Mi-am luat pe umeri desaga cu păcate. Silvia Urlih

Te simți singur, abandonat, totul în jurul tău se prăbușește, totul este negru, sau gri… toate se învârt… iar tu, tu ești în miezul întunericului. Nu zărești nici o rază, nici o luminiță. Nu o zărești tu, dar ea este deasupra minții tale. Este în sufletul tău. Ți-ai pierdut speranţa , dar ești mult prea orbit de gânduri negativiste pentru a o mai zări. Te obsedează doar un gând : problema mea nu are rezolvare ! Încerci să cauţi motivele pentru care te afli  în această  situaţie, îţi cauţi scuze și le găsești : societatea în care trăieşti, anturajul, partenerul, copiii… totul în afara unei  singure cauze: TU!

Încerci să învinovăţeşti pe toată lumea , dar numai pe tine nu te vezi. Știi cum se numeşte ? : amăgire ! Te amăgești. Știi unde duce? la distrugerea ta morală.
               Ţi-e greu să recunoşti , iar uneori recurgi cu gândirea şi la cel mai josnic fapt: să-ţi vinzi viața  întunericului. De ce ? pentru că tu , bietul de tine, tu nu ai nici o vină… cel de lângă tine poartă toată vina eșecurilor, nereușitelor tale. Doar pe tine nu te înțelege nimeni. Dar… dar tu încerci să comunici ? Tu îți dorești cu adevărat să fii înțeles, sau te complaci în situația de om neînțeles ?

Vrei să fugi și chiar reușești să fugi, să evadezi, să te ascunzi în fața sufletului tău, pentru că este mai bine și mai ușor pentru mintea ta , să fii ”nebun” , să nu mai iei decizii, să fii un întreținut, să gândească și să acționeze altcineva în locul tău.
              Dacă eşti deştept , dacă te lași îndrumat de simțire, de ceea ce-ți șoptește sufletul, îţi faci radiografia vieţii , a lucrurilor bune întâmplate în viaţa ta până în prezent . Vei fi uimit de ceea ce vei descoperi .  Gândește , analizează profund și vei afla unde greșești.   Gândește-te bine și spune-mi  : pe cine ai mai dezamăgi dacă alegi evadarea ? Dacă nu știi răspunsul, ți-l dau eu : pe Marele Creator, pe Dumnezeu . El ți-a propus o alternativă a vieții, iar tu ai dispus. El ți-a arătat drumul drept, dar tu, în nesupunerea ta, ai ales să te îndepărtezi, ai hotărât că este prea plictisitor și ai pornit pe o alee. Doar că aleea te-a condus spre un labirint de drumuri… Cum poți să mai ieși din labirint? Unde este lumina ?  Te învârți pe aceeași alee… Până când, îţi vine într-o zi “mintea la cap” sau înveți să gândești cu sufletul şi–ți aduci aminte de Creatorul tău și-i spui  : Doamne , dacă exişti , vreau să îmi dai o rezolvare la problema mea, simt deznădejde, uite … m-am rătăcit !
             Ştii ce se va  întâmplă? Primeşti  răspuns. Primeşti iertare. Primeşti  îndurare. Simți iar iubirea Lui !

Cândva, cu mulți ani în urmă, L-am răstignit chiar eu, spunându-I, strigându-I,  că nu există ! I-am strigat în față că dacă ar exista mi-ar da un semn, deși, El Dumnezeu îmi dăduse zeci de semne. Eu, în ne-simțirea mea nu am văzut semnele…. pe nici unul. Eu, în prostia tinereții mele și neîndrumată de nimeni , am ales aleile labirintului vieții. Apoi, când mă luptam să găsesc iar calea pe care mi-a arătat-o la naștere, am făcut un pas spre EL… unu pas mic, nesigur … Eu am făcut unul iar El a făcut 10 înspre mine.

                Tu ai simţit măcar o dată  prezenţa lui Dumnezeu în viaţa ta, o favoare, o minune făcută de EL, pe care sigur nu o meritai? Sau măcar o bucurie? Ai simţit cât este de important să iubeşti necondiționat ? Să-ți iubești aproapele fără a-i cere nimic la schimb ? Și nu mă refer la iubirea dintre  un el și o ea, unde fiecare trebuie să dăruiască celuilalt.

IUBIRE.. e greu să întorci şi celălalt obraz… Încă nu cred că am ajuns la acest stadiu… și nici nu știu dacă voi ajunge vreodată să-l las pe cel care m-a nedreptățit să-mi murdărească cu ura și invidia lui și cealaltă parte a sufletului. Poate că tot El, Marele Creator mă va învăța cum să o fac…. și când să o fac. Eu deocamdată am regăsit drumul cel drept, drumul pe care El mi l-a pus sub tălpi în momentul în care mi-am ales părinții.

Știi cum a fost ? El mi-a arătat trei perechi de părinți. Mi-a spus : Alege una dintre perechi ! Iar eu am ales… Am ales în  funcție de cât de grele și de multe păcate trebuia să repar … păcate cu care am venit din viețile anterioare. Fiecare dintre perechile de părinți aveau în coșul sufletului lor , destinul meu…. În cartea vieții mele mi-era scrisă soarta… Părinții , soțul, prietenii, oamenii … și tot ceea ce mi s-a întâmplat până acum mi-au fost scoși în cale pentru a  învăța să repar și să nu mai repet greșelile pe care le-am făcut în viețile mele trecute…. Pentru a mă înălța spiritual, treaptă cu treaptă. Mi-a fost greu să înțeleg acest lucru, dar l-am înțeles și m-am supus fără să mai crâcnesc, fără să mă mai plâng. Mi-am luat pe umeri desaga cu păcate și am pornit să le repar, una câte una…. Doamne și câte mai am ?!!
             Dumnezeu nu zice cum să  iubeşti, cum să te comporţi, nu îţi impune reguli stricte cu privire la viaţa pe care trebuie să o trăieşti. Totul se rezumă la : iubire și iertare. Iartă-l pe cel ce ți-a greșit și iubește-l, pentru că ce dai , aia primești. Nu-l urî pe cel ce te urăște, pentru că ura lui te va îngropa în întuneric. Iubește-l , iar el nu te va mai vedea… lumina ta îl va orbi. Și uite-așa va uita de tine, iar tu îți vei continua drumul, liniștit și fără griji.

SCRISOARE CĂTRE DUMNEZEU

Iți scriu cu mâna tremurândă….

îți scriu că-s tristă

și-s flâmândă

sunt singură,

Tu și cu mine

hrănește-mă ,

învață-mă Doamne de bine !

Coboară-ți ochii tăi albaștrii ,

spre mine Doamne ,

dintre aștrii

învață-mă să te iubesc,

învață-mă …

cum să trăiesc?

Iubește-mă,

ia-mă la sân,

înalță-mă

căci nu-s păgân,

du-mă la Tine, du-mă spre nor,

iartă-mă,

căci sunt prin viață trecător.

Nu-ți cer nimic, doar sănătate ,

în rest…

dă-mi Doamne ,

bunătate,

dă-mi bunătate ca să iert !

învață-mă …

să nu-i mai cert…

fragment din cartea „Biserica sufletului meu” Silvia Urlih