Astăzi m-am
trezit bine dispusă. M-am sculat cu gândul că viața trebuie trăită, că viața
este exact așa cum mi-o clădesc eu. Iar eu, eu vreau să zâmbesc, să fiu veselă,
să fiu optimistă. Astăzi o să ies în parc să stau iar de vorbă cu vegetația, cu
natura. Cu copacii, cu iarba, cu florile. Astăzi vreau să mai întorc o filă a
vieții mele pe care să scriu un simplu cuvânt : VREAU !
Vreau
pentru că pot, vreau pentru că trebuie, vreau pentru că așa îmi șoptește divinul.
Ce vreau ?
Vreau să uit de dor. Vreau să nu mai doară. Vreau să fiu veselă, vreau să
zâmbesc şi să uit de toate durerile şi eşecurile mele. Azi vreau să fie
sărbătoare şi veselie, multă veselie… să curgă bună dispoziţie pretutindeni şi
să aud hohote de râs. Vreau să văd în orice lucru întunecat firicelul de
lumină. Vreau să zâmbesc soarelui şi vântul să îmi preia surâsul, și să-l ducă
hăt departe . Să îl audă toţi acei care sunt departe, să se bucure şi ei o dată
cu mine!
Vreau să mă
îmbete veselia, fericirea pe care o voi lua de la arbori, de la flori, de la
tot ce-mi dăruiește mama natură!
Şi voi reuşi: ştii de ce? Pentru că am vizionat un filmuleț care m-a trimis cu gândul înapoi în timp și m-am revăzut foarte nefericită, pentru că atunci eram bolnavă, țintuită cu mii de fire ale deznădejdii , la pat. Atunci aveam dreptul să fiu nefericită. Atunci îmi lipseau multe. Acum, când am sănătate cât să dăruiesc și altora, nu mai am nici un motiv să-mi plâng de milă. Nu am ce mânca ? Ba da, pentru că am văzut oameni cerșind. Nu am ce încălța ? Ba da, pentru că am văzut un tânăr fără picioare, care-i povestea cuiva că se visează cumpărându-și pantofi. Ce motive aș avea să fiu tristă ?
Şi voi reuşi: ştii de ce? Pentru că am vizionat un filmuleț care m-a trimis cu gândul înapoi în timp și m-am revăzut foarte nefericită, pentru că atunci eram bolnavă, țintuită cu mii de fire ale deznădejdii , la pat. Atunci aveam dreptul să fiu nefericită. Atunci îmi lipseau multe. Acum, când am sănătate cât să dăruiesc și altora, nu mai am nici un motiv să-mi plâng de milă. Nu am ce mânca ? Ba da, pentru că am văzut oameni cerșind. Nu am ce încălța ? Ba da, pentru că am văzut un tânăr fără picioare, care-i povestea cuiva că se visează cumpărându-și pantofi. Ce motive aș avea să fiu tristă ?
Am văzut pe
cineva care se plângea că nu are de muncă. Și pentru acest motiv se ascundea în
spatele alcoolului. S-a creat astfel un cerc vicios între a se victimiza și a se
ascunde de el însuși. Te ascunzi în spatele băuturii…. Nu-i rău. Doar că este
doar un sentiment de uitare de moment. Problema rămâne. Problemă ?? Nu există
probleme, există întotdeauna soluții.
Am întâlnit
oameni care au uitat să mai râdă…. Oameni care își aduc nefericirea , boala și
neîmplinirile , prin gândurile și temerile lor…. Oameni negativiști. Am
întâlnit și oameni pozitivi, care, deși foarte bolnavi speră. Speră să poată
merge iar, speră să poată mânca o friptură. Oameni care, deși urgisiți de
soartă, SPERĂ. Dacă acei oameni pot, de ce nu ai putea și tu, omule care ai
sănătate ? Ai sănătate, dar ți-o șubrezești pe zi ce trece cu gândurile tale
negative. Ai un acoperiș, dar îți dorești un palat. Ai un venit, dar vrei
câștiguri de milioane de euro , dacă se poate, câștigați la loto.
Am întâlnit
oameni cu suflet bun, dar care nu-i permit să iasă la suprafață. Își ascund
bunătatea în spatele unei figuri de gheață, al unor priviri care aruncă săgeți.
Am întâlnit oameni care una simt și alta fac , sau spun. Am întâlnit oameni care
au obosit, sau doar li se pare că au obosit…. Oameni blazați.
E greu
urcușul, nu ? E greu, dar ce sentiment minunat ai când te vezi sus ! E greu
urcușul, iar eu continui să urc, chiar dacă mă dor palmele de tăieturile
stâncii, iar genunchii mă ard. Știu că la finalul urcușului mă așteaptă un câmp
de flori. Știu că dacă ajung acolo, sus, sunt mai aproape de Divin. Știu că El
mă împinge de la spate. Îi simt palmele binecuvântate. Ce este la capăt ???
Lumină, bunătate, iertare. Cu fiecare clipă ce trece, urc. Nu vreau să văd
prăpăstiile ce mă înconjoară și mă cheamă spre hăul lor. Tu vezi cercul de
lumină ?
E GREU URCUȘUL
Doamne!
ajută-mă să urc
pe munte,
fă-mi Tu urcușul mai ușor,
iubirea
fă-o pentru mine
punte…
mă dor genunchii …
și amintirile mă dor.
De când mă știu
urc
spre lumina vie,
mă doare palma de-atâta răscolire,
mă doare sufletul
căci ei
nu vor să știe
că urci spre infinit
doar
prin iubire .
E greu urcușul
când fruntea ți-e plecată,
e grea
și dureroasă nemurirea,
mi-s roși genunchii,
iar palma mi-e crăpată…
te rog din suflet…
lasă-mi doar
izbăvirea.
Tu
când m-ai luat de mână
mi-ai promis,
că greutatea gândului
nu mă va
doborî,
eu te ascult…
nimic nu am de zis,
căci știu
că apăsarea
nu mă va omorî.
SĂ NU TE-NTREBI
Să nu te-ntrebi
de ce cu viața,
te-ntreci
pe-al ei urcuș
și coborâș,
de ce scrii mai întâi
prefața,
de ce te-oprești
sau mergi
târâș.
Să nu te-ntrebi
de ce cu luna
nu te-ntâlnești
decât
în seară,
de ce te-agăți
mereu
de mâna
celui ce drag îți e…
să nu te doară.
Să nu te-ntrebi
de ce cu viața,
ai făcut pact
să nu mai plângi
și te îndrepți mereu
cu fața
lumina albă
s-o atingi.
Să nu te-ntrebi
de ce te naști,
sau de ce mori
fără a ști
că viața toată-i
zi de Paști
e sărbătoare
zi de zi.
fragment din cartea „Nu mai am timp! - Silvia Urlih
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu