Învață-mă să te iubesc, iubite,
învață-mă să nu-mi mai fiu ghețar,
învață-mă să sar peste morminte,
învață-mă să-ți dau viața în dar.
Învață-mă să-ți fiu icoana sfântă,
să-ți fiu izvorul fără de sfârșit,
învață-mă că și vioara cântă,
când la final e totul infinit.
Învață-mă să cresc prin nemurire,
învață-mă să fiu ce ți-ai dorit,
învață-mă să-ți fiu în amurgire,
iubirea ce încă nu ai mai iubit.
Silvia Urlih 24.07.2023
Iubite,
mai
știi când mă strângreai la piept
în
miez de noapte,
și
îmi spuneai că mă iubești
și-o
să ne fim o viață,
mai
știi că-mi dăruiai
tot
cerul
și
îmi cântai prin șoapte
cântecul
nemuririi
ascuns
în dimineață.
Iubite,
ții
minte cum soarele-mi dădeai
în
miez de iarnă,
iar
luna
în
palmele ce-mi tremurau
cu
drag tu mi-o puneai,
mă
mângâiai cu raze
ce
se-ascundeau în taină,
mă
înveleai cu flori,
iubirea-mi
dăruiai.
Iubite,
îmi
spui că mă iubești
mai
mult ca la-nceput,
iubirea
ce mi-o dărui
mă-mbacă-n
nemurire,
tu,
ai
sădit în mine,
născutul
nenăscut,
pentru
că-mi ești
și
îmi vei fi iubire.
Silvia Urlih 23.07. 2023
.jpg)
Privesc oglinda anilor din urmă
și-un dor imens mă arde-n rădăcini,
mai caut pașii și-a lor urmă,
dar mă împiedic iar de ce-au fost spini.
Oglinda anilor ce-au fost ,
mi-arată o femeie prea timidă,
să mă întorc în urmă n-are rost,
azi îmi sunt vultur, nu omidă.
Privesc oglinda anilor ce vin
și mă văd iar în zbor de nedescris,
ceea ce azi trăiesc îmi e divin,
visul ce l-am visat nu îmi mai este vis.
Privesc la mâine, ieri deja l-am șters,
nori nu mai sunt pe cerul meu divin,
m-așteaptă viața să o rescriu în vers,
trăiesc în azi, în ieri nu mai revin.
Silvia Urlih 09.04.2023
Între noi, s-a creat un munte de ploi,
între noi, râul a urcat spre finit,
între noi, pașii s-au pierdut în noroi,
între noi, acum, totul s-a sfârșit.
Între noi, a crescut iarba pe cer,
între noi, s-a surpat soarele-n nori,
între noi, vorbele se-ascund stingher,
între noi, zâmbetul s-a ascuns printre
flori.
Între noi, macii s-au ascuns într-un râu,
între noi, brazii s-au uscat fără vorbe,
între noi, totul ne spune că-i târziu,
cărările noastre s-au rătăcit printre
curbe.
Silvia Urlih 15.02.2023
Tu simți cum iubirea îmi curge prin vene,
cum prin ochi îmi curg râuri de brazi,
cum prin gene iubirea se cerne
și mă-mbracă în ieri și în azi ?
Tu simți cum de trecut mă dezbar,
cum mă-nalț peste ierni prea cernite,
cum nimic nu a fost în zadar
și mă-nchin spre veri nevenite ?
Tu simți cum a floare-nfloresc,
cum cu zorii spre zori iar plutesc,
cum din mine noi vremi me-nsoțesc
și cum, cu mine spre mine plutesc ?
Silvia Urlih
.jpg)
Habar nu ai ce am trăit în viață,
Habar nu ai în câte nopți am plâns și-am vrut să
nu-mi mai fiu,
Habar nu ai câte dureri am strâns și le-am scuns în
ceață,
Habar nu ai că mi-am dorit să mor, dar, uite încă-s
viu.
Habar nu ai cât somn am zămizlit în zile
Și câte nopți le-am tot pictat în zori,
Habar nu ai cum am tot scris file cu file,
Ca să renasc, să-mi fiu grădina mea cu flori.
Habar nu ai ce e-n sufletul meu,
Dar tot arunci cu spini și cu ciulini,
Eu, sigur știu că-l am pe Dumnezeu.
Tu ? încă-ți plângi în pumni și-ncă suspini.
Eu, l-am găsit pe Dumnezeu și-I mulțumesc,
Eu, mâ-nvelesc în soare și renasc,
Eu, simt că -s vie și trăiesc.
Tu ? Lasă-mă din apa vie să m-adap.
Te-aștept să
vii, iubită toamnă,
nu mai
tânjesc spre albe veri
spre tine
gândul mă îndeamnă
să uit de
d-albe primăveri.
Te-aștept să
vii căci nu-mi mai pasă,
nici de
ierniri și nici de ploi
eu știu că
timpul nu mă lasă
să mai întorc
roata-napoi.
Te-aștept să
vii toamna mea dragă,
nu îmi pasă
de vre-o ploaie,
eu știu că
viața mi-e întreagă,
mai știu că pomul
nu se-ndoaie.
Că vreau nu
vreau, tu oricum vii,
că vreau nu
vrea timpul îmi trece,
zilele-aleargă
spre târzii,
viața ne-ndreaptă
spre ce-i rece.
Azi, mâine,
vrem nu vrem,
sufletul
pleacă spre abis,
prin timpuri
orele se cern…
mă-ntreb în
azi, a fost doar vis ?
Silvia Urlih - 11.09.2022
Am alergat desculță
prin colb
sau piatră tare,
când m-am rănit
de-un ciot,
sau de un spin
răzleț,
când bine nu mi-a fos,
am alergat la mare,
să-mi spele gândul ,
ascuns în săculeț.
Am alergat la mare,
să-mi spele necuprinsul,
să mă îmbrace-n
soare,
și-n luna necernită,
am alergat la mare
să-mi spună ce-i
sfârșitul,
să-mi spună
că de mâine,
nu voi mai fi
rănită.
Am alergat la mare,
cu valul să
mă-nvălui,
să mă-ncunun cu
spuma
și cu albastrul ei,
să mă sădesc pământ
cu cheia să
mă-ncui,
să ies vie din mare
și plină de idei.
Silvia Urlih - 06.07.20322
Azi, m-am trezit din somn adolescent,
Azi, am înțeles că totu-i trecător,
Azi, am înțeles că totul e transced,
Az,i nu mai doare dorul ce-a fost dor.
Acum, eu îmi sunt soare și lună peste râu,
Acum, îmi sunt pădure care foșnește-n gând,
Acum, îmi sunt lumină și acatist la brâu,
Acum, îmi sunt fărâma ce-aleargă pe pământ.
Am fost floare strivită de umbre și-amăgiri,
Am fost o floare ce s-a uscat pe câmp,
Am fost dor și iubire și multe rătăciri,
Am fost, rază de soare pierdută în răstimp.
ps. în poze, diferență de 10 ani.
01.07.2022
Atunci când cineva are impresia că deține adevărul absolut,
mai devreme sau mai tâziu o va da rău în bară. Va plăti pentru orgoliul și
ignoranța sa.
Nimeni, dar absolut nimeni nu deține adevărul absolut.
Singurul care deține acest adevăr, este doar Dumnezeu.
Cei care au impresia că le știu pe toate și nu acceptă nici
o altă părere, vor muri mai proști decât s-au născut.
Una este să ai principii de viață de la care să nu te abați
și alta este să asculți și părerea altora.
Ascultă părerile tuturor, analizează și apoi ia deciziile
care ți se pliază sufletului tău. Repet, al sufletului tău și nu al rațiunii.
Orgoliul te distruge. Vei constata cât de singur ai rămas
și nu găsești răspuns.
A ști să asculți este o artă care se învață în timp.
fragment din cartea „Woucher spre viață” - Silvia Urlih
