Cu fruntea
în poala sihaștrilor munți,
o mamă
își leagănă dorul ,
își șterge cu lacrimi
anii cărunți,
se roagă
să-i sece izvorul.
Imploră
depărtarea să-i vină
aproape,
scară să-i facă din
doru-i
ce-o arde,
să-i fie clipa
șoaptă pe pleoape,
din lacrimi
să înșire flori
pe ghirlande.
O mamă
adoarme cu dorul în brațe,
visează
că fiul o strânge
la piept,
cu visul
de vis vrea să se-agațe,
să nu-i fie visul,
doar
un concept.
Silvia Urlih 04.07.2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu