Despre prietenie - Silvia Urlih

Dacă vrei să ai o viață liniștită, relaxantă și relaxată, evită să faci bine cu forța. Binele gândit și dorit de tine, nu e totuna cu binele ce și-l dorește celălalt. Dacă cineva are nevoie de tine, va trebui să ți-o ceară. Dacă ți-o cere, cu siguranță că-ți va fi și recunoscător și va aprecia binele ce i l-ai făcut.

Dacă nu-ți cere ajutorul, nu te oferi, chiar dacă persoana bate apropos-ul. Exemplu :- Aș vrea să ajung în punctul X, dar nu am cu ce. Tu, prieten de nădejde te oferi imediat :-Te duc eu. În altă situație, dacă situația se va repeta iar tu nu ai timp să-l duci, se va supăra pe tine. Supărându-se, nu te va mai căuta. Necăutându-te, vei suferi și te vei învinovăți.

În acest fel îți vei ține prietenii aproape iar profitorii vor pleca de unii singuri.

Prietenia este atunci când oamenii își oferă recipric ajutorul, când nu se supără dacă ești ceva mai critic și-i spui adevărul în față sau propria ta părere, când vă susțineți reciproc, când ai certitudinea că poți avea încredere în el și-ți poți descărca sufletul , fără teama că va afla toată lumea, când va râde și va plânge alături de tine, când te simți liber și relaxat în compania lui, când poți spune tot felul de vorbe, fără teama că vei fi greșit înțeles sau judecat. De fapt, când totul e reciproc.

Prietenia presupune cel puţin două suflete . O prietenie adevărată trece de interesul material . Prietenul este acela care gândeşte pentru tine ca pentru el însuşi şi care este capabil să te ajute să înţelegi că uneori greşeşti pentru ca, prietenul care eşti tu să se schimbe . O prietenie este ca un carusel în care cei doi se ţin de mână , împreună coboară , împreună urcă . 

Prietenia adevărată nu o cumperi. O câştigi. Nu la loterie, ci o câştigi prin eforturi zilnice, continue şi prin demonstrarea calităţilor şi a abilităţii de a fi lângă prietenul care are nevoie de tine. Uneori trebuie să te uiți pe tine însuţi în favoarea prietenului.

Prietenia aș numi-o cu un singur cuvânt : CEVA ce transcende cuvintele. Spun că acel ceva le implică pe toate celelalte: ca un frate, ca un părinte, ca tu - ţie, ca toate-n tot. E tare rară prietenia , e o floare de colț. E floarea care crește pe stânci. O poți culege doar dacă reușești să urci acolo, pe vârf de munte, să o miroși, să o admiri dar să nu o rupi. Îți plantezi rădăcina lângă ea și creșteți împreună, feriți de intemperiile mamei natură. 

Atunci când doar unul oferă și celălalt doar primește, asta nu mai este prietenie.

fragment din cartea „Printre infinituri” - Silvia Urlih