IA-ȚI ZIUA-N BRAȚE - Silvia Urlih

Oare ce-i asta ce se zbate,

o fi  un flutur care moare?

sau poate că-i o frunză moartă

ce cade-ncet

pe caldarâm,

sau poate-i zâmbetul ce plânge

în căutarea

unui soare,

sau poate zidul ce mă strânge

și-ncet ,

cu lacrimi îl dărâm.

Oare ce-i asta ce mă strânge

și îmi sugrumă răsuflarea,

să fie mâna unui vultur

care îmi cere

să-i fiu slugă,

să fie gândul ce mă-ndrumă

să nu mai știu

unde-i cărarea,

sau să îmi fie regăsirea

care îmi strigă

să-mi fiu fugă.

Oare ce-i asta care-mi strigă

să nu mă las,

să-mi fiu cărare,

să nu mă uit în urma mea

și să încui ușa

în spate,

să-mi fiu izvorul

ce mi-am fost,

să-mi fiu izvorul din născare,

oare ce-i asta care-mi spune :

ia-ți ziua-n brațe și răzbate.

Silvia Urlih 01.08.2020