Iubite,
câte câmpii și
râuri și munți
sunt între noi,
câte păduri și
nori și flori
în noi s-au
adunat,
cât zâmbet trist
am numărat
din doi în doi
și câte raze însorite
în noi
au tot plouat.
Iubite,
auzi-mă
și lasă-mă să
strig a depărtare,
auzi-mi dorul
și vezi-mi lacrima
ce-mi plânge,
noi ne iubim,
dar dorul depărtării tare doare,
și-n zări
iubirea ta de necuprins
în noi se strânge.
Iubite,
azi,
împărțim
distanța și toamnele la doi,
auzi-mă
și lasă-mă
să-mi strig în noapte
dorul,
e dorul tău
și-al meu ce
se ascund în ploi,
și tu și eu
ne-om regăsi în primăvară,
iar izvorul.
Silvia Urlih 04.11.2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu