Sub pașii mei
pădurea își culcă-n umbră
umbra
și soarele și-l duce
cu-apusul lui
sub crengi,
cu frunze tremurânde
își strânge–n verde
fibra,
le-așează-n coșul orei
cu zilele-i
prelungi.
Sub pașii mei tăcuți ,
pădurea
mă așteaptă,
covorul greu de verde
mi-l face
dimineață,
icoane îmi sădește,
să-mi fie calea dreaptă,
să înfloresc în crângu-i,
când plouă
cu verdeață.
Sub pașii mei de verde,
în verde desenați,
simt ziua cum mă naște
și mă înfașă-n floare,
văd caii
cum nechează,
respiră-nfometați…
simt că mă doare
ziua
când ziua mea
apare.
Silvia Urlih 20.03.2013
Frumos. :)
RăspundețiȘtergere