De atâta toamnă plânsă
și de-atâta
ceață-n ziuă,
de atâta
desfunzire
și de-atât
amar
și chin,
mi-am pus
busuioc în păr
și am rupt
amaru-n două,
în genunchi
m-am pus o clipă,
Domnului să mă
închin.
Domnul meu mă
vede-n zare
și îmi spune :
ai răbdare,
nu e răul cum
îl crezi,
nu e negrul
cum îl vezi,
adu-ți iar
lumina-n „casă”,
nu ți-e înc-a
înserare,
zilele îți
sunt doar fructe
ce se coc
în verzi
livezi.
Mulțumesc
Doamne al meu
pentru vorba
ce mi-ai spus,
te iubesc
și-ți cer
iertare
că mi-am fost
iară în frică,
știu că frica
mă răpune
și mă-ndreaptă
spre apus,
dar apusul
mi-e departe,
știu că mă
iubești ca fiică.
Fiica mea,
Eu îți sunt
leagăn
și în palme te
tot țin,
te dezleg de
cele rele
și cu bune te
îmbrac,
tu,
urmează-ți
calea dreaptă,
urmează-ți al
tău destin,
eu îți sunt
mereu alături
și mereu Eu te
împac.
Mulțumesc
Doamne al meu
pentru ce
mi-ai dat,
pentru ce-mi
dai
și pentru
ce-mi vei da!
Tu știi cel
mai bine ce e bine pentru mine.
Silvia Urlih 11.11.2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu