marți, 8 iunie 2021

Și bărbații sunt manipulați emoțional - Silvia Urlih


 

Citim și auzim zilnic despre femeile abuzate emoțional sau fizic. Citim zilnic articole despe femeile maltratate. Dar, citim și despre bărbații abuzați, manipulați emoțional și folosiți  de către femei ?

Da, sunt extrem de multe femeie în suferință, însă nu pot să trec cu vederea faptul că sunt și mulți bărbați în suferință pentru că partenerele lor s-au folosit de ei și i-au manipulat emoțional și sentimental. Femeile sunt mai vocale și-și urlă nefericitile și nemulțumirile casnice. Bărbații, din nefericire pentru ei, tac , înghit și suportă. Când paharul se umple refulează dând cu pumnul.

Ce este de fapt abuzul ?

Abuzul este un tip de comportament care are de fapt, ca și scop final, controlarea partenerului prin tactici de posesiune, de verificare și/sau de intimidare. O femeie care își abuzează partenerul încearcă prin vorbele, faptele sau acțiunile sale să-l domine, să-l controleze, să-l facă să i se supună capriciilor, dorințelor și nevoilor sale și toate astea oentru a-l împiedica să iasă din relație, indiferent de felul în care se simte el în relație. 

Prin abuz și manipulare verbală încearcă să îl forțeze pe acesta să fie altfel decât este, încearcă să-l schimbe, pentru a-i corespunde cât mai bine dorințelor ei și  să facă lucruri împotriva voinței lui.

Bărbații care sunt prinși într-o astfel de relație ajung să creadă că ei sunt cei vinovați, că ei sunt cei „răi”, cei nepotriviți, cei care nu corespund partenerei, că doar ei sunt cei care greșesc. Li se induce atât de mult ideea că din vina lor partenerele le sunt nefericite, încât se tem să plece din relație, pentru că se simt vinovați și pentru că atitudinea de victimă pe care femeia o manifestă deseori îi întoarce din drum.

Sunt femei care se victimizează, care plâng și-și urlă nefericirea, dar o fac de multe ori fără temei. Sunt femei care-și atrag fel de fel de boli, doar pentru a-și forța partenerul să nu le părăsească, dar să-și schimbe atitudinea față de ele.

De ce fac asta femeile ? O fac pentru a-și ascunde de fapt propriile lor frustrări.

Ce face ele de fapt ? Își gonesc partenerul, ori în brațele altei femei, ori în alcool.

Să se mai mire oare acest tip de femeie, că bărbatul, pentru a păstra aparențele, alege să aibă o amantă ? Amanta ( pe beneficii financiare, evident) îi oferă bărbatului ceea ce-i lipsește în relație. Amanta îl ajută să-și fie și să se simtă iar BĂRBAT, îl ajută să-și regăsească echilibrul, pentru a putea merge mai departe în relația familială.

Un astfel de bărbat nu va avea curajul să iasă din relația toxică în care se află. El se simte bine așa cum îi e. În lume are un statut social , este căsătorit, dar nefericit. Cu el însuși însă se simte foarte bine, pentru că „iubita” (amanta) îi gâdilă orgoliul. Contează oare că acest orgoliu gâdilat îl costă mulți bani ? Bineînțeles că nu contează pentru el.

Bărbații sunt prea lași ca să iasă din relația toxică în care se află și prea fricoși să intre într-o relație serioasă cu amanta. De ce? Pentru că el o vede pe amantă doar ca pe o barcă de salvare și atât.

 Diferența dintre femeile manipulate și bărbații manipulați este că bărbații folosesc forța pumnului, iar femeile forța cuvântului.

Din nefericire, nici bărbații și nici femeile nu văd și conștientizează decât prea târziu, că sunt manipulați emoțional. Uneori nu conștientizează niciodată.

fragment din cartea „Printre infinituri” - Silvia Urlih 

PARCĂ MI-AM FOST - Silvia Urlih

Parcă zăresc în zare,

ce-n viață am trăit,

pare c-am scris scenariul

în care-am fost actor,

parcă nu am fost eu,

parcă o carte am citit,

m-am rătăcit prin file

ca și un infractor.

