Te-a măcinat vreodată sentimentul de vinovăție ? - Silvia Urlih

Trăim timpurile când nu mulţi sunt cei care vor să cunoască adevărul, dacă acesta le va aduce o inconvenienţă. Majoritatea îşi formează propriul adevăr, pentru că nu vor să plătească preţul poverii lui. Se falsifică bani, picturi, documente. Sunt din nefericire şi oameni falşi, care se dau a fi drept altceva decât ceea ce sunt.

                La teatru un om ia o mască şi schiţează un zâmbet. Iese pe scenă face oamenii să  râdă. Apoi ia o altă mască, care arată o faţă  tristă  şi încruntată de tragedie, iese pe scenă şi înmoaie inimile oamenilor. Și… uite aşa cred că s-a născut cuvântul ”ipocrit”. Ce înseamnă acest cuvânt ? Înseamnă a pretinde, a juca un rol, un rol diferit de cel adevărat. Un om este ipocrit dacă pretinde că are anumite calităţi pe care practic nu le are. Un om ipocrit este un fals.
                Ipocriţi se găsesc peste tot. Una spune,  alta face .  El poate vorbi ca un înger , poate recita multe texte despre credință, adevăr, dreptate, supunere, iertare , dar când este vorba de faptă vezi în el un alt om.  Atunci când face un bine, când face o faptă bună, vrea să fie văzut şi apreciat de oameni. Ei consideră  că a arăta o virtute când nu te vede nimeni este o risipă de timp. Făţarnicul , ipocritul, simte dorinţa de a fi vorbit de bine. Este condus de opinia oamenilor şi nu de sufletul lor. Au teatrul în sânge, poate s-au născut așa, sau poate și-au cultivat acest”talent” pe parcursul vieții.
                Am văzut multe cărţi legate frumos, dar când le-am deschis am fost dezamăgită, pentru că nu am găsit în ele valoare. Am tăiat un măr și am constatat că este viermănos. Cam aşa sunt şi ipocriţi.  Frumoși la suprafață, dar la interior…. Sunt foarte severi cu alţi, cer adevăr și fapte bune de la cei din jur, dar sunt foarte îngăduitori cu ei înşişi. Văd paiul din ochiul altuia, dar nu-și văd parul din ochii lor. Au întotdeauna sfaturi pentru casa și viața altuia, dar cu viața , casa şi familia lor lasă de dorit. 

Prietene, te-ai întrebat vreodată dacă Dumnezeu este mulțumit de tine? L-ai dezamăgit vreodată ? Ești mulțumit de tine însuți ? Privește-te și dă-ți un răspuns. Analizează-te bine și răspunde-ți. Nu te va ști decât Dumnezeu.

E un sentiment atât de plăcut să simţi că trăieşti prin tine şi nu prin ceilalţi, că ai dorinţe, idei ce prind contur pentru că tu vrei să se întâmple acest lucru. Te simţi împăcat cu tine însuţi. Îmi spunea cineva ca pe primul loc eşti TU, pe locul 2 eşti TU, iar pe locul 3 eşti tot TU. Urmează apoi și ceilalţi. Ai experimentat acest sentiment ? Unde crezi că te va duce acest clasament ? Să fie doar teorie?

                Mulți cred că regulile , că legile scrise și nescrise sunt făcute pentru a fi încălcate. Uneori așa și este, doar că cel ce le încalcă mereu , pierde relaţia de prietenie, intimitate şi încredere cu Dumnezeu . Poți avea surpriza să te vezi jos, scăpat ca din întâmplare din palma Lui… și asta dacă I-ai simțit vreodată căldura palmelor. 

                Uneori mă întreb: Ce câştigă  un făţarnic ? Ce-l determină să fie altceva decât este de fapt ? Ce urmărește ? Sunt conștienți că muşchii nefolosiţi se atrofiază ? Știu că sunt peşti care trăiesc la mari adâncimi, în întuneric şi nu mai văd, pentru că nu și-au folosit niciodată ochii pentru a  vedea.
                Te-ai simțit vreodată vinovat ? Ți-ai conștientizat greșeala, păcatul ? Ce înseamnă de fapt să fii vinovat , să te simți vinovat ? Să încalci nişte reguli, nişte graniţe, prejudecăţi, de cele mai multe ori impuse de ceilalţi ? Ai conștientizat vreodată că ai făcut pe cineva să sufere ? Iar dacă da, ți-ai cerut iertare , scuze? Te-ai străduit apoi să nu mai continui să repeți această greșeală ? Se spune că greșeala recunoscută este pe jumătate iertată. Este iertată, dacă nu o mai repeți. Doar că… rămâne în mintea și sufletul celui nedreptățit  un ”ceva”. Ceva care te face mult mai prevăzător, mai atent.

Unii consideră că vinovăţia te face mai responsabil. Postură pe care societatea te obligă să o adopţi. Adevărul e că vinovăţia este un complex care îţi aduce slăbiciune, fixaţii şi chiar nu te face mai responsabil ci mai vulnerabil.

Ce simţi în momentul în care te macină vinovăţia? Te simţi pierdut, lipsit de ajutor, plin de remuşcări? Ţi-e teamî că îi vei pierde pe cei dragi? Ţi-e teamă că o să rămâi singur? Sau ce simţi mai exact? A apărut pentru că nu te simţi suficient de bun, pentru că tu crezi că îi dezamăgeşti pe cei din jur? Sau…

Mi-ar plăcea ca cei din jurul meu să-și accepte vinovăția de a fi făcut pe cineva să sufere. Mi-ar plăcea ca acel cineva să-și recunoască greșeala și să nu o mai repete. Mi-ar plăcea să trăiesc într-o lume ideală, sau măcar normală… Dar… ce înseamnă de fapt normalitate ? Are cineva definiția reală ? Cine este mai normal ? Omul care își conștientizează greșeala și suferă, sau omul care are o părere foarte bună despre el și crede că deține adevărul absolut ?

Din nefericire, sunt oameni și OAMENI. Oameni care sunt complexați de vinovății, oameni care nu-și conștientizează vina, dar și OAMENI adevărați.

VISUL NU MI-E VIS !

Sunt vinovată

că iubesc pământul,

că scormonesc în templul cu lumină,

sunt vinovată

că-mi torn în sânge infinitul

și că invit zăpada

să stau cu ea la cină.

Trecutul m-a-mbrăcat

în rochie de vestală,

mi-a pus în plete cununi de grâu cosit,

mi-a pus în palme sceptrul

și o catedrală

și m-a trimis în lume

cu lauri aurit.

Sunt vinovată

că înfloresc culoarea,

că scriu pe curcubeu cuvinte ne-nțelese,

sunt vinovată

că mă-nsoțesc

cu zarea,

iar îngerul sub tălpi

covor de vise-mi țese.

Sunt vinovată

că răscolesc în munte,

să caut regăsirea

să mă găsesc

pe mine,

sunt vinovată

că sunt doar un grăunte

și poate cer prea mult din ce mi se cuvine.

Sunt vinovată

că urc ușor pe soare,

că poarta universului spre mine

s-a deschis,

sunt vinovată

că am pământul

sub picioare,

sunt vinovată,

că visul nu mi-e vis.

fragment din cartea „Nu mai am timp”- Silvia Urlih