STRIG CĂTRE MINE- Silvia Urlih

Cine ești tu

ce-mi vorbești din oglindă ?

Cine ești tu

ce șăgalnic zâmbești ?

Cine ești tu

ce vrea să îmi strângă

în zâmbet,

zâmbete nepământești .

Cine sunt eu ... ?!

Sunt măr pârguit cu durere,

mă uit către mine…

sămânța-i amară,

împlânt din cotor

iar

putere,

dezgrop sămânța

ce-n sămânță mă ară.

Mă uit către mine…

ce ros mi-e veștmântul !

e plin de-amintiri,

dar

trezirea-i aproape,

strig către mine…

îmi strigă cuvântul,

îmi strigă să scriu

cu viață

pe pleoape.

Silvia Urlih 26.07.2013

E GREU URCUȘUL - Silvia Urlih

Doamne!

Ajută-mă să urc

pe munte,

fă-mi Tu urcușul mai ușor,

iubirea

fă-o pentru mine

punte…

mă dor genunchii …

și amintirile mă dor.

De când mă știu

urc

spre lumina vie,

mă doare palma de-atâta răscolire,

mă doare sufletul

căci ei

nu vor să știe

că urci spre infinit

doar

prin iubire .

E greu urcușul

când fruntea ți-e plecată,

e grea

și dureroasă nemurirea,

mi-s roși genunchii,

iar palma mi-e crăpată…

te rog din suflet…

lasă-mi

izbăvirea.

Tu

când m-ai luat de mână

mi-ai promis,

că greutatea gândului

nu mă va

doborî,

eu te ascult…

nimic nu am de zis,

căci știu

că apăsarea

nu mă va omorî.

Silvia Urlih 26.07.2013

MARMURA DIN OGLINDĂ- Silvia Urlih

O marmură vie

atârnă de grinzi…

mă văd

în ea…

nu,

nu sunt eu..

tu, vreme

ce încerci să mă prinzi,

eu nu te vreau încă…

căci sunt

 curcubeu.

Răceala-i mă vede,

se uită spre mine,

mă strânge la piept cu brațe murinde,

îmi numără anii …

îmi spune

să-mi spun:

„ stați anilor,

nu mă veți prinde” .

Privirea-mi trezește în ochi

reveria,

simt că mă legăn pe-o rază de soare….

revăd tinerețea ,

revăd copilăria ….

aș vrea să mă mai uit în trecut,

dar mă doare.

Mă-nvârt în cercul viu al veții,

iau anii cu mine în grabă nătângă,

 încărunțesc, dar eu mă dărui dimineții

mă răzvrătesc și nu las anii să mă-nfrângă.

Mi-a înflorit de ieri, 

omăt la tâmple…

îl văd,

dar nu mă înfioară-ncărunțitul,

mă văd în oglindă…

ce poate să se întâmple ?

aștept ,

sunt mândră,

aștept

să mă înghită

 infinitul.

Mă simt… mă văd în trupul marmorei vii,

sunt marmora–ncrustată în cuiul din grindă,

inima-mi zvâcnește și simt că învii…

sunt  femeia de ieri ce se vede azi

 în oglindă.

Silvia Bya Urlih

COLIND CU CRÂNGUL - Silvia Urlih

Pribeagă sunt…

pribeagă fără sac,

am lângă mine

bucata mea

de suflet,

colind cu crângul, cu muntele

și tac…

mă însoțește-n umblet dorul

în neumblet.

Mă văd

chip luminat în noapte de azur,

adorm

sub umbra gândului tomnatic,

aș vrea

pădurii verdele să-i fur,

să mă gătesc cu el

să-mi fie râu

plin cu jăratic.

Pribeagă sunt

la braț cu universul,

am în desagă doar faptele trăite,

mai am condeiul…

schițez cu suflet

versul,

lacrima-mi scrie șoapta

pe frunze

desfrunzite .

Silvia  Urlih 05.07.2013

FIUL DIN VIS- Silvia Urlih

Cu fruntea

în poala sihaștrilor munți,

o mamă

își leagănă dorul ,

își șterge cu lacrimi

anii cărunți,

se roagă

să-i sece izvorul.

Imploră

depărtarea să-i vină aproape,

scară să-i facă din doru-i

ce-o arde,

să-i fie clipa

șoaptă pe pleoape,

din lacrimi

să înșire flori

pe ghirlande.

O mamă

adoarme cu dorul în brațe,

visează

că fiul o strânge

 la piept,

cu visul

de vis vrea să se-agațe,

să nu-i fie visul,

doar

                                                                       un concept.

Silvia Urlih 04.07.2013

DOR... Silvia Urlih

Eu m-am desprins de ploi ,

de ură

şi furtună
și mi-am croit cărări

de doruri șlefuite,

pe oase-am strâns în stâncă

flori de mătrăgună
și bolovani de vorbe

slute

şi-ascuţite..

De carnea-mi zdrențuită

mi-atârnă gândul mort,
prin trupul răvășit

ard doruri

de lăstar…

te-am răsădit

și te-am udat

în suflet eu te port

și te pictez icoană

pe masa

din altar.

Cu dorul prins în piept

aștept ziua uitării,

cu palmele în cruce

mă rog,

iar ruga doare,

aș vrea să scap de dor,

să-i fiu spic depărtării,

aș vrea să fiu

cu tine,

copil 

din depărtare.

Silvia Urlih 03.07.2013

FĂ-MĂ FĂRĂ DE VINĂ - Silvia Urlih

Zidește-mă-n lumină

lumină orbitoare,

petrece-mi lumânarea cenușii

spre mormânt,

scrie-mi pe suflet – suflet

și

uită-mă-n ietare,

mai

lasă-mi o secundă,

secunda pe pământ.

Sculptează-mă zeiță,

ia-mă apoi de mână,

du-mă spre cea cărare,

cărare

fără cale,

unește-mă cu tine

și haide-mi

împreună,

să ne-mbrăcăm o clipă

în hainele regale.

Cioplește-mă-n icoană,

fă-mă

fără de vină,

știu că-i o nerozie ceea ce-ți cer acum,

dar

scrie-mă în timp,

fă-mă

pâne la cină,

iar eu

îți voi fi soră

și suflet,

câmpie,

râu

și drum.

Zidește-mă-n cuvinte,

cuvinte de clemență,

ai milă

și-ndurare

de gându-mi fără tiv,

înscrie-mă-n izvod ,

sloboade-audiență…

mai bine…

lasă-mă lumină,

să stau la rând,

la Domnul milostiv.

Silvia Urlih 02-07-2013

AM SĂDIT… ÎNVIERI- Silvia Urlih

Cerul s-a stins o clipă în privirea mea,

a înspumat-o

în apa albastrului pur,

mi-a greblat negrul 

cu pensulă grea,

mi-a pătat ochiul 

cu pădurea din jur. 

Albul zăpezii mi-a spălat neputința,

spicul 

m-a frământat

în pâine flămândă,

umerii mi-au cărat universul, 

ființa,

când vulturi mi-au dumicat rana sângerândă. 

Codrii mi-au fost părinți adoptivi,

dealul cu flori 

m-a golit 

de dureri,

suflet și trup, 

nu mai suntem captivi…

ne-am aruncat spre cer 

și-am sădit… 

învieri.

Silvia Urlih 02.07.2013