ALBASTRU FĂRĂ TIV - Silvia Urlih

Sunt,

după ani şi ani,

iubite,

femeie fără amintiri,

m-ai smălțuit cu-aramă albă

din talpă

până-n coapsa lunii,

m-ai șlefuit în diamant

din piară

fără de ciopliri,

m-ai adunat într-un buchet

și m-ai redat,

făptuiră,

lumii.

Am fost,

prin ani de colindat,

boare de vânt,

doar o urzeală,
m-am destrămat printre suspine,

m-am rupt,

bucată cu bucată,
m-au cernut anii pe pământ,

m-am scris pe fila

ancestrală...

sunt,

după ani de-nrourări,

sunt iară un întreg,

sunt toată.

Au troienit furtuni prin mine,

nopți fără lună

m-au păzit,

am bejenit fără cătare,

m-am scrijelit pe portativ,

noratic trup din umbra lunii

m-am fragmentat,

dar,

am trăit…

tu-mi dai lumină fără umbre

să-ți fiu

iubite,

albastru fără tiv. 

Silvia Urlih - 23.12.2015