

tolănit-n cot,

croșeta din raze,

trepte,

treptele să ducă-n vis,

visul ce-l visează omul,

de la nori pân la pământ,

sunt idei,

sunt și concepte,

dar,

nimic nu-i rezolvare

dacă nu accepți

că-i Domnul.

Treptele din visul nostru

sunt

ca nuferii pe lac,

stau cuminți

pe raftul vieții

și-și așteaptă înflorirea,

rețesute-n firul lunii,

nopți și zile

încă tac,

luna,

tolănită-n cot,

îți dorește-n zori,

trezirea.

Vin

ca ploile de iarnă

visele

să ne-nsorească,

plouă sufletu-n năuntru,

bate crivăț

și zefir,

șuieră sufletul,

țipă,

vrea în trup iar să trăiască,

cade bobul lacrimei,

ca mărgeaua

dintr-un șir.

Silvia Urlih - 10.06.2018

SĂ MĂ ZIDEȘTI FEMEIE - Silvia Urlih

Să nu îmi torni pelin

în mierea

ce-am cules,

să nu m-ademenești cu mustul

dintre vii,

să nu mă amăgești

cu versul

ce mi-e vers,

să îmi aduci

lumina

în toamnele târzii.

Să nu răstorni paharul

în care-ai pus

sfințire,

să nu zidești cu spini

zidul de trandafiri,

azi,

ai rostit iubire,

iubire din iubire,

să mă oprești în clipă

să fim iar

nemuriri.

Să mă zidești femeie,

femeie

fără teamă,

să mă ridici în ceruri

și-acolo

să ne fim,

să-mi spui că mă iubești,

căci inima te-ndeamnă,

să-mi spui

că-n tinerețe

o să îmbătrânim.

Silvia Urlih 09.06.2018

ÎMI DĂRUIEȘTI - Silvia Urlih

Mi-ai dăruit un pumn de flori,

ca floarea-n floare

să răsar,

mi-ai dăruit un strop de ceară,

să mă lipești de busuioc,

mi-ai dăruit livada-ntreagă

să-mi fii livada

ce mi-e dar,

mi-ai dăruit visul de-o viață,

să îmi strâng visul

în ghioc.

Îmi dăruiești clipa din clipă

să-mi fiu cu clipa

o clipită,

îmi dăruiești frunza din ram

să îmi fii frunza

ce-nverzește,

îmi dăruiești tot infinitul

să nu-mi mai fiu

în timp zidită,

îmi dăruiești iubirea ta

să simt

că-n ziuă sunt iubită.

Când infinitul mi-l vei da

și-n infinit

vom fi zidiți,

să știi

că infinitul nostru

nu s-ar sfârși într-un minut,

când  îmi vei spune că în toamnă

ne vom găsi

ca vechi iubiți,

să știi

că-n cufărul iubirii

vom aduna ce n-am avut.

Silvia Urlih 09.06.2018

AI TRĂIT ȘI AI MURIT - Silvia Urlih

Din pământ,

nu cresc icoane,

nici izvoare de lumină,

din nămol

nu nasc luceferi

să lumine-n cer de seară,

dintre sute de cuvinte

numai unul

ți se-nchină,

treptele te duc în jos,

dacă scara

nu ți-e scară.

Din câmpie nearată

nu se nasc

lanuri de grâu,

din livezi fără de flori

nu cresc fructele în toamnă,

râul

nu devine fluviu

dacă nu-i întâi

pârâu,

din pământul nearat,

nu cresc flori,

iubită doamnă.

Doamna mea cu ierni cernite

și cu ghiocei

la tâmple,

viața,

ți s-a scurs în valuri

și-ai ajuns lângă ocean,

ai trăit,

sau a fost doar ce era să ți se-ntâmple,

ai trăit

și ai murit,

viața,

ți-ai sădit-o-n lan.

Ai trăit

când fericirea

ți-a zâmbit și în zâmbire

flori de mac ți-a semănat

peste trup

să îți fii zână

ai murit

când lanul tău

a rămas fără-nsorire,

ai murit și-ai înviat,

muntele,

ți se închină.

Silvia Urlih 08.06.2018

PE-ACEEAȘI ALEE - Silvia Urlih

Când mă privești,

mă-mbracă cerul

cu-albastrul lui imens,

când îmi vorbești,

îmi cântă-n cor pădurea

și-n verde

mă pictează,

când îmi asculți tăcerea,

cuvintele se împletesc

și urcă-n univers,

când îmi privești privirea,

lumina ei te ia în brațe

și dansează.

Când

te gândești la mine,

gândirea ta

îmi mângâie apusul,

când

razele de soare

le-nmănunchezi în azalee,

pare c-ai fi cu mine,

îți simt prezența și

îți aud nespusul,

parcă-am porni îmbrățișați

pe-aceeași

unică alee.

Silvia Urlih 03.06.2018

CE NU AM MAI TRĂIT - Silvia Urlih

Îmi cântă-n șoaptă naiul la ureche,

îmi cântă cântul, ce n-am mai auzit,

îmi spune că în cânt îmi voi găsi pereche,

c-o să trăiesc ce nu am mai trăit.

Îmi cântă naiul

balada ce-am auzit

cândva,

îmi spune că grâul

va fi în zori

pâine pe masă,

îmi spune

că pânza

ce azi e mucava,

va fi din nou în dimineață

ziua mea

de mâine.

Îmi cântă-n șoaptă

naiul

a trăire,

îmi spune-n cântul lui

că soarele răsare,

îmi cântă-n cântul lui,

că viața

nu-i murire,

îmi cântă-n zori

că doar doinirea

doare.

Silvia Urlih 01.06.2018

RESTUL, E FUM - Silvia Urlih

M-am îmbrăcat

în flori

de primăvară,

căci primăvară

mi-e viața de o vreme,

în păr mi-am pus

narcise,

să-mi fiu narcisă-n seară,

m-am încălțat cu fericirea

să-mi scriu în fericire

noi poeme.

M-am îmbrăcat

în cântecul de nai cântat,

mi-am pus pe mine

ia

să mă-nfrunzească

vara-n primăvară,

în cântec de vioară

cerul

m-a descântat

și mi-am croit spre viață,

altă scară.

M-am îmbrăcat în doina

ce buciumul o cântă,

m-am dezbrăcat de toamnă,

stau dezgolită-n drum,

nu am nimic,

nu am averi,

am doar lumina sfântă,

lumina îmi sunt eu,

restul,

ce-a fost până acum,

e fum.

Silvia Urlih 01.06.2018