PRIVESC VIAȚA PRIN PUMNI - Silvia Urlih

 

Privesc viața prin pumni,

iar pumni-mi plâg-a iarnă,

mă uit prin palma vieții

și-ncep încet

a plânge,

nu-mi place c-am văzut

un suflet

într-o haină,

o haină ponosită

ce trupul greu mi-l strange.

 

Prin pumnul vieții mele

privesc

și nu mă mir,

că tot ce am trăit

mi-a fost scris în destin,

soarta eu mi-am ales-o

și-am îmbrăcato-n mir,

mi-am fost actorul vieții,

n-am fost

un clandestin.

 

Eu mi-am jucat pe scenă

viața

ce mi-a fost scrisă,

regizorul mi-a spus

cum să îmi joc destinul,

n-am ascultat mereu,

jucat-am altă piesă,

nu mi-a plăcut ce-i dulce,

căci,

am ales pelinul.

 

Copacul vieții mele

merge spre înserare,

privind spre-al meu trecut

toate-s cu susu-n jos,

mă doare ramul drept

și ramul stâng

mă doare,

dar rădăcina-mi spune

că trunchiul

mi-e vânjos.

Silvia Urlih - 10.11.2020