Luna,
tolănit-n cot,
croșeta din raze,
trepte,
treptele să ducă-n vis,
visul ce-l visează omul,
de la nori pân la pământ,
sunt idei,
sunt și concepte,
dar,
nimic nu-i rezolvare
dacă nu accepți
că-i Domnul.
Treptele din visul nostru
sunt
ca nuferii pe lac,
stau cuminți
pe raftul vieții
și-și așteaptă înflorirea,
rețesute-n firul lunii,
nopți și zile
încă tac,
luna,
tolănită-n cot,
îți dorește-n zori,
trezirea.
Vin
ca ploile de iarnă
visele
să ne-nsorească,
plouă sufletu-n năuntru,
bate crivăț
și zefir,
șuieră sufletul,
țipă,
vrea în trup iar să trăiască,
cade bobul lacrimei,
ca mărgeaua
dintr-un șir.
Silvia Urlih - 10.06.2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu