Instinct, feeling, simțire, gângire logică, analiza situației, influețarea celor din jur … Ni se întâmplă atâtea lucuri imprevizibile în viața asta și suntem obligați să luăm decizii imediate…. Ce facem în situația dată ? Cum știm să luăm cea mai bună decizie ? Greu de aflat, dar, ce s-ar întâmpla dacă am începe să ascultăm ceea ce ne spune intuiția noastră?
Intuiția îți spune să faci într-un anume fel, gândirea , analiza, îți spune să faci exact opusul.
Ce alegi
?
Cum ne-ar fi dacă în loc să analizăm
și să ne amăgim, am risca și ne-am asuma responsabilitatea binelui, poate chiar
pe termen lung, ascutându-ne intuiția ?
Ni se întâmplă să trebuiască să
luăm o decizie oarecum vitală și alergăm la prieteni sau specialiști pentru
sfaturi.
Cum ne-ar fi dacă nu am mai căuta
în exterior sfaturi ? Cum s-ar schimba viața noastră atunci? În bine sau în rău
? Dacă e de bine, e meritul nostru, dacă e de rău, e vina lor.
Nu-i așa că ne e bine când avem
un vinovat pentru „alegerile noastre”?
Nimeni nu poate și nu trebuie să
decidă ceea ce este bine pentru tine. Tu ai deja în interiorul tău tot ceea ce
ai nevoie ca să știi și să discerni între ceea ce e bine și ceea ce nu te ajută
să evoluezi și te îndepărtează, de fapt, de cine ești tu cu adevărat. Ascultă-ți
acea voce interioară și urmează-o. Nu te lăsa influențat de „gura lumii” .
Sfat: cere sfaturi de la mulți,
discerne, analizează, dar fă doar ceea ce instinctul ți-a spus în prima
secundă.
Fă doar ceea ce simți că-ți face
bine !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu