TREC ANII PESTE NOI, IUBITE ! - Silvia Urlih

Trec anii peste noi, iubite,

iar albul

ni se scurge-n plete,

încărunțim sub verde scoarță,

încărunțim

și nici nu știm

că ne-am fost o pădure verde

care de noapte

nu se vede,

încărunțim fără să știm

că ne-am topit,

că ne topim.

Trec anii peste noi, iubite

și ne-ndreptăm spre afințit,

ne-am fost și demoni

dar și îngeri ce și-au greșit

dar s-au iubit,

ne-am fost pământul de sub cer,

ne-am fost și pâine

și cuțit,

ne-am fost și soare

dar și ceață,

ne-am fost

și ce nu ne-am dorit.

Trec anii peste noi, iubite,

dar noi rămânem

stânci sub soare,

rămânem plopii rupți de vânt,

rămânem granițe la vamă,

ne îndreptăm spre asfințit ,

iar asfințitul

nu ne doare,

noi ne iubim

ca la-nceput,

căci am trăit

aceeași dramă.

Trec anii peste noi, iubite,

dar eu îți cânt iar

din vioară,

fluturii zboară peste noi

și ne-nveștmântă-a primăvară,

trec anii peste noi,

dar știm,

că anii noștri

n-or să moară,

trec anii peste noi, iubite,

cântecul meu

n-o să te doară.

Silvia Urlih - 03.03.2019

MAI NAȘTE-MĂ O DATĂ, MAMĂ ! - Silvia Urlih

Știi,

m-aș naște înc-o dată,

dacă mama mea

și-ar mai dori,

m-aș mai naște înc-o dată,

dacă mama mea

ar mai trăi,

m-aș naște înc-o dată,

poate că viața mea

ar urma un alt destin,

poate că o altă oară

aș avea

o altă viață.

Mamă,

mai naște-mă o dată,

mai dă-mi o altă șansă,

poate de-aș fi băiat

aș fi străjer la poala lumii,

poate c-aș fi stejarul

ce-și ară pădurarul,

poate c-aș fi cascadă,

cascadă fără spume,

poate c-aș fi pădure,

pădure fără lupi.

Mamă,

dacă m-ai mai naște încă o dată

dă-mi altă soartă,

dacă m-ai naște încă o dată,

fă-mă bărbat.

Mai naște-mă o dată, mamă !

Silvia Urlih - 28.02.2019

PIERDUȚI ÎN CLIPA IUBIRII - Silvia Urlih

Pare c-aș fi o secundă

ce înoată

în marea de ore,

pare c-aș împărți culorile zilei

în alb și negru,

pare că cele două culori

se sting

și se reaprind

surâzând,

pe buze de amurg.

Pare că ziua e o albă minune

încununată de raze,

pare că negrul

se chinuie

să atingă buza amurgului,

pare că eu și tu

suntem

o minune a zilei

ce se încunună

cu noaptea.

Pare c-am fi pierduți

în clipa iubirii,

pare că ne-am pierde în secunda eternității,

pare că ești eternul dorinței

care înnoadă ziua cu seara,

pare că clipa fugară

revarsă iubirea

din cele două culori pătimașe

ce-și sorb dragostea

în secundă.

Silvia Urlih - 27.02.2019

CE DACĂ - Silvia Urlih

Ce dacă mă ascund de lume,

ce dacă mă ascund

uneori

eu mă pitesc printre grădinile cu flori,

eu mă ascund sub raze însorite,

eu mă ascund

să nu mai știu de norii

călători,

eu mă ascund de voi,

călăii

ce-mi vor aripile zdrobite

și tocite.

Ce dacă nu mai vreau

să vă mai văd,

ce dacă nu mai vreau să vă aud,

eu vă privesc în față și vă spun,

că nu mi-e teamă de nori

și de vâltori,

eu vă privesc în ochi

și iar vă spun,

că miezul nu mi-e crud,

eu vă privesc în față și vă spun,

că nu-mai e frică de voi…

eternii vânători.

Silvia Urlih - 26.02.2019

SCRISOARE CĂTRE AI MEI - Silvia Urlih

Voi ați plecat la ceruri,

în locuri neștiute,

v-ați întâlnit cu timpul

și cerul

plin de alb,

voi ați plecat

și ați uitat de vrute și nevrute,

acolo unde sunteți,

se cântă leru-i ler

și d`albu-i d`alb.

Voi ați plecat părinți ai mei și ați lăsat în spate

un neam care vă spune că numele vi-l poartă,

ne-ați învățat că-n viață, viața e-n demintate,

ne-ați învățat că viața îți e destin, nu soartă.

Voi ați plecat părinții mei,

iar cerul vă e casă,

cu norii vă-mbrăcați,

dar raza voastră-i vie,

de-acolo ne vegheați…

chiar viața de-i spinoasă,

voi îngeri ne tot sunteți…

viața

prin noi

vi se rescrie.

Vă scriu iar o scrisoare părinți ai mei plecați,

vă scriu ca să vă spun că nouă ne e soare,

vă sciu ca să vă spun, că astăzi e iar marți,

ieri a fost luni, iar mâine, iar o să scriu scrisoare.
Silvia Urlih - 25.02.2019

ÎMI EȘTI IUBIREA - Silvia Urlih

Iubite,

îmi ești străjer

la margine de lume,

bătrânii plopi ne cântă din liră

a iubire,

îmi ești copacul

care-mi vei da un nume,

un nume sacru

ce ne va fi

altarul din privire.

Iubite,

azi îmi ești scut

și înger,

îmi ești munte,

un munte fără stânci

și fără pietruriri,

tu îmi ești apă,

mi-ești buza cerului care-mi va fi punte,

îmi ești în glastră,

câmpia cu-nfloriri.

Iubite,

tu-mi ești lumina lunii

ce-n zori arde a soare,

îmi ești străjerul

ce-mi apără zidirea,

îmi ești durerea

ce-n zori

nu mă mai doare,

îmi ești iubirea

care-mi zidești în toamnă

răsărirea.

Silvia Urlih - 24.02.2019

TRĂIEȘTE ÎN AZI ! - Silvia Urlih

Când ceasul îți bate-n perete

și vorbe trecute revin,

când ora rămâne-agățată

de-o clipă

uitată în timp,

când apele vin în cascade

și munții se-apleacă-n declin,

nu te uita în trecut,

fi-ți floare

ce crește pe câmp.

Când luna îți bate-n fereastră

și soarele doarme adânc,

când frunza-i picată din ram

căci iarna-i la sine acasă,

când toamna-ți șoptește-n ureche

că astăzi

nu-ți mai ești țânc,

zâmbește

și spune-ți în taină,

că viața îți este o cursă.

Nu te mai întoarce în trecut

el a fost …

ce a fost, nu va mai fi…

trăiește în prezent

trăiește în azi !

Viitorul ?!

Doar Dumnezeu știe ce va fi !

Trăiește în azi !

Silvia Urlih - 24.02.2019

ÎN GÂND - Silvia Urlih

Din  urme pierdute de frunză albastră,

din vreascuri şi frunze de vânt hăituit,

clădesc o pădure sădită în glastră,

și-mi urlu durerea pe drum pietruit.

Sunt fiara ce jalea o cerne pe drum,

cu vântul vorbesc în șoapte șoptite,

îmi urlă-n pustiu gândul de fum,

îmi pieptăn în gând dorinți nerostite.

În gând îmi ascund frica de lume,

în gând mă înalț să-mi fiu izbăvitre,

cu gândul mă-ncarc să-mi fiu un alt nume,

gândul îmi este dușman, sau iubire.

Silvia Urlih - 20.02.2019

CE MINUNE NE-AM FI - Silvia Urlih

Și de-ar fi să îmi fii,

ce minune mi-ar fi,

și de-ar fi să ne fim

ce miracol ne-am fi,

și de-ar fi să ne știm

cum ne știm

din vechimi,

ce minune ne-am fi,

ce miracol ne-am fi,

printre spini.

Și de-ar fi să ne-aflăm

din uitata uitare,

și de-ar fi să  ne-avem,

să ne fim pe vecie,

și de-ar fi să mă ai,

să te am,

să ne scrim în cântare,

ce minune ne-am fi,

ce miracol

ne-am fi-n strășnicie.

Și de-ar fi ca în cânt

în cântări

să ne strângem ,

și de-ar fi ca în doină

în doiniri s-adormim,

și de-ar fi să ne-avem ,

n-am mai fi două plângeri,

și de-ar fi să ne-avem,

ce minune ne-am fi,

să ne fim.

Și de-ar fi să ne fim, câte vorbe ne-am spune.

câte gânduri uitate ne-am mai scrie pe viață.

câte nopți fără lună fără noi ar apune.

câte scrieri din soare ne-am mai scrie pe ceață.

Silvia Urlih - 20.02.2019

ASCUNDE PĂDUREA DE LUPI - Silvia Urlih

În glasuri lovite de  piepturi de vânt,

ecouri își caută urma,

plâng coardele rupte,

şi plouă a sânge,

pădurea-i pustie

şi lupi care urlă,

sunt glasuri ce ard

în foc fără fum,

sunt glasuri

uitate în lume.

Ți-ești  lumea ce-şi caută glasu-n tăcere,

ți-ești fiara ranită

ce umblă-n pustiuri,

ți-ești mielul pierdut

prin haita străină,

îți urlă pustiul

şi-ți dăruie glasul ,

dar vocea

îți moare-n tăcere.

Ți-ești traistă legată de vântul năvalnic

ți-ești cântul ce-și cântă a jale,

pădure uscată-ți ești printre valuri,

câmpie fertilă-ți ești, dar fără de rod

ți-ești glasul tăcut care ascultă.

Adună-ți în poala de timp

fracturile lumii,

ascunde-ți pădurea

de lupi.

Silvia Urlih - 16.02.2019