Te simți singur, abandonat, totul în jurul tău se
prăbușește, totul este negru, sau gri… toate se învârt… iar tu, tu ești în
miezul întunericului. Nu zărești nici o rază, nici o luminiță. Nu o zărești tu,
dar ea este deasupra minții tale. Este în sufletul tău. Ți-ai pierdut speranţa , dar ești mult prea orbit de gânduri negativiste
pentru a o mai zări. Te obsedează doar un gând : problema mea nu are rezolvare ! Încerci să cauţi motivele
pentru care te afli în această situaţie, îţi cauţi scuze și le găsești : societatea în
care trăieşti, anturajul, partenerul, copiii… totul în afara unei singure
cauze: TU!
Încerci să învinovăţeşti pe toată lumea ,
dar numai pe tine nu te vezi. Știi cum se numeşte ? : amăgire ! Te amăgești. Știi unde duce? la distrugerea ta morală.
Ţi-e greu să recunoşti , iar uneori recurgi cu gândirea şi la cel mai josnic
fapt: să-ţi vinzi viața întunericului. De ce ? pentru că tu , bietul de tine, tu nu ai
nici o vină… cel de lângă tine poartă toată vina eșecurilor, nereușitelor tale.
Doar pe tine nu te înțelege nimeni. Dar… dar tu încerci să comunici ? Tu îți
dorești cu adevărat să fii înțeles, sau te complaci în situația de om neînțeles
?
Vrei să fugi și chiar reușești să fugi, să evadezi,
să te ascunzi în fața sufletului tău, pentru că este mai bine și mai ușor pentru
mintea ta , să fii ”nebun” , să nu mai iei decizii, să fii un întreținut, să
gândească și să acționeze altcineva în locul tău.
Dacă eşti deştept , dacă te lași îndrumat de simțire, de
ceea ce-ți șoptește sufletul, îţi faci radiografia vieţii , a lucrurilor
bune întâmplate în viaţa ta până în prezent . Vei fi uimit de ceea ce vei
descoperi . Gândește , analizează
profund și vei afla unde greșești. Gândește-te
bine și spune-mi : pe cine ai mai
dezamăgi dacă alegi evadarea ? Dacă
nu știi răspunsul, ți-l dau eu : pe Marele Creator, pe Dumnezeu . El ți-a propus o alternativă a vieții, iar tu ai
dispus. El ți-a arătat drumul drept, dar tu, în nesupunerea ta, ai ales să te
îndepărtezi, ai hotărât că este prea plictisitor și ai pornit pe o alee. Doar
că aleea te-a condus spre un labirint de drumuri… Cum poți să mai ieși din
labirint? Unde este lumina ? Te învârți
pe aceeași alee… Până când, îţi vine într-o zi “mintea la cap” sau înveți să
gândești cu sufletul şi–ți aduci aminte de Creatorul tău și-i spui : Doamne , dacă
exişti , vreau să îmi dai o rezolvare la problema mea, simt deznădejde, uite … m-am rătăcit !
Ştii ce se va
întâmplă? Primeşti răspuns. Primeşti iertare. Primeşti îndurare. Simți iar iubirea Lui !
Cândva, cu mulți ani în urmă, L-am răstignit chiar eu,
spunându-I, strigându-I,
că nu există ! I-am strigat în față
că dacă ar exista mi-ar da un semn, deși, El Dumnezeu îmi dăduse zeci de semne.
Eu, în ne-simțirea mea nu am văzut semnele…. pe nici unul. Eu, în prostia
tinereții mele și neîndrumată de nimeni , am ales aleile labirintului vieții.
Apoi, când mă luptam să găsesc iar calea pe care mi-a arătat-o la naștere, am făcut un pas spre EL… unu pas mic, nesigur … Eu am făcut unul iar El a făcut 10 înspre mine.
Tu
ai simţit măcar
o dată prezenţa lui Dumnezeu în viaţa ta,
o favoare, o
minune făcută de EL, pe care sigur nu o meritai? Sau măcar o bucurie? Ai simţit cât este de important să iubeşti necondiționat ? Să-ți iubești aproapele fără a-i
cere nimic la schimb ? Și nu mă refer la iubirea dintre un el și o ea, unde fiecare trebuie să
dăruiască celuilalt.
IUBIRE.. e greu să întorci şi celălalt obraz… Încă nu cred că am
ajuns la acest stadiu… și nici nu știu dacă voi ajunge vreodată să-l las pe cel
care m-a nedreptățit să-mi murdărească cu ura și invidia lui și cealaltă parte
a sufletului. Poate că tot El, Marele Creator mă va învăța cum să o fac…. și
când să o fac. Eu deocamdată am regăsit drumul cel drept, drumul pe care El mi
l-a pus sub tălpi în momentul în care mi-am ales părinții.
Știi cum a fost ? El mi-a arătat trei perechi de
părinți. Mi-a spus : Alege una dintre perechi ! Iar eu am ales… Am ales în funcție de cât de grele și de multe păcate
trebuia să repar … păcate cu care am venit din viețile anterioare. Fiecare
dintre perechile de părinți aveau în coșul sufletului lor , destinul meu…. În
cartea vieții mele mi-era scrisă soarta… Părinții , soțul, prietenii, oamenii …
și tot ceea ce mi s-a întâmplat până acum mi-au fost scoși în cale pentru
a învăța să repar și să nu mai repet
greșelile pe care le-am făcut în viețile mele trecute…. Pentru a mă înălța
spiritual, treaptă cu treaptă. Mi-a fost greu să înțeleg acest lucru, dar l-am
înțeles și m-am supus fără să mai crâcnesc, fără să mă mai plâng. Mi-am luat pe
umeri desaga cu păcate și am pornit să le repar, una câte una…. Doamne și câte
mai am ?!!
Dumnezeu nu zice cum să
iubeşti, cum să te comporţi, nu îţi impune reguli stricte cu privire la
viaţa pe care trebuie să o trăieşti. Totul se rezumă la : iubire și iertare. Iartă-l
pe cel ce ți-a greșit și iubește-l, pentru că ce dai , aia primești. Nu-l urî
pe cel ce te urăște, pentru că ura lui te va îngropa în întuneric. Iubește-l ,
iar el nu te va mai vedea… lumina ta îl va orbi. Și uite-așa va uita de tine,
iar tu îți vei continua drumul, liniștit și fără griji.
SCRISOARE
CĂTRE DUMNEZEU
Iți scriu cu mâna
tremurândă….
îți scriu că-s
tristă
și-s flâmândă
sunt singură,
Tu și cu mine
hrănește-mă ,
învață-mă Doamne de
bine !
Coboară-ți ochii tăi
albaștrii ,
spre mine Doamne ,
dintre aștrii
învață-mă să te
iubesc,
învață-mă …
cum să trăiesc?
Iubește-mă,
ia-mă la sân,
înalță-mă
căci nu-s păgân,
du-mă la Tine, du-mă
spre nor,
iartă-mă,
căci sunt prin viață
trecător.
Nu-ți cer nimic,
doar sănătate ,
în rest…
dă-mi Doamne ,
bunătate,
dă-mi bunătate ca să
iert !
învață-mă …
să nu-i mai cert…
fragment din cartea „Biserica sufletului meu” Silvia Urlih