 

Parcă mi-am fost câmpie

cu spic neînverzit,

parcă mi-am fost un râu

ce-n mare s-a vărsat,

parcă mi-am fost copacul

de-otravă nimicit,

dar sigur mi-am fost om

ce multe-a înfruntat.

 

Parcă mi-am fost un munte

cu creastă înverzită,

parcă mi-am fost copilul

care a plâns în gând,

parcă mi-am fost fântână

de-o mână otrăvită,

dar sigur mi-am fost om…

un om pe ăst pământ.

 

Parcă mi-am fost zăpadă

sau soare parc-am fost,

parcă mi-am fost mălin

sau poate trandafir,

parcă mi-am fost o frunză,

dar oare are rost

să mai întreb divinul,

când viața-i suvenir ?

Silvia Urlih - 08.06.2021

 

duminică, 6 iunie 2021

SĂ NU NE TEMEM ! Silvia Urlih

 

Un fulger,

despică timpul dintre noi,

o ploaie,

aruncă vântul printre vremi,

o clipă,

ne-a spus

că parcă ieri ne-am fost în doi,

un fluture ne spune,

că înainte ne-am fost viermi.

 

O criptă,

ne spune că ne-am fost mormânt,

un suflet,

ne spune că ne-am fost albastru,

o aripă,

ne spune că nu ne-mpiedicăm de vânt,

o rază,

ne spune că ne vom fi în zori,

iar astru.

 

Un râu,

ne spune că lacrimile curg zăvoi,

copacul,

ne spune că ne suntem 

în rădăcină, gând,

ne spune că ne vom fi doar noi,

o lacrimă,

ne spune,

să nu ne temem de vremea ce-o să vină,

Silvia urlih 06.06.2021

Nu arunca un diamant la gunoi - Silvia Urlih


 

Oare de ce după ce au pierdut, oamenii realizăează că au pierdut un diamant și nu o piatră oarecare ? Oare de ce acei oameni încearcă se recupereze diamantul, conștientizând că nu a fost doar o piatră-n drum ? Oare de ce nu au conștientizat la timp că țin în palme un diamant ?

Din fericire, de multe ori „piatra” se trezește la timp pentru a conștientiza și a înțelege că este doar un instrument, un  lucru  folositor, un preș de șters frustrările, sau un spălător de vase. Conștientizează cu nu este doar o piatră de pavaj. Conștientizează că poate luci de unul singur, sau alături de cine merită să aibă alături diamantul și nu piatra.

După ce conștientizează că au pierdut și piatra, care de fapt era diamant, se târăsc în genunchi și, cu vorbe mieroase , cu lacrimi și în genunchi, se înjosesc, se milogesc, se târăsc și cer îndurare diamantului pe care l-a considerat ani de zile o  piatră de doi bani.

Dragii și dragile mele ! Nu vă bateți joc de un diamant, tratândul ca pe o simplă piatră. Și pietrele, ca și diamantele, simt, au suflet și suferă. Și piatra dar și diamantul plâng cu lacrimi amare de dezamăgire, de durere și de neîmplinire.  

Nu arunca un diamant la gunoi, pentru că îl va găsi cineva care-i  va da prețuirea pe care o merită. Tu l-ai aruncat ca pe-un gunoi, dar altcineva îl va pune într-un inel de aur.

Degeaba îl vrei înapoi. Pentru tine, va fi și va rămâne o piatră ponce o piatră de frecat călcâiele.

Diamantule, fii verticat și nu mai accepta să redevii piatră ponce !!

Fragment din cartea „ Printre infinituri” - Silvia Urlih

sâmbătă, 5 iunie 2021

SUFLETUL TĂU - Silvia Urlih


 

Știi,

gândul meu îmi e cu tine iară,

mă plimbă

printre păduri de coniferi,

am mai pierdut o zi

și înc-o primăvară,

dar ne așteaptă zile noi

în d-albe veri.

 

Știi,

sufletu-ți mă ține iar la piept,

inima-ți bate

ca ceasul din perete,

îmi spune la ureche

că trebuie s-aștept

ca pașii tăi

să mai pășească niște trepte.

 

Știi,

gândul tău

îmi bate în fereastră

și-mi spune larg să o deschid în noapte;

am alergat la geam

și am găsit în glastră

sufletul tău înmănunchiat

în mii de șoapte.

Silvia Urlih 05.06.2021

vineri, 4 iunie 2021

SCRIE-MI DOAMNE ! - Silvia Urlih

 

Scrie-mi Doamne o scrisoare,

ca să știu care mi-e rostu,

poate că nu înțeleg

care-i drumul cel ales,

poate că nu-s înțeleaptă,

poate că o fac pe prostu,

poate că nu am știut

care-i grâul

de cules.

 

Scrie-mi Doamne , scrie-mi mie,

sau șoptește-mi la ureche,

ce să fac să nu mai doară

dorul

ce mi-l țin la piept,

poate-mi sunt urmă pe plajă,

urmă fără de pereche,

poate soarele sau luna

nu sunt ceea ce aștept.

 

Scrie-mi Doamne o depeșă

să-nțeleg ce vrei să-mi spui,

Tu ești unul printre ceruri,

eu

sunt punct pe a Ta hartă,

visul să îl las să zboare,

sau să mi-l agăț în cui,

timpul meu se zbate-ncet,

într-o clipă-ți bat în poartă.

Silvia Urlih - 04.06.2021

MI-S SINGURĂ ÎN UNIVERS - Silvia Urlih

 

Și totuși,

clipa îmi moare-n asfințit,

iar curcubeul

dispare în frunze ofilite,

și totuși

mai am mult de citit

din cărțite

cu file

de praf acoperite.

 

Și totuși,

pașii mă duc

spre lacul luminat,

iar râul îmi spală în nopate

nedormitul,

mai cade-o stâncă,

mai știu ce n-am aflat,

dar mersul

mă duce în tandem cu răsăritul.

 

Și totuși,

mai pică o lacrimă

în călimară,

stiloul meu rescire

cu lacrima-mi un vers,

versul mi-e dulce,

dar scrierea-i amară,

căci Doamne,

mi-s singură în univers.

Silvia Urlih- 03.06.2021


marți, 18 mai 2021

NU MAI PLÂNGE LACRIMĂ - Silvia Urlih

 

Spune-mi tu, lacimă-a ploii,

ce din ploaie de prelingi,

de ce ești apa din mare,

de ce ești așa sărată,

de ce pleoapa mi-o alinți

și mă minți

că tu nu plângi,

de ce lăcrimezi în noapte,

mâine, ziua ți se-arată.

 

Spune-mi tu, lacrimă-ascunsă

printre mugurii din ram,

de ce plâng fără să vreau

când tristeți mă înconjoară,

de ce pleoapele-mi sunt frunze care-mi spun

cum îmi eram,

de ce plânsul nu-l opresc

deși-mi spun :

n-o să te doară.

 

Spune-mi tu, lacrimă-amară

ce-n dulceața ta mă legi,

de ce pleoapele-mi sunt grele

când în zori nu văd lumină,

de ce  soarele-ai ascuns

și îmi strigi :

sunteți pribegi !

nu mai plânge lacrimă,

că de-un fir viața se-anină !

Silvia Urlih - 18.05.2021

sâmbătă, 8 mai 2021

DOAMNE, TU FĂ DIN MINE ! - Silvia Urlih

 

Doamne,

Tu fă din mine

bob de grâu ,

să pot să germinez în alte toamne,

Tu,

fă din mine

un nou râu,

ca-n mine râurile

să se-ntoarne.

 

Doamne,

Tu fă din mine

un altar,

să pot la mine și la Tine să mă rog,

Tu

dă-mi din nou luminile din  dar,

poate că n-ar fi rău

să-mi fiu

un inorog.

 

Doamne,

Tu fă din mine

floare de mălin,

să pot să-mi cânt cântarea în balade,

Tu

fă din mine icoana

la care să mă-nchin,

fă ca iubirea Ta

în mine

să se scalde.

 

Doamne, Tu fă din mine pădurea ce mi-am fost,

condu-mă spre verdeața cea fără de sfârșit,

fă-mă să uit ce fost-a fără rost

și du-mă-ncet spre cerul meu din infinit.

Silvia Urlih 08.05.2021