Un
anotimp mă cheamă
să mai
adaug înc-un an,
eu
vreau să-i știu identitatea,
nu îmi
spun anii orișicum,
nu-mi
pun trăirile
și
sufletul
într-un tomnatic geamantan,
ci-mi
număr orele
și zilele
și anii
în azi
și în acum.
Înc-o
secundă s-a mai pierdut de mine
și încă-un an
m-a mai
abandonat,
îmbătrânesc
e o minune…
încărunțesc
,
dar mă
înțelepțesc.
În
caruselul vieții
și bun
și rău,
în saci
am adunat
și-n
hău i-am aruncat,
ce greu
mi-a fost,
însă cu
anonimul an
nu vreau să mai vorbesc.
În
anotimpul meu cu frunze-ncărunțite,
am mai
adăugat o floare și-nc-o floare,
eu
vreau ca frunzele să-mi fie de soare însorite,
deja-s
în iarnă, iar primăvara fără rădăcină, doare.
Silvia Urlih - 05.11.2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu