luni, 25 martie 2013

CUVINTE FLĂMÂNDE - Silvia Urlih


Râul
mă leagă
de gânduri banale,
vântul
îmi strigă
să nu mă opresc
căci viața-i făcută
din sfere egale…
cu una cobori,
cu alta urci
spre cer îngeresc.

Sufletul
urlă
sub pietre arzânde,
vântul
mă-mpinge
spre raza luminii…
acolo m-așteaptă
cuvinte flămânde
să rupă din mine
ciulinii
și spinii.

Lumina-și deschide
brațele pline,
mă-nvăluie-n rugă
pe jarul uitării,
cu mine în mine
m-aleargă,
mă ține…
mă-nvață să urc
spre crucea
iertării.
Silvia Urlih 25.03.2013


CÂNDVA - Silvia Urlih





Cândva,
prin timpul meu
a curs un râu învolburat,
cu maluri desfrunzite
la izoare,
în drumul lui,
o floare a aflat,
care plângea
că trupul fără sevă
rău o doare.
Cândva,
de timpul meu
am fost găsită
în casa fără uși
și fără geamuri,
creșteam
pe mlaștina umbrită
de gânduri,
doruri
și aleanuri.

Cu timpul meu
prin timpuri
am umblat,
dar azi am înflorit
cu primăvara-n ramuri…
la casă
ușile le-am descuiat
și flori 
și soare
am pictat
la geamuri.
Silvia Urlih 25.03.2013

duminică, 24 martie 2013

E TIMPUL DRAGOSTEI ! - Silvia Urlih









Soarta m-a-ngenuncheat
de zeci de ori,
dar i-am zâmbit,
nu am abandonat,
m-am luat de mână
cu visul meu din zori
și drumul
în genunchi
l-am continuat.

Soarta
a vrut să m-ofilească uneori
dar
nu am vrut să stau în plâns
și jale,
am hotărât
să cânt cu viața-n șezători,
să râd
și să dansez
pe a trăirii cale.

Azi,
soarta și-a întors fața
spre mine
m-a luat în brațe,
m-a strâns la pieptul ei,
mi-a spus
că după anii cu suspine
e timpul meu…
e timpul
dragostei.
Silvia Urlih 24.03.2013

sâmbătă, 23 martie 2013

ÎMBRĂȚIȘAȚI DE UNIVERS - Silvia Urlih




Îmbrățișați de universul nostru
violet,
uităm de ploi,
de noapte
și de ziduri,
ne strângem iubirile
în tainicul sipet
și ne-ncuiem în noi
cu clipele-n adâncuri.

Eu marea,
tu munte pe cerul neumbros,
tu soare ,
eu luna pe umăr așezată…
tu zâmbet,
eu zâmbet în ocean misterios,
noi doi
în lumea noastră
fără pată.

Îmbrățișați de univers,
de cer,
de ani,
de necuprinsuri,
pe colț pe stâncă
ne-am răsădit iubirea,
ne-am pus pe inelar
înscrisul din înscrisuri,
destinul împlinirii,
ursitul,
nemurirea.
Silvia Urlih 23.03.2013

SĂ ÎNFLORESC COPAC - Silvia Urlih





Aseară,
primăvara a intrat la mine-n casă,
i-am făcut patul
și am rugat-o
să se culce…
ea,
m-a îmbrățișat
și mi-a spus : Lasă…
avem o viață să dormim,
clipa e dulce !

Aseară,
cu primăvara
o noapte-am stat la sfat,
mi-a povestit că este fericită…
mi-a spus
că grijile mi-a alungat
și flori de liliac
mi-a pus
sub fruntea obosită.

În zori,
am aruncat pe geam
gândul urât,
am strâns în pumni
buchete mari
de liliac,
petale-au curs pe mine
și am hotărât
din primăvara mea
să înfloresc
copac.
Silvia Urlih 23.03.2013

vineri, 22 martie 2013

FERICIRE ! - Silvia Urlih








Să cânte heruvimii
din harfa înflorită,
să se-ncunune cerul
cu brazii-n
răsărit,
să cânte cor de păsări
pe marea-mbobocită,
căci astăzi
fericirea
mi-a spus:”bine-ai venit!”

Când mi-a bătut în geam,
mi-a fost o clipă
teamă,
când mi-a bătut la ușă
sângele s-a oprit…
dar astăzi fericirea
să mă unesc
mă-ndeamnă
cu zâmbetul
ce zâmbet
în dar mi-a oferit.

Chitara râde-n cântec,
iubirile mă cheamă,
pe portativul filei
scriu noi povești
nescrise,
cu raza fericirii
sorii mei se-nhamă,
să mă sădească-n floare
cu floarea mea
din vise.
Silvia Urlih 22.03.2018

joi, 21 martie 2013

La început a fost cuvântul ! - Silvia Urlih


”La început a fost cuvântul şi cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era cuvântul”. Cuvântul este cea mai puternică forţă din univers de care dispune omul, care îl poate înălţa sau distruge fără a lăsa urme. Cuvântul este puterea prin care noi creăm sau distrugem.
Noi avem puterea de a crea şi această putere este aşa de mare încât tot ceea ce credem se poate transforma pentru noi în realitate. Noi ne creem pe noi înşine şi devenim ceea ce credem că suntem. În permanenţă noi creem lucrul în care credem cu adevărat. Noi putem să fim, să facem şi să avem tot ceea ce ne imaginăm. Atunci când ştim ce vrem, universul ne oferă spontan ceea ce avem nevoie pentru realizarea acestui ţel. Ceea ce numim noi forţa universală e o putere divină pe care Tatăl ne-o dă . Noi suntem imaginea lui Dumnezeu, în formă fizică şi dispunem de o întreagă putere creatoare.
Creaţia are la bază cuvântul, iar cuvântul este expresia gândului. Dumnezeu a creat universul folosind forţa creatoare a gândului şi i-a dat şi omului şansa de a o folosi în sens creativ. Din păcate omul nu a înţeles acest adevăr şi a căzut în neputinţă . Dacă forţa gândului e creativă, atunci cu certitudine ea este cea cu ajutorul căreia omul se poate definitiv vindeca orice boală. Cu forţa gândului omul poate să creeze celule sănătoase în corp sau să le distrugă pe cele afectate. Gândul este cel care atrage răul sau binele în existenţa noastră. Cuvântul e cea mai puternică unealtă pe care o are omul.
Cuvântul reprezintă manifestarea fiinţei noastre spirituale, scânteia divină din interiorul nostru. Cuvântul nostru poate crea cel mai frumos vis în realitate, dar poate şi să distrugă tot ce există în jurul nostru. De aceea, folosirea greşită a cuvântului creează iadul pe pământ. Un cuvânt negativ poate fi un blestem, iar adesea oamenii folosesc cuvântul la fel ca magicienii, blestemându-se inconştient unii pe alţii. Oamenii care au un nivel ridicat de spiritualitate sunt foarte rezistenţi la blesteme, la undele mentale ale altora .
Cel mai adesea folosim cuvântul pentru a ne împrăştia emoţiile noastre otrăvite, pentru a ne exprima furia, gelozia, invidia sau ura. Noi ne atacăm în permanenţă prin cuvinte şi ne omorâm unul pe altul în mod sistematic, de multe ori fără să ne dăm seama de acest lucru. Această practică a devenit cea mai rea dintre toate formele de magie şi a fost numită bârfă.
Bârfa, deşi pare atât de inofensiva, ne alterează şi scurtează viaţa, ne distruge fizic şi spiritual, fiindcă în permanenţă ne ruinează sufletul şi trupul. Bârfa e un act de magie neagră şi este foarte rea, deoarece este otravă pură.
De cele mai multe ori noi cream o otravă emoţională proprie prin folosirea unor cuvinte ca: sunt gras, îmbătrânesc, îmi cade părul, sunt prost, nu voi fi niciodată perfect, nu voi reuşi…etc. Astfel, noi materializăm aceste cuvinte în realitatea noastră sau mai bine zis împotriva noastră. De aceea, important este să înţelegem ce este cuvântul şi ce putere are el.
Întreaga lume poate să bârfească în legătură cu noi, însă dacă noi nu punem la suflet, nu dam crezare, vom deveni imuni la bârfe. Dacă cineva ne trimite în mod intenţionat o emoţie otrăvită, dar noi nu o luăm la modul personal, ea nu ne va afecta.
Când omul nu acceptă emoţia otrăvită aceasta se întoarce asupra celui care a trimis-o şi-l afectează direct. Să ne ferim mintea de gândurile rele despre ceilalţi şi să ne asumăm întreaga responsabilitate asupra sentimentelor, gândurilor şi cuvintelor noastre.
Oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că spiritul (gândirea) influenţează cu adevărat corpul nostru de la distanţă, că există un sistem de comunicare inconştientă între indivizi, că este posibil să influenţăm pe cineva în orice moment, fără ca acesta să fie conştient sau noi sa fim conştienţi, precum oricine ne poate influenţa pe noi, fără ştirea noastră. 
Silvia Urlih 

SCRISOARE FIULUI MEU - Silvia Urlih



Vezi
cum se plimbă munții
printre nori ?
Tu vezi pădurea
cum își leagănă rugina ?
Vezi
cum din stâncă
se-nalță noi culori,
cum din pământ
eu îți trimit
lumina ?
Tu vezi
cum gândul meu aleargă
spre universul
nepătat,
cum înconjoară lumea-ntreagă
s-ajungă la izvorul
de unde
a plecat ?

Tu vezi copilul meu
că-i primăvară
și ghioceii mei
te strigă
și te cheamă,
auzi cum gândul meu
aleargă-n seară ?
Simți cum la suflet
te strâng
ca pe-o năframă?

Cu muntele
ți-am scris astăzi
scrisoare,
în vârf de râu
am pus iubirea
și-am semnat…
tu fiul meu să știi
că depărtarea doare
și să nu uiți
că mama te iubește
necondiționat.
Silvia Urlih 21.03.2013

miercuri, 20 martie 2013

MI-E DOR… Silvia Urlih




Mă doare lacrima
sub greutatea dorului,
mă doare gândul
când gându-n mine moare,
mă dor privirile
sub aripa zăvorului,
mă doare dorul
de fiul meu….
mă doare..

Dac-aș putea
m-aș face gând
să zbor…
să zbor spre mâine,
dar timpul nu mă lasă…
aș vrea să fiu călău,
dorul să-l omor,
să fiu o clipă…
doar o clipă cu fiul meu
acasă…

Aș vrea să răstorn brazda
cu timpul meu arat,
să fiu din nou
pământul din grădină,
să-mi apăr frunza
de ceru-ntunecat…
dar fiul meu
e astăzi brad ...
e brad
cu rădăcină.
Silvia Urlih 20.03.2013

SUB PAȘII MEI - Silvia Urlih





Sub pașii mei
pădurea își culcă-n umbră
umbra
și soarele și-l duce
cu-apusul lui
sub crengi,
cu frunze tremurânde
își strânge–n verde
fibra,
le-așează-n coșul orei
cu zilele-i
prelungi.

Sub pașii mei tăcuți ,
pădurea
mă așteaptă,
covorul greu de verde
mi-l face
dimineață,
icoane îmi sădește,
să-mi fie calea dreaptă,
să înfloresc în crângu-i,
când plouă
cu verdeață.

Sub pașii mei de verde,
în verde desenați,
simt ziua cum mă naște
și mă înfașă-n floare,
văd caii
cum nechează,
respiră-nfometați…
simt că mă doare
ziua
când ziua mea
apare.
Silvia Urlih 20.03.2013