E greu urcușul, nu ? - Silvia Urlih

Astăzi m-am trezit bine dispusă. M-am sculat cu gândul că viața trebuie trăită, că viața este exact așa cum mi-o clădesc eu. Iar eu, eu vreau să zâmbesc, să fiu veselă, să fiu optimistă. Astăzi o să ies în parc să stau iar de vorbă cu vegetația, cu natura. Cu copacii, cu iarba, cu florile. Astăzi vreau să mai întorc o filă a vieții mele pe care să scriu un simplu cuvânt : VREAU !

Vreau pentru că pot, vreau pentru că trebuie, vreau pentru că așa îmi șoptește divinul.

Ce vreau ? Vreau să uit de dor. Vreau să nu mai doară. Vreau să fiu veselă, vreau să zâmbesc şi să uit de toate durerile şi eşecurile mele. Azi vreau să fie sărbătoare şi veselie, multă veselie… să curgă bună dispoziţie pretutindeni şi să aud hohote de râs. Vreau să văd în orice lucru întunecat firicelul de lumină. Vreau să zâmbesc soarelui şi vântul să îmi preia surâsul, și să-l ducă hăt departe . Să îl audă toţi acei care sunt departe, să se bucure şi ei o dată cu mine!

Vreau să mă îmbete veselia, fericirea pe care o voi lua de la arbori, de la flori, de la tot ce-mi dăruiește mama natură!
                Şi voi reuşi: ştii de ce? Pentru că am vizionat un filmuleț care m-a trimis cu gândul înapoi în timp și m-am revăzut foarte nefericită, pentru că atunci eram bolnavă, țintuită cu mii de fire ale deznădejdii , la pat. Atunci aveam dreptul să fiu nefericită. Atunci îmi lipseau multe.  Acum, când am sănătate cât să dăruiesc și altora, nu mai am nici un motiv să-mi plâng de milă. Nu am ce mânca ? Ba da, pentru că am văzut oameni cerșind. Nu am ce încălța ? Ba da, pentru că am văzut un tânăr  fără picioare, care-i povestea cuiva că se visează cumpărându-și pantofi. Ce motive aș avea să fiu tristă ?

Am văzut pe cineva care se plângea că nu are de muncă. Și pentru acest motiv se ascundea în spatele alcoolului. S-a creat astfel un cerc vicios între a se victimiza și a se ascunde de el însuși. Te ascunzi în spatele băuturii…. Nu-i rău. Doar că este doar un sentiment de uitare de moment. Problema rămâne. Problemă ?? Nu există probleme, există întotdeauna soluții.

Am întâlnit oameni care au uitat să mai râdă…. Oameni care își aduc nefericirea , boala și neîmplinirile , prin gândurile și temerile lor…. Oameni negativiști. Am întâlnit și oameni pozitivi, care, deși foarte bolnavi speră. Speră să poată merge iar, speră să poată mânca o friptură. Oameni care, deși urgisiți de soartă, SPERĂ. Dacă acei oameni pot, de ce nu ai putea și tu, omule care ai sănătate ? Ai sănătate, dar ți-o șubrezești pe zi ce trece cu gândurile tale negative. Ai un acoperiș, dar îți dorești un palat. Ai un venit, dar vrei câștiguri de milioane de euro , dacă se poate, câștigați la loto.

Am întâlnit oameni cu suflet bun, dar care nu-i permit să iasă la suprafață. Își ascund bunătatea în spatele unei figuri de gheață, al unor priviri care aruncă săgeți. Am întâlnit oameni care una simt și alta fac , sau spun. Am întâlnit oameni care au obosit, sau doar li se pare că au obosit…. Oameni blazați.

E greu urcușul, nu ? E greu, dar ce sentiment minunat ai când te vezi sus ! E greu urcușul, iar eu continui să urc, chiar dacă mă dor palmele de tăieturile stâncii, iar genunchii mă ard. Știu că la finalul urcușului mă așteaptă un câmp de flori. Știu că dacă ajung acolo, sus, sunt mai aproape de Divin. Știu că El mă împinge de la spate. Îi simt palmele binecuvântate. Ce este la capăt ??? Lumină, bunătate, iertare. Cu fiecare clipă ce trece, urc. Nu vreau să văd prăpăstiile ce mă înconjoară și mă cheamă spre hăul lor. Tu vezi cercul de lumină ?

E GREU URCUȘUL

Doamne!

ajută-mă să urc

pe munte,

fă-mi Tu urcușul mai ușor,

iubirea

fă-o pentru mine

punte…

mă dor genunchii …

și amintirile mă dor.

De când mă știu

urc

spre lumina vie,

mă doare palma de-atâta răscolire,

mă doare sufletul

căci ei

nu vor să știe

că urci spre infinit

doar

prin iubire .

E greu urcușul

când fruntea ți-e plecată,

e grea

și dureroasă nemurirea,

mi-s roși genunchii,

iar palma mi-e crăpată…

te rog din suflet…

lasă-mi doar

izbăvirea.

Tu

când m-ai luat de mână

mi-ai promis,

că greutatea gândului

nu mă va

doborî,

eu te ascult…

nimic nu am de zis,

căci știu

că apăsarea

nu mă va omorî.

SĂ NU TE-NTREBI

Să nu te-ntrebi

de ce cu viața,

te-ntreci

pe-al ei urcuș

și coborâș,

de ce scrii mai întâi

prefața,

de ce te-oprești

sau mergi

târâș.

Să nu te-ntrebi

de ce cu luna

nu te-ntâlnești

decât

în seară,

de ce te-agăți

mereu

de mâna

celui ce drag îți e…

să nu te doară.

Să nu te-ntrebi

de ce cu viața,

ai făcut pact

să nu mai plângi

și te îndrepți mereu

cu fața

lumina albă

s-o atingi.

Să nu te-ntrebi

de ce te naști,

sau de ce mori

fără a ști

că viața toată-i

zi de Paști

e sărbătoare

zi de zi.

 fragment din cartea „Nu mai am timp! - Silvia Urlih