Între noi, s-a creat un munte de ploi,
între noi, râul a urcat spre finit,
între noi, pașii s-au pierdut în noroi,
între noi, acum, totul s-a sfârșit.
Între noi, a crescut iarba pe cer,
între noi, s-a surpat soarele-n nori,
între noi, vorbele se-ascund stingher,
între noi, zâmbetul s-a ascuns printre
flori.
Între noi, macii s-au ascuns într-un râu,
între noi, brazii s-au uscat fără vorbe,
între noi, totul ne spune că-i târziu,
cărările noastre s-au rătăcit printre
curbe.
Silvia Urlih 15.02.2023
Tu simți cum iubirea îmi curge prin vene,
cum prin ochi îmi curg râuri de brazi,
cum prin gene iubirea se cerne
și mă-mbracă în ieri și în azi ?
Tu simți cum de trecut mă dezbar,
cum mă-nalț peste ierni prea cernite,
cum nimic nu a fost în zadar
și mă-nchin spre veri nevenite ?
Tu simți cum a floare-nfloresc,
cum cu zorii spre zori iar plutesc,
cum din mine noi vremi me-nsoțesc
și cum, cu mine spre mine plutesc ?
Silvia Urlih
.jpg)
Habar nu ai ce am trăit în viață,
Habar nu ai în câte nopți am plâns și-am vrut să
nu-mi mai fiu,
Habar nu ai câte dureri am strâns și le-am scuns în
ceață,
Habar nu ai că mi-am dorit să mor, dar, uite încă-s
viu.
Habar nu ai cât somn am zămizlit în zile
Și câte nopți le-am tot pictat în zori,
Habar nu ai cum am tot scris file cu file,
Ca să renasc, să-mi fiu grădina mea cu flori.
Habar nu ai ce e-n sufletul meu,
Dar tot arunci cu spini și cu ciulini,
Eu, sigur știu că-l am pe Dumnezeu.
Tu ? încă-ți plângi în pumni și-ncă suspini.
Eu, l-am găsit pe Dumnezeu și-I mulțumesc,
Eu, mâ-nvelesc în soare și renasc,
Eu, simt că -s vie și trăiesc.
Tu ? Lasă-mă din apa vie să m-adap.
Te-aștept să
vii, iubită toamnă,
nu mai
tânjesc spre albe veri
spre tine
gândul mă îndeamnă
să uit de
d-albe primăveri.
Te-aștept să
vii căci nu-mi mai pasă,
nici de
ierniri și nici de ploi
eu știu că
timpul nu mă lasă
să mai întorc
roata-napoi.
Te-aștept să
vii toamna mea dragă,
nu îmi pasă
de vre-o ploaie,
eu știu că
viața mi-e întreagă,
mai știu că pomul
nu se-ndoaie.
Că vreau nu
vreau, tu oricum vii,
că vreau nu
vrea timpul îmi trece,
zilele-aleargă
spre târzii,
viața ne-ndreaptă
spre ce-i rece.
Azi, mâine,
vrem nu vrem,
sufletul
pleacă spre abis,
prin timpuri
orele se cern…
mă-ntreb în
azi, a fost doar vis ?
Silvia Urlih - 11.09.2022
Am alergat desculță
prin colb
sau piatră tare,
când m-am rănit
de-un ciot,
sau de un spin
răzleț,
când bine nu mi-a fos,
am alergat la mare,
să-mi spele gândul ,
ascuns în săculeț.
Am alergat la mare,
să-mi spele necuprinsul,
să mă îmbrace-n
soare,
și-n luna necernită,
am alergat la mare
să-mi spună ce-i
sfârșitul,
să-mi spună
că de mâine,
nu voi mai fi
rănită.
Am alergat la mare,
cu valul să
mă-nvălui,
să mă-ncunun cu
spuma
și cu albastrul ei,
să mă sădesc pământ
cu cheia să
mă-ncui,
să ies vie din mare
și plină de idei.
Silvia Urlih - 06.07.20322
Azi, m-am trezit din somn adolescent,
Azi, am înțeles că totu-i trecător,
Azi, am înțeles că totul e transced,
Az,i nu mai doare dorul ce-a fost dor.
Acum, eu îmi sunt soare și lună peste râu,
Acum, îmi sunt pădure care foșnește-n gând,
Acum, îmi sunt lumină și acatist la brâu,
Acum, îmi sunt fărâma ce-aleargă pe pământ.
Am fost floare strivită de umbre și-amăgiri,
Am fost o floare ce s-a uscat pe câmp,
Am fost dor și iubire și multe rătăciri,
Am fost, rază de soare pierdută în răstimp.
ps. în poze, diferență de 10 ani.
01.07.2022
Atunci când cineva are impresia că deține adevărul absolut,
mai devreme sau mai tâziu o va da rău în bară. Va plăti pentru orgoliul și
ignoranța sa.
Nimeni, dar absolut nimeni nu deține adevărul absolut.
Singurul care deține acest adevăr, este doar Dumnezeu.
Cei care au impresia că le știu pe toate și nu acceptă nici
o altă părere, vor muri mai proști decât s-au născut.
Una este să ai principii de viață de la care să nu te abați
și alta este să asculți și părerea altora.
Ascultă părerile tuturor, analizează și apoi ia deciziile
care ți se pliază sufletului tău. Repet, al sufletului tău și nu al rațiunii.
Orgoliul te distruge. Vei constata cât de singur ai rămas
și nu găsești răspuns.
A ști să asculți este o artă care se învață în timp.
fragment din cartea „Woucher spre viață” - Silvia Urlih
.jpg)
Când am
decis să scriu această ultimă carte, m-am gândit că vor fi doar gânduri de
final de viață.
Din nefericire,
realiatea mi-a demonstrat că nu-i chiar așa cum mi-am imaginat, sau dorit eu.
Credeam,
în nimicnicia mea, că am terminat-o cu al treilea război mondial, acela cu
virusul nemernic. Dar, Doamne ce rău m-am înșelat. Nici bine nu am terminat-o
cu coviduțul, că au venit peste noi alte amenințări… bombardelele reale.
Răzbelul inițiat de Putin îmăpotriva Ucrainei… El știe de ce… Cert este că,
nu-i a bună cu răzbelul ăsta.
Trăiesc
ceea ce nu mi-am imaginat vreodată că voi trăi. Eăzboiul pe care bunicii și părinții
mei l-au trăit. Îl trăiesc și eu. Mă uit stupefiată la televizor și văd cum orașe
devin ruine. Nu pot să cred că-I adevărat ceea ce văd. Eu, doar aud de câteva ori
pe zi avioane survolând perimterul în care trăiesc.
Cum necum, am mai petrecut o lună. Când
și cum au trecut cele 3 luni din anul 2022, harar nu am. Eu am rămas încă în
anul 2019, când mi-era foarte bine din toate punctele de vedere. Dacă spun că
acum mi-e greu, l-aș supăra pe Dumnezeu.
Privind în urmă, nici nu știu cum îmi
era mai bine. Să trăiesc cu „amenințarea” guvidelului, sau, acum, cu cea a
răzbelului și a amenințării cu arma atomică.
Cu guvidelul deja mă
împrietenisem. Cine știe, poate că mă
voi împrieteni și cu răzbelul, atâta timp cât încă îmi este doar vecin..
Nu știu însă cum mă voi putea
împrieteni cu lelea sărăcie. Cu siguranță că voi găsi soluții pentru a mă „lupta” și cu lelea asta.
De când mă știu, pentru mine nu au
existat probleme, ci soluții la situațiile cu care m-am confruntat.
Locuri de muncă sunt în exces pe piața
muncii. Am de unde alege. Decât să stau să-mi plâng de milă, aleg să muncesc,
chiar dacă primesc pensie.
Sunt câte unii care spun că, decât pe
minim pe economie mai bine stau acasă. Ok, stai acasă, dar cum ? Cerșind ajutor
financiar ? De la cine, căci visteriile STAT-ului sunt goale, de unde ajutoare
?
Măi fraților, voi nu conștientizați că
și angajatorii se confruntă cu scumpirile ? De unde să dea și ei bănetul pe
care câte unii și-I doresc ?? Voi, ăștia mai tineri și-n putere, găsiți-vă bre
2 locuri de muncă. Sunteți tineri și puteți !
Dar, moh, fiecare cu filozofiile sale.
Nu judec pe nimeni.
Repet : HAI LA MUNCĂ, DRAGILOR !
fragment din cartea „Voucher spre viață ” Silvia Urlih
Da, îmbătrânesc și ce-i cu asta ? Viața este un
proces ireversibil. Timpul își vede de mersul său. Că vrem, că nu vrem, anii
trec. Îmbătrânim. Dar, oare cum ne împrietenim cu acest proces al îmbătrânirii ?
Știu sigur că nu mai pot deveni tânără și frumoasă, oricât m-aș strădui. Însă stă
în puterea mea să îmbătrânesc frumos si cu demnitate.
Dacă te întrebi pentru cine fac asta, ți-o spun
eu. Nu o mai fac pentru nimeni. O fac
doar pentru mine! Îmbătrânesc frumos doar pentru mine. Tinerețea mi-am
dăruit-o, bătrânețea mi-o dăruiesc. De fapt, ce o fi aia bătrânețe ? O fi când te
dor oasele ? Păi de ce te dor ? Nu cumva te dor pentru că în tinerețe ți-ai
bătut joc de sănătatea ta și nu ai
ascultat de cei care au trecut deja prin anumite experiențe de viață ? Ți-aduci
aminte când mama sau tata sau orice alte rudenii îți spuneau „ Griji de tine,
pune-ți ceva pe cap, că-i frig” sau „Îmbracă-te bine dragu mamii, că-i ger
afară” sau… etc.
Dragii mei, cei trecuți de a doua tinerețe ! Nu-ți
da voie să evadezi în boală ! Nu-ți da voie să bolești pentru a atrage asupra
ta atenția celor din jur !
Învață să îmbătrânești frumos ! Fiți mândri de
riduri, de părul cărunt și de mersul mai grijuliu ! Nu mergem spre tinerețe, ci
spre bătrânețe.
Se spune „bătrânețe haine grele” Hai să face ca hainele să ne
fie ușoare !
Dacă eu pot, poți și tu !
fragment din cartea „Voucher spre viață” - Silvia Urlih
Încărunțesc fiule. Încărunțesc și nu doar atât,
simt că parcă îmbătrânesc. Simt că greutatea anilor ce mi-au fost își arogă
drepturile. Simt că mă lasă puterile. Acum ceva ani, aveam doar ceva ghiocei la
tâmple și o claie de păr. Acum, tot părul mi-e plin de ghiocei și s-a împuținat.
Știi
ceva ? Nu mai vreau să-mi ascund ghioceii sub vopsea. Vreau să-mi dau voie
să-mi arăt neputințele.
Nu mai vreau să-mi ascund unele neputințe în
spatele propoziției „nu vreau să mai fac asta”, ci îmi spun cu toată
răspunderea că, „nu mai pot să fac asta”.
Conștientizez pe zi ce trece că, anii își pun
amprenta pe puterile mele. Vezi, spun puterile mele și nu chipul și sufletul
meu. Sufletul mi-e mereu tânăr și vessel,
așa cum îl știi tu.
Să știi dragul meu drag că am învățat să ridic
piciorul de pe accelerația vieții. Am învățat să accept faptul că ceea ce făceam
acum ceva ani în jumătate de oră pot face liniștită și în 2 ore.
Am învățat să mai las și pe mâine ce nu am
putut face azi, pentru că tot eu le voi face.
Fiul meu drag, știi ce am învățat cel mai mult
? Am învățat că nu mai am cui să mă dăruiesc, decât mie. Acum, trebuie să am
grijă de mine și de sănătatea mea fizică și mentală, pentru că nu vreau să-ți
devin ție povară. Le ai și tu pe ale tale. Ai familia , grijile și problemele
tale.
Nu-mi doresc și nici nu cred în ceea ce
părinții mei s-au străduit să-mi inoculeze : Am făcut copii pentru a-mi fi
toiag la bătrânețe. Eu nu vreau să-mi fii toiag.
Vreu să fiu o mamă de modă nouă, nu de modă
veche.
Când chiar nu voi mai putea să mă mișc, îmi
doresc să fiu cenușă … apoi să mă împrăștii într-un lan de grâu și maci.
Ți-aduci aminte ce mi-ai spus cândva ? „Când tu
vei fi bătrână, voi fi și eu bătrân” .
Te iubes, fiul meu drag !
Apropos ! Zeci de ani de zile nu ți-am spus „te
iubesc” De ce nu am făcut-o ? Nu m-au lăsat păriții mei și al tatălui tău. În
concepția lor era : „Copilul se iubește doar când doarme”. Au greșit, bieții de
ei. Și eu am greșit. Dar, uite că a venit vremea trezirii. Eu m-am trezit și am
conștientizat că am greșit. Dar nu a fost vina mea, ci a educației pe care și
eu am primit-o.
Tu să nu faci aceeași greșeală. Spune-le de
zeci de ori pe zi fiicelor tale că le iubești. Faptul că le arăți prin fapte,
nu este sufficient. Cuvântul , vorba, rănește sau te înalță. Înalță-le pe
fetele tale !
Și eu ți-am arătat prin fapte că te iubesc și
că ești rațiunea mea de a trăi. Ție însă îți lipseau cuvintele, vorbele,
îmbrățișările.
Te iubesc, copilul meu drag !!
Fragment din cartea „Voucher spre viață” - Silvia Urlih
