CITESC ÎN CARTEA CE AM SCRIS-O - Silvia Urlih

Citesc

în cartea ce am scris-o,

citesc și poartea se deschide,

pătrund prin ușa ce-a rămas

doar o firidă

spre trecut,

revăd

imagini ce mi-au fost

clipe ferice

sau perfide,

citesc printre cuvinte reci

ceea ce-am fost,

dar,

nu am vrut.

Povestea

mă trimite-n vremi

ce le-am trăit,

dar m-au durut,

mă mai trimite-n primăveri

ce le-am avut

ca fericire,

citesc

și recitesc pasaje

din viața ce mi-a fost

un scut,

ea m-a împins spre toamna mea,

o toamnă

fără amurgire.

Poarta

ce mă privește-n ochi

mă-ndeamnă

pragul să-i pășesc,

mi-arată camera-i curată

cu șterguri

din țesut ales,

sub tălpi

mi-așează câmp cu flori

și mir

din mir împărătesc,

îmi pune tot trecut-n ram,

și-n fructul

ce mi l-am cules.

Silvia Urlih 15.07.2018

VREAU CLIPA MEA - Silvia Urlih

Au fost

în mine

și-n adâncu-mi,

fântâni uscate de torente,

au fost zidiri

ce-n izvorâre

și-au căutat inima udă,

au fost fântâni fără de margini

cu râuri repezi,

dar absente,

au fost fântâni fără de ciuturi

ce n-au vrut vidul

să-și audă.

Am fost fântână fără de tiv

ca cerul

fără de sfârșit,

am fost ca pâlnie de aer

ce-și zboară mitul

prin deșert,

am fost,

ca apele apuse

într-un finit nemărginit,

am fost

ca setea și ca foamea

ce și-au văzut timpul

inert.

Sunt sete de adâncul meu,

și foame fără de păcat

vreau clipa mea din alizeu

vreau timpul meu în ani uitat .

Silvia Urlih 14.07.2018

OPREȘTE-TE ÎN VIAȚA MEA ! - Silvia Urlih

Oprește-te iubire

o clipă-n viața mea,

oprește-te și–arată-mi

cât ești tu de frumoasă,

sădește-mă în clipă

și uită-mă în ea,

oprește-te

și fă-mă

firul

din mătasă.

Oprește-mă pe drumul

ce-mi duce-mbătrânirea

spre tinerețea vieții

ce-n viață

mă răsfață,

oprește-mi cununarea

cu viața

și murirea,

încetinește-mi mersul

ce mă zidește-n ceață.

Oprește-te iubire

în viața

ce mi-e dată,

dă-mi din iubirea ta

un strop de fericire,

nu mă lăsa să plec

spre clipa mea înceată

fără să-mi torni în suflet

clipa

de fericire.

Silvia Urlih 13.07.2018

IUBIRE FĂRĂ ZEROURI - Silvia Urlih

Cum să cred

că cerui-verde

iar câmpia e albastră,

cum să cred

că luna-i neagră

și că soarele e alb,

cum să cred

că o livadă

poate crește într-o glastră,

cum să cred

că negru-i negru

și colindu-i fără d`alb ?

Cum să cred

că-n nemurire

ne-ngropăm fără iubire,

cum să cred

că-n lumânare

arde flacără de gheață,

cum să cred

că-n nedreptate

totul e fără durere,

cum să cred

că soarele

naște fără dimineață ?

Cum să cred

că în durere

nu sunt lacrimi fără spini,

cum să cred

că-n fericire

ne-mbătăm fără să vrem,

cum să cred

că floarea crește într-un lan

fără ciulini,

cum să cred

că-n suferință

avem tot ce nu avem ?

Dar eu cred în nemurire și-n iubire fără tiv,

cred în suferința care te înalță peste nouri,

cred că fericirea vine când nu-ți ești un distructiv,

cred că doar iubirea ți-este, iubire fără zerouri.

Silvia Urlih 11.07.2018

SPUNE-LE DOAMNE ! - Silvia Urlih

Dă-mi Doamne putere să pot să-nțeleg

de ce luna-i albă iar cerul departe

de ce doar în visuri mai pot să alerg

spre lumea ce lumea de lume desparte.

Dă-mi Doamne putere să pot ca să văd

cum ploile Tale în lacrimi se-ascund,

cum răul din lume se-adună-n prăpăd,

de ce rodul lumii se-ngropaă-n rotund.

Dă-mi Doamne putere să pot auzi

cum glasul iubirii îmi cântă în cor

dă-mi glăsuirea din noapte spre zi

dă-mi doar o zi să pot ca să zbor.

Dă-mi Doamne puterea să pot să îngrop

în hău neștiut durerea din lume

scoate-ne Doamne din propriul potop

spune-le Doamne că Tu ești un Nume.

Silvia Urlih 10.07.2018

EȘTI VALUL DINTRE MALURI - Silvia Urlih

Ești pescar de vise-albastre,

îmi plimbi gândul

printre vise,

azvârli în adâncul meu

mreje

prinse-n ac de suflet,

pescuiești cu primăvara

dorinți

ce mi-au fost ucise,

tu ești omul ce-și dorește

viața

să mi-o coși de viață.

Ești pescarul ce-mi aruncă

firul visului spre cer,

pescuiești în lac,

din-nalturi,

lacrimi curse pe pământ,

sunt

ca salcia pe mal,

sufletul mi-e lac stingher,

trupul,

trestia ce-așteaptă

gândul

să te prindă-n gând.

Ești pescarul ce-mi aruncă

nada-n gând,

precum un zeu,

îţi vreau sufletu-ntre maluri

ca iubit al meu

din valuri,

eu sunt mal,

tu,

valul care te reverşi pe trupul meu,

eu sunt malul ce-l aștepți,

tu

eşti valul dintre maluri.

Silvia Urlih - 10.07.2018

TAIE-ADÂNC CUVINTELE - Silvia Urlih

Sunt,

cuvintele-ascuţite

precum lama de cuţit,

sângeră atingerea,

vama le arată harta,

taie-adânc în carne vie,

uneori

simți c-ai murit,

taie-adânc cuvintele

dacă

le deschizi tu poarta.

Te ascunzi într-un surâs,

te ferești

de lovitură,

ești ca pasărea măiastră

ce se-nchide-n colivie,

zâmbești strâmb,

dar tot zâmbești,

lovitura e prea dură,

nu-nțelegi

de ce cu vorbe ești lovit...

ce agonie….

Sunt

ca florile-n livezi,

vorbele ce le auzi,

te atrag să le miroși,

când te-apropii

te ucid,

parcă-i floarea carnivoră

ce te cheamă să o uzi,

sunt și vorbe ascuțite…

pune între ele

zid.

Silvia Urlih 09.07.2018

MAI SUNT DOAR… Silvia Urlih

Din tot ce-am fost,

mai sunt doar o dorință,

dorința gândului

sau sufletului meu,

am mai rămas doar eu,

eu

și a mea ființă,

eu cu lumina sfântă

și-al meu

Dumnezeu.

Din tot ce-am fost,

îmi sunt

doar un cuvânt,

cuvântul ce-am găsit

când

grâul m-a chemat,

am mai rămas cu mine

și-al meu legământ,

un legământ sacral

în ramă înrămat.

Din tot ce-am fost,

am mai rămas

iubire,

iubire înhămată

la cai împărătești,

am mai rămas în mine

cu soarta

din sortire,

o soartă ce mi-e dată

de zorile cerești.

Din tot ce-am fost,

am mai rămas

doar suflet,

un suflet

ce-și dorește

să-și fie-n alinare,

să nu-și mai fie-n noapte

nopțile din plânset,

să nu-și mai simtă dorul,

când doru-n dor îl doare.

Silvia Urlih 09.07.2018

MĂ IARTĂ SOARTĂ - Silvia Urlih

Mă iartă soartă

că în zori

nu am văzut că-i dimineață,

nu mi-am văzut drumul spre seară,

de ceață

m-am împiedicat,

m-am amăgit cu mustul vremii,

pelinul

îmi era dulceață,

prin pleoapa plină de-ntuneric

nu am văzut

ce mi-a fost dat.

Mă iartă inimă

că-n plâns

te-am înecat adeseori,

de soartă nu am ascultat

și am pășit

printre ciulini,

de lună-ades m-am agățat

și n-am știut

că printre sori

nu sunt doar flori de trandafir,

fără de floare

și de spini.

Mă iartă viață

c-am greșit

când în pădure m-am ascuns,

credeam

că florile de tei

mă vor trezi din amorțire,

credeam

că-n frunzele de brad

îmi voi afla un alt răspuns,

m-am înșelat

când n-am crezut

că-s doar iubire din iubire.

Silvia Urlih 08.07.2018

IUBIREA, UN ÎNTREG - Silvia Urlih

Ce-i iubirea, dragul meu, ce-i iubirea ?

…un întreg !

eu sunt cerul

ce privește verdele

din galben spic,

sunt pământul care-și cântă,

soarele

de mine-l leg,

eu sunt tu

și tu ești eu,

altfel,

suntem un nimic.

Tu ești galbenul pământ

roadele

când le culegi,

curgi ca sângele din vene

când

îl dor izvoarele,

ești iubirea din săgeată

când

spre mine-n fugă-alergi,

tu ești vama ce m-așteaptă,

mă așteaptă

soarele.

Suntem vameși care-și cer

sufletul

ca pașaport,

ne-așteptăm pe tiv de graniți

să ne fim

întregul pur,

suntem

două emisfere

ce-și aduc viața aport,

suntem doi răniți ai sorții,

legați

de același șnur.

Silvia Urlih 07.07.2018