CU MOARTEA LA POVESTE - Silvia Urlih

Mă cheamă moartea

cu vorbe greu de spus,

m-ademenește

cu corbii ei gălăgioși,

eu îi răspund

că încă

nu îmi sunt apus

și că nu-mi place să mă încalț

cu-ai ei galoși.

 

Îmi spune moartea

că mă invită

la un ceai,

eu o refuz și-i spun

că n-am nevoie, că viața mi-este dragă,

iar ea îmi spune :

dă-mi tot ce cel mai drag în viață ai,

iar eu ți-o da o clipă

și o secundă-ntreagă.

 

M-ademenește moartea

cu cerul ei cel veșnic,

vrea să îmi dăruiască

și îngeri

și lumină,

îi spun că lumânarea vieții

încă îmi e în sfeșnic,

și că îmi place

cum Dumnezeu

îmi cântă în surdină.

 

Tu,

moarte care-mi ești

o binecuvântare,

mai stai o clipă între lumânări,

așteapătă-mă-n răscruce,

mai am o lumânare,

mai am încă o treaptă

și urc

la albe zări.

 

Am stat o clipă cu moartea la poveste,

ea mi-a propus, iar eu am refuzat,

în capul ei, credea că-mi dă o veste,

doar că, i-am ascultat povestea și-am plecat.

Silvia Urlih - 09.12.2020

 

 

EU SUNT ROMÂN - Silvia Urlih

 

Eu n-am cerut să fiu

și să mă nasc român,

și nu știam

că mă voi naște-n România,

dar

soarta a făcut

la viață să mă-nchin

și să-mi slujesc pe veșnicie patria

și glia.

 

Eu nu știam

că mă voi naște-n România,

și nu știam

c-aici voi sta mereu,

eu nu știam

că-mi voi purta cu simplitate ia

și nu știam

c-aici

îl voi găsi pe Dumnezeu.

 

Îmi duc cu demnitate crucea

spre murire,

eu sunt român

și-n România voi muri,

eu sunt român

și vreau c-a mea iubire

să  înflorească

tot ceea ce înseamnă

a iubi.

 

Voi fi român

și dincolo de moarte,

prin vene-mi curge

sângele de dac,

poate că

zorii nopții

încă îmi sunt departe,

dar viața-mi strigă tare :

ești copac !

Silvia Urlih 08.12.2020

 

ÎMI CÂNȚI CÂNTUL IUBIRII - Silvia Urlih

                                             Iubite,

îmi cântă primăvara,

deși afară-i iarnă,

îmi cântă frunz-a verde,

deși afară-i ger,

îmi cântă primăvara,

pare că mi-ar fi

mama,

un înger care-mi cântă

de dincolo de cer.

 

Iubite,

îmi cântă iarna-n noapte

a soare

și a floare,

îmi cânți și tu iubite

a dornică-nsorire,

îmi cânți a desfătare

și a îmbrățișare,

îmi cânți cântul iubirii,

în toamna trecătoare.

 

Iubite,

îmi cântă toamna-n mine

cu frunze ofilite,

tu-mi cânți cu vara-n vară

o vară ca-n povești,

îmi cânți cuvinte tandre,

cuvinte mult dorite,

îmi cânți din cornul vieții

când spui

că mă iubești.

Silvia Urlih - 06.12.2020

MI-S ÎNCĂ PRIMĂVARĂ - Silvia Urlih

 

Mi-s încă primăvara

pitită-n mal de râu,

mi-s încă primăvara

ce toamna o refuză,

mi-s primăvară-n toamnă

cu toamnele la brău ,

mi-s primăvară-n floare

pictată-n colț

de frunză.

 

Din ceruri ninge-a alb

cu floare de mălin,

ninge și cu trifoi

să-mi umple–o clipă ora,

mă-ndeamnă toamna vieții,

la ea să mă închin,

da-s încă primăvara

ce vrea

s-ascundă seara.

 

Sunt încă primăvară,

deși mă-mbrac în toamnă,

cu primăvara mea

vreau să pornesc pe-alt drum,

m-opresc ,

îmi este sete,

beau apă din fântână,

a apa vie-a vieții

ce mi-o doresc acum.

Silvia Urlih 05.12.2020

Despre prietenie - Silvia Urlih

Dacă vrei să ai o viață liniștită, relaxantă și relaxată, evită să faci bine cu forța. Binele gândit și dorit de tine, nu e totuna cu binele ce și-l dorește celălalt. Dacă cineva are nevoie de tine, va trebui să ți-o ceară. Dacă ți-o cere, cu siguranță că-ți va fi și recunoscător și va aprecia binele ce i l-ai făcut.

Dacă nu-ți cere ajutorul, nu te oferi, chiar dacă persoana bate apropos-ul. Exemplu :- Aș vrea să ajung în punctul X, dar nu am cu ce. Tu, prieten de nădejde te oferi imediat :-Te duc eu. În altă situație, dacă situația se va repeta iar tu nu ai timp să-l duci, se va supăra pe tine. Supărându-se, nu te va mai căuta. Necăutându-te, vei suferi și te vei învinovăți.

În acest fel îți vei ține prietenii aproape iar profitorii vor pleca de unii singuri.

Prietenia este atunci când oamenii își oferă recipric ajutorul, când nu se supără dacă ești ceva mai critic și-i spui adevărul în față sau propria ta părere, când vă susțineți reciproc, când ai certitudinea că poți avea încredere în el și-ți poți descărca sufletul , fără teama că va afla toată lumea, când va râde și va plânge alături de tine, când te simți liber și relaxat în compania lui, când poți spune tot felul de vorbe, fără teama că vei fi greșit înțeles sau judecat. De fapt, când totul e reciproc.

Prietenia presupune cel puţin două suflete . O prietenie adevărată trece de interesul material . Prietenul este acela care gândeşte pentru tine ca pentru el însuşi şi care este capabil să te ajute să înţelegi că uneori greşeşti pentru ca, prietenul care eşti tu să se schimbe . O prietenie este ca un carusel în care cei doi se ţin de mână , împreună coboară , împreună urcă . 

Prietenia adevărată nu o cumperi. O câştigi. Nu la loterie, ci o câştigi prin eforturi zilnice, continue şi prin demonstrarea calităţilor şi a abilităţii de a fi lângă prietenul care are nevoie de tine. Uneori trebuie să te uiți pe tine însuţi în favoarea prietenului.

Prietenia aș numi-o cu un singur cuvânt : CEVA ce transcende cuvintele. Spun că acel ceva le implică pe toate celelalte: ca un frate, ca un părinte, ca tu - ţie, ca toate-n tot. E tare rară prietenia , e o floare de colț. E floarea care crește pe stânci. O poți culege doar dacă reușești să urci acolo, pe vârf de munte, să o miroși, să o admiri dar să nu o rupi. Îți plantezi rădăcina lângă ea și creșteți împreună, feriți de intemperiile mamei natură. 

Atunci când doar unul oferă și celălalt doar primește, asta nu mai este prietenie.

fragment din cartea „Printre infinituri” - Silvia Urlih

IUBITE ! - Silvia Urlih

Iubite,

mi-ai pus în plete

nuferi albi și crini,

m-ai îmbrăcat

în toamne-n rourate,

m-ai pus pe pedestal ,

la mine te închini,

mi-ai dat pădurea

și râurile toate.

 

Iubite,

tu la urechi mi-ai pus

cercei de vise,

mi-ai dat și primăvara

și toamnele în dar,

mi-ai scris pe suflet

cuvintele nescrise

și m-ai împodobit

cu-ofrandele din car.

 

Iubite,

mi-ai pus în brațe soarta

și-al tău vis,

tu m-ai pictat cu viață,

mi-ai dat iar tinerețe,

îmi spui că ne vom fi

așa cum ne-a fost scris

îmi dai natura toată

să-mi fie frumusețe.

Silvia Urlih - 03.12.2020

 

Ferească Dumnezeu de mai rău - Silvia Urlih

 

După ani și ani, am ajuns să conștientizez că, în sfârșit mi-e milă de mine. Nu am avut compasiune sau milă față de mine, nici măcar atunci când eram cu un picior în goapă, la limita dintre viață și moarte. Nu mi-a fost milă când „trăgeam de mine” și munceam zi lumină, nu am avut milă de mine când nu dormeam nopțile, sau dormeam în mașină. Nu mi-a fost milă de mine când dormeam 3-4 ore pe noapte, pentru că alergam ca nebuna pe drumurile patriei, pentru a-mi dezvolta afacerea. Nu mi-a fost milă de mine când ziua lucram, iar noaptea eram gospodină în casă, când trebuia să fiu și mamă și soție și femeie de afaceri și, la un moment dat și bunică. 

Da, acum mi-e milă de mine. Mă-ntreb… tot ceea ce eu am trăit până acum a fost o corvoadă ? NU… nici pe departe. M-am îmbolnăvit adeseori, pentru că eu mi-am atras bolile, pentru că eram epuizată până la limita suportabilității. Nu am fost niciodată atentă la semnele pe care mi le arăta trupul meu sleit de puteri și de rezistență.

De ce mi-e milă de mine ? Pentru că am ajuns azi, să conștientizez că nimic nu mă face mai fericită și împlinită decât să respir aer curat, nu să-mi inspire expirația. Am ajuns în punctul în care mă bucur că pot respira aer…. Nu în parc, nu pe stradă, ci de la fereastră.

 În ultimile luni, am reușit să-mi reprim dragul și plăcerea de a ieși la plimbare. Ce m-a oprit? Masca, regulile impuse și frica de amenzi.

Am ajuns să conștientizez că nimic nu-ți dă mai multă fericire decât faptul că te trezești, că poți deschide fereastra și poți inspira aer, de la fereastră, fără a purta nenorocita aia de mască care te obligă să-ți inspiri respirația plină de toxine.

Da, sunt recunoscătoare acestei pandemii și acestui COVID, pentru că m-a mai învățat ceva. M-a învățat să prețuiesc aerul pe care îl respir, m-a învățat să prețuiesc faptul că pot merge kilometri în șir fără teama că cineva mă va opri și-mi va cere socoteală unde merg.

M-a ținut ceva timp această milă față de mine, dar, pentru că am conștientizat-o, m-am vindecat și de ea, la fel cum m-am vindecat și de multe alte frici. De ce să-mi fie milă, când pot lua atitudine ? Mă bucur de aerul pe care-l pot respire chiar și de la fereastră.

Zilnic îmi spun : ferească Dumnezeu de mai rău. Alții, bieții de ei, cei internați la A.T.I, își umplu plămânii cu oxigen prin aparate.

Doamne al meu, dacă ai ști cât de recunoscătoare îți sunt că mi-ai dat tăria să pot trece și peste aceste ultime 9 luni din viața mea !

fragment din cartea „ Printre infinituri”- Silvia Urlih

MĂ DOARE USCĂCIUNEA ! - Silvia Urlih

 

Mă frige iarba,

pășesc desculță prin ea

și nu înțeleg de ce mă frige…

cândva,

iarba îmi răcorea tălpile,

cândva

simțeam cum verdele ei îmi urcă în suflet,

cândva

parcă eram una cu pământul,

cu câmpul,

cu macii,

cu pădurea,

cu râul,

cu muntele.

 

Cândva,

când plângeam,

plângeam

pentru că mă loveam,

plângeam pentru că mă dureau loviturile,

plângeam pentru că eram doar un copil

care descoperea durerea,

care descoperea că viața

nu-i doar iarbă cu rouă

și caișii în floare,

nu-i doar mălin înflorit

și nici trifoi cu patru foi

care-i adduce noroc.

 

Și acum mă doare,

dar nu mai plâng când mă lovesc…

poate că m-am obișnuit cu loviturile…

acum mă doare sufletul,

mă doare nedreptatea,

mă doare indiferența,

mă doare răzbunarea

mă doare uscăciunea,

mă-nțeapă iarba.

 

Mă doare uscăciunea pădurii

care și-a pierdut lumia verdelui

mă doare râul plin de nămol,

mă dor stelele

pe care nu le mai văd de fum,

mă doare câmpul fără grâu

dar plin de ciulini,

mă doare seceta din sufletele oamenilor

mă doare ….

 

Loviturile vieții mi-au lăsat răni

sângerânde…

alerg spre râu să-mi spele durerile,

tăcerile,

sângerările,

și

Doamne, ce bine mi-e cu Tine !

Ce bine îmi e acum,

după ce mi-ai dezlegat privirea,

după ce mi-ai deznodat gândurile,

după ce mi-ai arătat cine îmi sunt

și ce vrei Tu pentru mine.

Mulțumesc Doamne al meu !

Silvia Urlih - 01.12.2012