MULȚUMESC DOAMNE AL MEU ! - Silvia Urlih

 

De atâta toamnă plânsă

și de-atâta ceață-n ziuă,

de atâta desfunzire

și de-atât amar

și chin,

mi-am pus busuioc în păr

și am rupt amaru-n două,

în genunchi m-am pus o clipă,

Domnului să mă închin.

 

Domnul meu mă vede-n zare

și îmi spune :

ai răbdare,

nu e răul cum îl crezi,

nu e negrul cum îl vezi,

adu-ți iar lumina-n „casă”,

nu ți-e înc-a înserare,

zilele îți sunt doar fructe

ce se coc

în verzi livezi.

 

Mulțumesc Doamne al meu

pentru vorba ce mi-ai spus,

te iubesc

și-ți cer iertare

că mi-am fost iară în frică,

știu că frica mă răpune

și mă-ndreaptă spre apus,

dar apusul mi-e departe,

știu că mă iubești ca fiică.

 

Fiica mea,

Eu îți sunt leagăn

și în palme te tot țin,

te dezleg de cele rele

și cu bune te îmbrac,

tu,

urmează-ți calea dreaptă,

urmează-ți al tău destin,

eu îți sunt mereu alături

și mereu Eu te împac.

 

Mulțumesc Doamne al meu

pentru ce mi-ai dat,

pentru ce-mi dai

și pentru ce-mi vei da!

Tu știi cel mai bine ce e bine pentru mine.

Silvia Urlih 11.11.2020

PRIVESC VIAȚA PRIN PUMNI - Silvia Urlih

 

Privesc viața prin pumni,

iar pumni-mi plâg-a iarnă,

mă uit prin palma vieții

și-ncep încet

a plânge,

nu-mi place c-am văzut

un suflet

într-o haină,

o haină ponosită

ce trupul greu mi-l strange.

 

Prin pumnul vieții mele

privesc

și nu mă mir,

că tot ce am trăit

mi-a fost scris în destin,

soarta eu mi-am ales-o

și-am îmbrăcato-n mir,

mi-am fost actorul vieții,

n-am fost

un clandestin.

 

Eu mi-am jucat pe scenă

viața

ce mi-a fost scrisă,

regizorul mi-a spus

cum să îmi joc destinul,

n-am ascultat mereu,

jucat-am altă piesă,

nu mi-a plăcut ce-i dulce,

căci,

am ales pelinul.

 

Copacul vieții mele

merge spre înserare,

privind spre-al meu trecut

toate-s cu susu-n jos,

mă doare ramul drept

și ramul stâng

mă doare,

dar rădăcina-mi spune

că trunchiul

mi-e vânjos.

Silvia Urlih - 10.11.2020

VIAȚA CE ÎMI E CETATE - Silvia Urlih

Și cânt și gând

și râs și plâns

și zbor și râu

îmi este viața

și deal și munte

și câmpie și grâu și pâine

mi-e trăirea

și nor și ploaie dar și soare

îmi e în zori iar dimineața

și mac și flutur și castan

și-n pas agale mi-e grăbirea.

 

Baladă-mi sunt în era strânsă

de o secundă

fără glas,

cântec de bucium sunt acum

în întomnirea mea spre casă,

m-așteaptă busuiocu-n prag

să-ngrop o oră

și-nc-un ceas,

secundele îmi bat în geam

și-mi spun în cor

că sunt frumoasă.

 

Cu toamna ce-mi dansează-n plete

și cu surâsul

prins în șoaptă,

pășesc spre iarna fără ger

și fără lacrimi înghețate,

pășesc încet

și fără teamă

înspre pădurea ce m-așteaptă,

așteaptă

să mă-mbrace-n verde

și-n viața ce îmi e cetate.

Silvia Urlih - 08.11.2020

 

CĂRUNTUL M-A ÎNȚELEPȚIT Silvia Urlih

 

Un anotimp mă cheamă

să mai adaug înc-un an,

eu vreau să-i știu identitatea,

nu îmi spun  anii orișicum,

nu-mi pun trăirile

și sufletul

 într-un tomnatic geamantan,

ci-mi număr orele

și  zilele

și anii

în azi și în acum.

 

Înc-o secundă s-a mai pierdut de mine

 și încă-un an

m-a mai abandonat,

îmbătrânesc

 e o minune…

încărunțesc ,

dar mă înțelepțesc.

În caruselul vieții

și bun și rău,

în saci am adunat

și-n hău i-am aruncat,

ce greu mi-a fost,

însă cu anonimul an

 nu vreau să mai vorbesc.

 

În anotimpul meu cu frunze-ncărunțite,

am mai adăugat o floare și-nc-o floare,

eu vreau ca frunzele să-mi fie de soare însorite,

deja-s în iarnă, iar primăvara fără rădăcină, doare.

Silvia Urlih - 05.11.2020

DORUL TĂU ȘI-AL MEU - Silvia Urlih

 

Iubite,

câte câmpii și râuri și munți

sunt între noi,

câte păduri și nori și flori

în noi s-au adunat,

cât  zâmbet trist

am numărat din doi în doi

și câte raze însorite

în noi

au tot plouat.

 

Iubite,

auzi-mă

și lasă-mă să strig a depărtare,

auzi-mi dorul

și vezi-mi lacrima 

ce-mi plânge,

noi ne iubim, dar dorul depărtării tare doare,

și-n zări

iubirea ta de necuprins 

în noi se strânge.

 

Iubite,

azi,

împărțim distanța și toamnele la doi,

auzi-mă

și lasă-mă să-mi strig în noapte

dorul,

e dorul tău

și-al meu ce se ascund în ploi,

și tu și eu ne-om regăsi în primăvară,

iar izvorul.

Silvia Urlih 04.11.2020

 

ANII-MI SUNT DOAR DOUĂ GLUME - Silvia Urlih

 

Toamna mi-a bătut în ușă.

N-am deschis.

Nu mi-e a toamnă.

Mi-a bătut apoi în geam.

M-am uitat și am plecat.

Tinerețea îmi zâmbește

și îmi spune: dulce doamnă,

nu e vremea să îmbraci haina toamnei,

e păcat.

 

Toamna-mi plânge în pridvor

și mă-ndeamnă să-ntomnesc.

O privesc

și-i râd în față : te grăbești ,

nu-i încă timpul,

geaba-mi plângi în prag de seară,

încă-i vremea să trăiesc,

nu îmi plac ploile tale,

nu îmi place anotimpul.

 

Toamna-mi spune să-mi privesc

buletinul și-ai mei ani.

Care ani?

Ce buletin?

Anii-mi sunt doar două glume,

două cifre ce le-am dat

pentru cel puțin doi bani.

Toamnă dragă, fugi departe,

n-amurgesc, e prea devreme.

Silvia Urlih - 31.10.2020