În glasuri lovite de piepturi de vânt,
ecouri își caută urma,
plâng coardele rupte,
şi plouă a sânge,
pădurea-i pustie
şi lupi care urlă,
sunt glasuri ce ard
în foc fără fum,
sunt glasuri
uitate în lume.
Ți-ești lumea
ce-şi caută glasu-n tăcere,
ți-ești fiara ranită
ce umblă-n pustiuri,
ți-ești mielul pierdut
prin haita străină,
îți urlă pustiul
şi-ți dăruie glasul ,
dar vocea
îți moare-n tăcere.
Ți-ești traistă legată de vântul năvalnic
ți-ești cântul ce-și cântă a jale,
pădure uscată-ți ești printre valuri,
câmpie fertilă-ți ești, dar fără de rod
ți-ești glasul tăcut care ascultă.
Adună-ți în poala de timp
fracturile lumii,
ascunde-ți pădurea
de lupi.
Silvia Urlih - 16.02.2019
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu