ÎMI EȘTI ȘI ÎMI VEI FI IUBIRE - Silvia Urlih

Iubite,

mai știi când mă strângreai la piept

în miez de noapte,

și îmi spuneai că mă iubești

și-o să ne fim o viață,

mai știi că-mi dăruiai

tot cerul

și îmi cântai prin șoapte

cântecul nemuririi

ascuns în dimineață.

 

Iubite,

ții minte cum soarele-mi dădeai

în miez de iarnă,

iar luna

în palmele ce-mi tremurau

cu drag tu mi-o puneai,

mă mângâiai cu raze

ce se-ascundeau în taină,

mă înveleai cu flori,

iubirea-mi dăruiai.

 

Iubite,

îmi spui că mă iubești

mai mult ca la-nceput,

iubirea ce mi-o dărui

mă-mbacă-n nemurire,

tu,

ai sădit în mine,

născutul nenăscut,

pentru că-mi ești

și îmi vei fi iubire.

Silvia Urlih 23.07. 2023

 

VISUL CE L-AM VISAT - Silvia Urlih

 

Privesc oglinda anilor din urmă

și-un dor imens mă arde-n rădăcini,

mai caut pașii și-a lor urmă,

dar mă împiedic iar de ce-au fost spini.

 

Oglinda anilor ce-au fost ,

mi-arată o femeie prea timidă,

să mă întorc în urmă n-are rost,

azi îmi sunt vultur, nu omidă.

 

Privesc oglinda anilor ce vin

și mă văd iar în zbor de nedescris,

ceea ce azi trăiesc îmi e divin,

visul ce l-am visat nu îmi mai este vis.

 

Privesc la mâine, ieri deja l-am șters,

nori nu mai sunt pe cerul meu divin,

m-așteaptă viața să o rescriu în vers,

trăiesc în azi, în ieri nu mai revin.

Silvia Urlih 09.04.2023

ÎNTRE NOI - Silvia Urlih

 

Între noi, s-a creat un munte de ploi,

între noi, râul a urcat spre finit,

între noi, pașii s-au pierdut în noroi,

între noi, acum, totul s-a sfârșit.

 

Între noi, a crescut iarba pe cer,

între noi, s-a surpat soarele-n nori,

între noi, vorbele se-ascund stingher,

între noi, zâmbetul s-a ascuns printre flori.

 

Între noi, macii s-au ascuns într-un râu,

între noi, brazii s-au uscat fără vorbe,

între noi, totul ne spune că-i târziu,

cărările noastre s-au rătăcit printre curbe.

Silvia Urlih 15.02.2023

CU MINE SPRE MINE - Silvia Urlih

 

Tu simți cum iubirea îmi curge prin vene,

cum prin ochi îmi curg râuri de brazi,

cum prin gene iubirea se cerne

și mă-mbracă în ieri și în azi ?

 

Tu simți cum de trecut mă dezbar,

cum mă-nalț peste ierni prea cernite,

cum nimic nu a fost în zadar

și mă-nchin spre veri nevenite ?

 

Tu simți cum a floare-nfloresc,

cum cu zorii spre zori iar plutesc,

cum din mine noi vremi me-nsoțesc

și cum, cu mine spre mine plutesc ?

Silvia Urlih

HABAR NU AI - Silvia Urlih

 

Habar nu ai ce am trăit în viață,

Habar nu ai în câte nopți am plâns și-am vrut să nu-mi mai fiu,

Habar nu ai câte dureri am strâns și le-am scuns în ceață,

Habar nu ai că mi-am dorit să mor, dar, uite încă-s viu.

 

Habar nu ai cât somn am zămizlit în zile

Și câte nopți le-am tot pictat în zori,

Habar nu ai cum am tot scris file cu file,

Ca să renasc, să-mi fiu grădina mea cu flori.

 

Habar nu ai ce e-n sufletul meu,

Dar tot arunci cu spini și cu ciulini,

Eu, sigur știu că-l am pe Dumnezeu.

Tu ? încă-ți plângi în pumni și-ncă suspini.

 

Eu, l-am găsit pe Dumnezeu și-I mulțumesc,

Eu, mâ-nvelesc în soare și renasc,

Eu, simt că -s vie și trăiesc.

Tu ? Lasă-mă din apa vie să m-adap.

Silvia Urlih

A FOST DOAR VIS ? - Silvia Urlih

 

Te-aștept să vii, iubită toamnă,

nu mai tânjesc spre albe veri

spre tine gândul mă îndeamnă

să uit de d-albe primăveri.

 

Te-aștept să vii căci nu-mi mai pasă,

nici de ierniri și nici de ploi

eu știu că timpul nu mă lasă

să mai întorc roata-napoi.

 

Te-aștept să vii toamna mea dragă,

nu îmi pasă de vre-o ploaie,

eu știu că viața mi-e întreagă,

mai știu că pomul nu se-ndoaie.

 

Că vreau nu vreau, tu oricum vii,

că vreau nu vrea timpul îmi trece,

zilele-aleargă spre târzii,

viața ne-ndreaptă spre ce-i rece.

 

Azi, mâine, vrem nu vrem,

sufletul pleacă spre abis,

prin timpuri orele se cern…

mă-ntreb în azi, a fost doar vis ?

Silvia Urlih - 11.09.2022

AM ALERGAT LA MARE- Silvia Urlih

 

Am alergat desculță

prin colb

sau piatră tare,

când m-am rănit de-un ciot,

sau de un spin răzleț,

când bine nu mi-a fos,

am alergat la mare,

să-mi spele gândul ,

ascuns în săculeț.

 

Am alergat la mare,

să-mi spele necuprinsul,

să mă îmbrace-n soare,

și-n luna necernită,

am alergat la mare

să-mi spună ce-i sfârșitul,

să-mi spună

că de mâine,

nu voi mai fi rănită.

 

Am alergat la mare,

cu valul să mă-nvălui,

să mă-ncunun cu spuma

și cu albastrul ei,

să mă sădesc pământ

cu cheia să mă-ncui,

să ies vie din mare

și plină de idei.

Silvia Urlih - 06.07.20322

IERI ȘI AZI - Silvia Urlih

 

Azi, m-am trezit din somn adolescent,

Azi, am înțeles că totu-i trecător,

Azi, am înțeles că totul e transced,

Az,i nu mai doare dorul ce-a fost dor.

 

Acum, eu îmi sunt soare și lună peste râu,

Acum, îmi sunt pădure care foșnește-n gând,

Acum, îmi sunt lumină și acatist la brâu,

Acum, îmi sunt fărâma ce-aleargă pe pământ.

 

Am fost floare strivită de umbre și-amăgiri,

Am fost o floare ce s-a uscat pe câmp,

Am fost dor și iubire și multe rătăciri,

Am fost, rază de soare pierdută în răstimp.

ps. în poze, diferență de 10 ani.

01.07.2022

Doar gânduri - 35 - Silvia Urlih

Atunci când cineva are impresia că deține adevărul absolut, mai devreme sau mai tâziu o va da rău în bară. Va plăti pentru orgoliul și ignoranța sa.

Nimeni, dar absolut nimeni nu deține adevărul absolut.

Singurul care deține acest adevăr, este doar Dumnezeu.

Cei care au impresia că le știu pe toate și nu acceptă nici o altă părere, vor muri mai proști decât s-au născut.

Una este să ai principii de viață de la care să nu te abați și alta este să asculți și părerea altora.

Ascultă părerile tuturor, analizează și apoi ia deciziile care ți se pliază sufletului tău. Repet, al sufletului tău și nu al rațiunii.

Orgoliul te distruge. Vei constata cât de singur ai rămas și nu găsești răspuns.

A ști să asculți este o artă care se învață în timp.

fragment din cartea „Woucher spre viață” - Silvia Urlih  

 

Doar gânduri 34- Silvia Urlih

Când am decis să scriu această ultimă carte, m-am gândit că vor fi doar gânduri de final de viață.

Din nefericire, realiatea mi-a demonstrat că nu-i chiar așa cum mi-am imaginat, sau dorit eu.

Credeam, în nimicnicia mea, că am terminat-o cu al treilea război mondial, acela cu virusul nemernic. Dar, Doamne ce rău m-am înșelat. Nici bine nu am terminat-o cu coviduțul, că au venit peste noi alte amenințări… bombardelele reale. Răzbelul inițiat de Putin îmăpotriva Ucrainei… El știe de ce… Cert este că, nu-i a bună cu răzbelul ăsta.

Trăiesc ceea ce nu mi-am imaginat vreodată că voi trăi. Eăzboiul pe care bunicii și părinții mei l-au trăit. Îl trăiesc și eu. Mă uit stupefiată la televizor și văd cum orașe devin ruine. Nu pot să cred că-I adevărat ceea ce văd. Eu, doar aud de câteva ori pe zi avioane survolând perimterul în care trăiesc.

Cum necum, am mai petrecut o lună. Când și cum au trecut cele 3 luni din anul 2022, harar nu am. Eu am rămas încă în anul 2019, când mi-era foarte bine din toate punctele de vedere. Dacă spun că acum mi-e greu, l-aș supăra pe Dumnezeu.

Privind în urmă, nici nu știu cum îmi era mai bine. Să trăiesc cu „amenințarea” guvidelului, sau, acum, cu cea a răzbelului și a amenințării cu arma atomică.

Cu guvidelul deja mă împrietenisem.  Cine știe, poate că mă voi împrieteni și cu răzbelul, atâta timp cât încă îmi este doar vecin..

Nu știu însă cum mă voi putea împrieteni cu lelea sărăcie. Cu siguranță că voi găsi soluții  pentru a mă „lupta” și cu lelea asta. 

De când mă știu, pentru mine nu au existat probleme, ci soluții la situațiile cu care m-am confruntat.

Locuri de muncă sunt în exces pe piața muncii. Am de unde alege. Decât să stau să-mi plâng de milă, aleg să muncesc, chiar dacă primesc pensie.

Sunt câte unii care spun că, decât pe minim pe economie mai bine stau acasă. Ok, stai acasă, dar cum ? Cerșind ajutor financiar ? De la cine, căci visteriile STAT-ului sunt goale, de unde ajutoare ?

Măi fraților, voi nu conștientizați că și angajatorii se confruntă cu scumpirile ? De unde să dea și ei bănetul pe care câte unii și-I doresc ?? Voi, ăștia mai tineri și-n putere, găsiți-vă bre 2 locuri de muncă. Sunteți tineri și puteți !

Dar, moh, fiecare cu filozofiile sale. Nu judec pe nimeni.

Repet : HAI LA MUNCĂ, DRAGILOR !

fragment din cartea „Voucher spre viață ”  Silvia Urlih