Cum să
cred
că
cerui-verde
iar
câmpia e albastră,
cum să
cred
că
luna-i neagră
și că
soarele e alb,
cum să
cred
că o
livadă
poate
crește într-o glastră,
cum să
cred
că negru-i
negru
și
colindu-i fără d`alb ?
Cum să
cred
că-n
nemurire
ne-ngropăm
fără iubire,
cum să
cred
că-n
lumânare
arde
flacără de gheață,
cum să
cred
că-n
nedreptate
totul e
fără durere,
cum să
cred
că soarele
naște
fără dimineață ?
Cum să
cred
că în
durere
nu sunt
lacrimi fără spini,
cum să
cred
că-n
fericire
ne-mbătăm
fără să vrem,
cum să
cred
că
floarea crește într-un lan
fără
ciulini,
cum să
cred
că-n
suferință
avem
tot ce nu avem ?
Dar eu
cred în nemurire și-n iubire fără tiv,
cred în
suferința care te înalță peste nouri,
cred că
fericirea vine când nu-ți ești un distructiv,
cred că
doar iubirea ți-este, iubire fără zerouri.
Silvia Urlih 11.07.2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu