Mi-e
trupul
ca
marea în flăcări,
sunt
noapte,
îmi
sunt temnicer,
mă
strâng ca o floare-n zăpadă,
alerg
pe
ogoare pustii,
te
strig
și
te
chem să mă aperi,
o
oază eternă îți cer,
te
strig
și
te
chem să-mi fii stâncă,
în
brațe cu dor
să
mă ții.
Mi-e
trupul
ca
roua pe floare,
mi-i
sufletul ars de-așteptări,
aruncă-mi
pustiul din suflet,
gonește
tăcerea
din mine,
te
am
și
te simt,
îmi
ești soare,
eram
de
curând depărtări,
arată-mi
că ești și că sunt,
condu-mă
spre zile senine.
Cuprinde-mă toată în palmă,
îți sunt
și
îmi ești legământ,
zidește în aur pecetea,
aprinde lumină pe
lună,
albastrul separă-l de cer,
bezna ascunde-o-n mormânt,
sunt taine
ce doar universul îl știe a face
cunună.
Mi-e trupul
un puzzel răsfrânt,
tot caut să-l fac
un întreg,
mă strâng din bucăți rătăcite,
dar,
piesele fug către tine,
adună-mă-n palme să fiu,
vreau
viață să simt,
s-o culeg,
vreau visul să nu-mi fie vis…
să simt doar,
că
tu ești cu mine.
Silvia Urlih 13.11.20
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu