Privesc cu mândrie spre viitor ! - Silvia Urlih

 

Ce mândră sunt de ridurile mele ! Ce mândră sunt de ghioceii de la tâmple și de părul meu cărunt!

Ce mândră sunt de mine și de realizările mele!

Ce împăcată sunt cu mine  atunci când simt că nu mai pot face ceea ce cu ani în urmă făceam ! Ce mândră sunt!

Asta trebuiue să vă spuneți zilnic, voi cei trecuți de anii 50 sau 60.

Dragii mei, anii trec, noi „îmbătrânim” și mulți dintre noi se simt inutili. E o mare minciună pe care v-o activați. Pănâ deună-zi ați trăit prin și pentru copiii voștri, sau nepoții voștri. Copiii au crescut, sunt la casele lor, iar voi, bieții de voi, care ați trăit doar pentru ei și nu pentru voi, vă simțiți acum, la pensionare, inutili.

Scoateți-vă din cap această percepție. A venit și vremea voastră. E timpul să trăiți pentru și prin voi. Găsiți-vă noi preocupări gen : pictură, lucru manual, scrieți, grădinăriți, călătoriți. Schimbați-vă percepția față de viață.

             Niciodată nu e prea târziu să iei viața de la zero. Când erați copii, a fost un segment de viață. Când erați adolescenți era un alt sergment de viață. Când ați devenit părinte, a fost un alt segment de viață. Acum când sunteți la vârsta a doua sau a treia, e un alt segment de viață. Mereu a fost un nou început. De fiecare dată ați luat viața de la zero.        Luați iar viața de la zero, dar cu alte percepte vis-à-vis de viața voastră.

                 Conștientizați și acceptați că ați fost copii, ați fost adolescenți, ați fost maturi, iar acum … acum sunteți suflete care se îndreaptă spre nemurire.

                 Mie și ridurile și căruntul îmi arată că nu am trecut degeaba prin viața asta.

                Sunt mândră când mă uit în urma mea, sunt mândră când mă văd în prezent.

                Privesc cu mândrie la viitor.

 

ȘI CE DACĂ ?!

Și ce dacă ridul

îți brăzdează chipul

și ce dacă viața

ți-a arat prin suflet

și ce dacă

te-ai întrecut cu timpul

și ce dacă

te-ai ascuns adeseori

în plânset.

Și ce dacă muntele

ți-a fost ades zăgaz

și ce dacă râul

ți-a fost în van ocean

și ce dacă o clipă

nu ți-a mai dat răgaz

să îți mai numeri

viața

din an în an.

Și ce dacă viața

te-a tot îngenunchiat

și ce dacă lumea

te-a împroșcat

cu piatră

și ce dacă trupul

nu ți-este franjurat

iar sufletul îți este

încă străvechea vatră.

fragment din cartea „Printre infinituri” - Silvia Urlih 

A doua șansă ? - Silvia Urlih

Câte șanse poți da unui om pentru a vă fi bine ? Oare, „lupu-și schimbă părul, ori ba”? Greu de răspuns. Uneori, oamenii învață din greșeli, alteori NU. Uneori oamenii conștientizează că au greșit și se schimbă, alteori, NU.

Doamne, ce frumos a început totul ! O poveste de dragoste frumoasă, idilică. Totul a fost frumos, până la un moment când ceva s-a schimbat. De regulă, schimbarea vine când apare în familie un copil. Femeia își dedică tot timpul micuțului, soțul se simte neglijat.

Am spus de regulă, dar… schimbarea partenerului poate veni și din alte motive. Una e să te vezi ocazional și alta e să conviețuiești 24 de ore. Abia atunci începi să vezi anumite chestii care parcă nu îți plac. Parcă intervine blazarea sau obișnuința, sau tabieturile la cere trebuie să renunți.

Timpul trece și începi să-ți pui întrebări dacă ai făcut alegerea corectă, apoi iei decizia că nu e bine ce-ai ales, apoi, alegi să pui punct relației.

Ai ales să pui punct, dar parcă nu ție bine. După ceva timp, începi să ai dubii și să-ți pui întrebări dacă ai procedat bine punând punct relației. Parcă îți lipsește inclusiv faptul că te-ai lpsat manipulat cu bunăștiințăTe-ai obișnuit cu el sau cu ea și parcă nu-ți găsești locul de unul singur, parcă totul este cu susul în jos. Poate că v-ați făcut planuri împreună sau ai proiectat deja un viitor în mintea ta și îți este greu să renunți la investiția ta emoțională.

Ce urmează ? Te gândești la o împăcare. Începi să te învinovățești, să-ți cauți greșeli făcute sau nefăcute. Chiar te întrebi dacă nu cumva ai exagerat . Ajungi să crezi că lucrurile neplăcute sau chiar grave care te-au determinat să pui punct, nu-ți mai par acum chiar atât de grave. Nooo… și ce dacă a urlat la mine… și ce dacă m-a bătut de eram vânătă toată… Poate că eu am exagerat cu doleanțele mele, poate că eu sunt vinovată…

Ți-ai dori ca totul să fie ca la început, când era numai lapte și miere, însă nu știi dacă să-i oferi partenerului tău o nouă șansă, chiar dacă speri și îți dorești ca de data aceasta să fie altfel.

Și, ce alegi ? Alegi să-i mai dai partenerului o nouă șansă, nerealizând că de fapt e a nu știu câta șansă pe care i-o dai.

Este foarte important, când iei decizia să-i mai acorzi o nouă șansă, să analizezi dacă așteptările tale „că o să fie bine” sunt realiste sau nu. Pe ce te bazezi că el sau ea se va schimba ori că relația va fi altfel? Sau poate că este nevoie ca și tu să faci anumite schimbări la tine. Ești dispus să faci asta?

În general, o relație poate fi salvată dacă are deja o fundație solidă. Însă, dacă încă de la început au fost probleme,cum ar fi lipsă de comunicare, de compatibilitate sau lipsă de respect, orice încercare de salvare pare, deja sortită eșecului. Aceste probleme despre care vorbeam pot exista încă de la început, însă pot rămâne ascunse o anumită perioadă de timp, așteptând doar momentul oportun să izbucnească.

Dacă în relație există abuz (fie că este vorba despre abuz fizic, psihic sau emoțional), dacă nu există compatibilitate, dacă nu puteți ajunge la un consens, dacă vă doriți lucruri diferite de la viață, dar și unul de la celălalt, dacă nu mai există dragoste, dacă vă învinovățiți reciproc și nu vă asumați partea voastră de responsabilitate, dacă aveți mai degrabă resentimente decât sentimente frumoase unul față de celălalt, pe ce se poate fundamenta reînnodarea relației voastre? Poate că este mult mai bine ca fiecare să-și continue viața pe cont propriu.

Pentru ca o a doua șansă să funcționeze, este necesar ca ambii parteneri să fie dispuși să-și asume partea lor de responsabilitate sau de vină, să recunoască ce și unde au greșit (nu există un singur „vinovat”) și să își dorească să se implice activ în a face relația să funcționeze.

Dacă îți dorești o împăcare, gândește-te foarte bine care este adevăratul motiv pentru care dorești asta. Este vorba despre iubire oarbă, despre obișnuință, atașament, dependență, orgoliu, despre teama de singurătate, sau despre alte frici și nevoi de-ale tale?

Dacă partenerul tău ți-a spus și chiar ți-a demonstrat că nu mai dorește împăcarea, acceptă că relația s-a încheiat și mergi cu demnitate înainte.

Într-o relație se presupune că partenerul îți aduce un plus în viața ta și că te completează. Nimeni nu trebuie să-i fie slugă celuilalt, nimeni nu trebuie să facă compromisuri pentru anumite avantaje  Învață să-ți privești viața și realitatea exact așa cum este ea. Nu trăi în iluzii și autoamăgire.

fragment din cartea „Printre infinituri” - Silvia Urlih  

 

„Cine mă place, mă ia așa cum sunt” – o falsă percepție față de tine. - Silvia Urlih

 

Când vezi și simți că devii din ce în ce mai singur, când vezi că nu mai ești acceptat în anumite familii, când vezi că ești chiar expulzat, fără să-ți dai seama, din cercurile de prieteni în care o vreme ai activat, nu ți se pare corect să-ți pui întrebarea „oare de ce”?  

Când vezi și simți că partenerul își schimbă atitudinea față de tine de la o zi la alta, nu e firesc să te întrebi : „ De ce”?

De foarte multe ori auzim, ba chiar ne spunem : „Și ce dacă am promis că nu mai fac, dar am repetat aceeași greșeală, cine mă place, mă place așa cum sunt." . „Și ce dacă sunt grasă, cine mă place, mă place și așa”. „ Și ce dacă sunt gelos și posesiv, așa sunt eu, deci trebuie să fiu acceptat așa cum sunt”. Și ce dacă îmi ies ușor din fire și mă enervez repede, sunt coleric, deci, cine mă place să mă placă așa cum sunt”.

De cele mai multe ori,  acest „și ce dacă”, marchează și maschează refuzul persoanei în cauză de a face schimbări în viața sa și de a lucra cu sine în acest sens. Acea persoană refuză în mod conștient și voluntar să se analizeze pe sine însăși, pentru a-și îmbunătăți acele puncte slabe care o împiedică, în primul rând pe ea, să trăiască o viață împlinită și armonioasă.

Când o persoană îți întoarce spatele, nu-i bai, dar când o fac zece persoane, ar trebui să te întrebi și să te analizazi. Ar trebui să înțelegi că undeva greșești și că nu oricine poate trece cu vederea la infinit peste idea pe care ți-o promovezi : „Cine mă place, mă place și așa”. Uite că ajungi să constați că nu te mai place NIMENI.

Toți oamenii își doresc să fie acceptați așa cum sunt, să fie prețuiți și valorizați de cei din jurul lor. Problema apare atunci când ne raportăm greșit la această acceptare, când ne așteptăm ca cei apropiați să ne accepte comportamentele toxice, când nu facem nimic pentru a ne rezolva problemele, dar punem presiune pe cei din jur să ni le accepte și să ne înțeleagă la nesfârșit.

Trebuie să conștientizezi că, a înțelege și a accepta la nesfârșit comportamentele toxice ale celuilalt nu reprezintă o dovadă de iubire sau de respect, așa cum unii oameni consideră, ci o lipsă de respect și prețuire față de tine și de cei din jur.

Aș spune mai degrabă că, dacă iubim pe cineva, nu îi încurajăm manifestările negative, ci îl încurajăm să-și vindece rănile și să-și soluționeze problemele.

Răbdarea are și ea o limită, iar calmul și înțelegerea la fel. Nu poți trece cu vederea ani de zile peste accesele de furie, de gelozie, de scandal sau de mahalagism.

Ideea cum că, „cine mă place mă place așa cum sunt”, este din punctual meu de vedere o eroare de percepție. Poate că ești acceptat o vreme, dar, mai devreme sau mai târziu, te trezești SINGUR.

fragment din cartea „Printre infinituri” - Silvia Urlih

ÎNVIERE ȘI ÎNĂLȚARE - Silvia Urlih

Tu- ai înviat

și-apoi te-ai înălțat

doar pentru noi,

Tu ți-ai dat viața

pentru-a ne fi toiag

și îndrumare,

Tu ai văzut că rătăceam prin mlaștini

și gunoi,

ai vrut să te găsim

pentru-a ne fi din moarte

noua zare.

 

Doamne,

când ai ales să mori

prin răstignire,

poate știai,

sau bănuiai,

ce neguri lași în urmă,

poate că nu vroiai să crezi

că vom muri-n murire

fără să înțelegem că-n mers

ne-am rătăcit

de a Ta turmă.

 

Iisuse, când ai ales să mori prin înălțare,

știai că prin iubire ne vom izbăvi

știai că viața noastră se va clădi-n iertare

și că prin Tine, o viață-ntreagă vom trăi.

Silvia Urlih - 09.06.2021

 

Și bărbații sunt manipulați emoțional - Silvia Urlih

 

Citim și auzim zilnic despre femeile abuzate emoțional sau fizic. Citim zilnic articole despe femeile maltratate. Dar, citim și despre bărbații abuzați, manipulați emoțional și folosiți  de către femei ?

Da, sunt extrem de multe femeie în suferință, însă nu pot să trec cu vederea faptul că sunt și mulți bărbați în suferință pentru că partenerele lor s-au folosit de ei și i-au manipulat emoțional și sentimental. Femeile sunt mai vocale și-și urlă nefericitile și nemulțumirile casnice. Bărbații, din nefericire pentru ei, tac , înghit și suportă. Când paharul se umple refulează dând cu pumnul.

Ce este de fapt abuzul ?

Abuzul este un tip de comportament care are de fapt, ca și scop final, controlarea partenerului prin tactici de posesiune, de verificare și/sau de intimidare. O femeie care își abuzează partenerul încearcă prin vorbele, faptele sau acțiunile sale să-l domine, să-l controleze, să-l facă să i se supună capriciilor, dorințelor și nevoilor sale și toate astea oentru a-l împiedica să iasă din relație, indiferent de felul în care se simte el în relație. 

Prin abuz și manipulare verbală încearcă să îl forțeze pe acesta să fie altfel decât este, încearcă să-l schimbe, pentru a-i corespunde cât mai bine dorințelor ei și  să facă lucruri împotriva voinței lui.

Bărbații care sunt prinși într-o astfel de relație ajung să creadă că ei sunt cei vinovați, că ei sunt cei „răi”, cei nepotriviți, cei care nu corespund partenerei, că doar ei sunt cei care greșesc. Li se induce atât de mult ideea că din vina lor partenerele le sunt nefericite, încât se tem să plece din relație, pentru că se simt vinovați și pentru că atitudinea de victimă pe care femeia o manifestă deseori îi întoarce din drum.

Sunt femei care se victimizează, care plâng și-și urlă nefericirea, dar o fac de multe ori fără temei. Sunt femei care-și atrag fel de fel de boli, doar pentru a-și forța partenerul să nu le părăsească, dar să-și schimbe atitudinea față de ele.

De ce fac asta femeile ? O fac pentru a-și ascunde de fapt propriile lor frustrări.

Ce face ele de fapt ? Își gonesc partenerul, ori în brațele altei femei, ori în alcool.

Să se mai mire oare acest tip de femeie, că bărbatul, pentru a păstra aparențele, alege să aibă o amantă ? Amanta ( pe beneficii financiare, evident) îi oferă bărbatului ceea ce-i lipsește în relație. Amanta îl ajută să-și fie și să se simtă iar BĂRBAT, îl ajută să-și regăsească echilibrul, pentru a putea merge mai departe în relația familială.

Un astfel de bărbat nu va avea curajul să iasă din relația toxică în care se află. El se simte bine așa cum îi e. În lume are un statut social , este căsătorit, dar nefericit. Cu el însuși însă se simte foarte bine, pentru că „iubita” (amanta) îi gâdilă orgoliul. Contează oare că acest orgoliu gâdilat îl costă mulți bani ? Bineînțeles că nu contează pentru el.

Bărbații sunt prea lași ca să iasă din relația toxică în care se află și prea fricoși să intre într-o relație serioasă cu amanta. De ce? Pentru că el o vede pe amantă doar ca pe o barcă de salvare și atât.

 Diferența dintre femeile manipulate și bărbații manipulați este că bărbații folosesc forța pumnului, iar femeile forța cuvântului.

Din nefericire, nici bărbații și nici femeile nu văd și conștientizează decât prea târziu, că sunt manipulați emoțional. Uneori nu conștientizează niciodată.

fragment din cartea „Printre infinituri” - Silvia Urlih 

PARCĂ MI-AM FOST - Silvia Urlih

Parcă zăresc în zare,

ce-n viață am trăit,

pare c-am scris scenariul

în care-am fost actor,

parcă nu am fost eu,

parcă o carte am citit,

m-am rătăcit prin file

ca și un infractor.

 

Parcă mi-am fost câmpie

cu spic neînverzit,

parcă mi-am fost un râu

ce-n mare s-a vărsat,

parcă mi-am fost copacul

de-otravă nimicit,

dar sigur mi-am fost om

ce multe-a înfruntat.

 

Parcă mi-am fost un munte

cu creastă înverzită,

parcă mi-am fost copilul

care a plâns în gând,

parcă mi-am fost fântână

de-o mână otrăvită,

dar sigur mi-am fost om…

un om pe ăst pământ.

 

Parcă mi-am fost zăpadă

sau soare parc-am fost,

parcă mi-am fost mălin

sau poate trandafir,

parcă mi-am fost o frunză,

dar oare are rost

să mai întreb divinul,

când viața-i suvenir ?

Silvia Urlih - 08.06.2021

 

SĂ NU NE TEMEM ! Silvia Urlih

 

Un fulger,

despică timpul dintre noi,

o ploaie,

aruncă vântul printre vremi,

o clipă,

ne-a spus

că parcă ieri ne-am fost în doi,

un fluture ne spune,

că înainte ne-am fost viermi.

 

O criptă,

ne spune că ne-am fost mormânt,

un suflet,

ne spune că ne-am fost albastru,

o aripă,

ne spune că nu ne-mpiedicăm de vânt,

o rază,

ne spune că ne vom fi în zori,

iar astru.

 

Un râu,

ne spune că lacrimile curg zăvoi,

copacul,

ne spune că ne suntem 

în rădăcină, gând,

ne spune că ne vom fi doar noi,

o lacrimă,

ne spune,

să nu ne temem de vremea ce-o să vină,

Silvia urlih 06.06.2021

Nu arunca un diamant la gunoi - Silvia Urlih

 

Oare de ce după ce au pierdut, oamenii realizăează că au pierdut un diamant și nu o piatră oarecare ? Oare de ce acei oameni încearcă se recupereze diamantul, conștientizând că nu a fost doar o piatră-n drum ? Oare de ce nu au conștientizat la timp că țin în palme un diamant ?

Din fericire, de multe ori „piatra” se trezește la timp pentru a conștientiza și a înțelege că este doar un instrument, un  lucru  folositor, un preș de șters frustrările, sau un spălător de vase. Conștientizează cu nu este doar o piatră de pavaj. Conștientizează că poate luci de unul singur, sau alături de cine merită să aibă alături diamantul și nu piatra.

După ce conștientizează că au pierdut și piatra, care de fapt era diamant, se târăsc în genunchi și, cu vorbe mieroase , cu lacrimi și în genunchi, se înjosesc, se milogesc, se târăsc și cer îndurare diamantului pe care l-a considerat ani de zile o  piatră de doi bani.

Dragii și dragile mele ! Nu vă bateți joc de un diamant, tratândul ca pe o simplă piatră. Și pietrele, ca și diamantele, simt, au suflet și suferă. Și piatra dar și diamantul plâng cu lacrimi amare de dezamăgire, de durere și de neîmplinire.  

Nu arunca un diamant la gunoi, pentru că îl va găsi cineva care-i  va da prețuirea pe care o merită. Tu l-ai aruncat ca pe-un gunoi, dar altcineva îl va pune într-un inel de aur.

Degeaba îl vrei înapoi. Pentru tine, va fi și va rămâne o piatră ponce o piatră de frecat călcâiele.

Diamantule, fii verticat și nu mai accepta să redevii piatră ponce !!

Fragment din cartea „ Printre infinituri” - Silvia Urlih