Mă cheamă moartea
cu vorbe greu de spus,
m-ademenește
cu corbii ei gălăgioși,
eu îi răspund
că încă
nu îmi sunt apus
și că nu-mi place să mă încalț
cu-ai ei galoși.
Îmi spune moartea
că mă invită
la un ceai,
eu o refuz și-i spun
că n-am nevoie, că viața mi-este dragă,
iar ea îmi spune :
dă-mi tot ce cel mai drag în viață ai,
iar eu ți-o da o clipă
și o secundă-ntreagă.
M-ademenește moartea
cu cerul ei cel veșnic,
vrea să îmi dăruiască
și îngeri
și lumină,
îi spun că lumânarea vieții
încă îmi e în sfeșnic,
și că îmi place
cum Dumnezeu
îmi cântă în surdină.
Tu,
moarte care-mi ești
o binecuvântare,
mai stai o clipă între lumânări,
așteapătă-mă-n răscruce,
mai am o lumânare,
mai am încă o treaptă
și urc
la albe zări.
Am stat o clipă cu moartea la poveste,
ea mi-a propus, iar eu am refuzat,
în capul ei, credea că-mi dă o veste,
doar că, i-am ascultat povestea și-am plecat.
Silvia Urlih - 09.12.2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu