Râul
mă leagă
de gânduri banale,
vântul
îmi strigă
să nu mă opresc
căci viața-i făcută
din sfere egale…
cu una cobori,
cu alta urci
spre cer îngeresc.
Sufletul
urlă
sub pietre arzânde,
vântul
mă-mpinge
spre raza luminii…
acolo m-așteaptă
cuvinte flămânde
să rupă din mine
ciulinii
și spinii.
Lumina-și deschide
brațele pline,
mă-nvăluie-n rugă
pe jarul uitării,
cu mine în mine
m-aleargă,
mă ține…
mă-nvață să urc
spre crucea
iertării.
Silvia Urlih 25.03.2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu