Oare
de ce după ce au pierdut, oamenii realizăează că au pierdut un diamant și nu o
piatră oarecare ? Oare de ce acei oameni încearcă se recupereze diamantul,
conștientizând că nu a fost doar o piatră-n drum ? Oare de ce nu au
conștientizat la timp că țin în palme un diamant ?
Din
fericire, de multe ori „piatra” se trezește la timp pentru a conștientiza și a înțelege
că este doar un instrument, un lucru folositor, un preș de șters frustrările, sau
un spălător de vase. Conștientizează cu nu este doar o piatră de pavaj.
Conștientizează că poate luci de unul singur, sau alături de cine merită să
aibă alături diamantul și nu piatra.
După
ce conștientizează că au pierdut și piatra, care de fapt era diamant, se târăsc
în genunchi și, cu vorbe mieroase , cu lacrimi și în genunchi, se înjosesc, se
milogesc, se târăsc și cer îndurare diamantului pe care l-a considerat ani de
zile o piatră de doi bani.
Dragii
și dragile mele ! Nu vă bateți joc de un diamant, tratândul ca pe o simplă
piatră. Și pietrele, ca și diamantele, simt, au suflet și suferă. Și piatra dar
și diamantul plâng cu lacrimi amare de dezamăgire, de durere și de neîmplinire.
Nu
arunca un diamant la gunoi, pentru că îl va găsi cineva care-i va da prețuirea pe care o merită. Tu l-ai
aruncat ca pe-un gunoi, dar altcineva îl va pune într-un inel de aur.
Degeaba
îl vrei înapoi. Pentru tine, va fi și va rămâne o piatră ponce o piatră de
frecat călcâiele.
Diamantule,
fii verticat și nu mai accepta să redevii piatră ponce !!
Fragment din cartea „ Printre infinituri” - Silvia Urlih
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu