luni, 18 mai 2015

Împacă-te cu tine însăți ! - Silvia Urlih

Mai ții minte copilăria? Mai ții minte cum percepeai atunci lumea ? Mai ții minte ce înseamnă să fii copil ? Înseamnă să crezi în dragoste, să crezi în frumusețe, înseamnă să crezi în îngerii și să-i lași să te ocrotească,înseamnă să spui o rugăciune cu pălmuțele unite și priviea îndreptată spre cer,  înseamnă să transformi bostanii în calești, josnicia în noblețe urâțenia în frumos și nimicul în orice, căci orice copil poartă o zână în sufletul lui. Anii trec, copilul crește și uităm să mai păstrăm și să iubim copilul din noi. Schilodind inocența copilului, uităm să fim noi înșine, uităm să ne respectăm și să respectăm.
  Am avut tristețile mele în copilărie , în adolescență, în tinerețe , lucruri care m-au marcat dar care m-au întărit în final. Am reușit cumva să mă detașez de ele , să le privesc ca pe o etapă , o treaptă , o experiență care m-a ajutat la un moment dat să mă descopăr , să mă afirm , să mă definesc. Nu le lăsa , oricât de neplăcute ar fi fost , să-ți umbrească viața mai departe. Nu le poți uita , știu asta , au fost prea dureroase , dar nu le mai lăsa să te acapareze , rupe-te de trecut , păstrează-l doar în măsura în care te ajută , ca pe o experiență plăcută sau nu , dar doar o experiență care te face mai bun , mai puternic , mai înțelegător, mai iubitor de viață.                         
Nu lăsa tristețea să te copleșească. Arunc-o departe de tine. N-o mai lăsa să te amărască. Ești o ființă minunată . E păcat să lași trecutul să te afecteze in continuare. Trăiește , acum, trăiește în prezent. Lasă trecutul. Nu-l uita, nici n-ai putea , este al tău dar nu-l mai lăsa să te rănească.
                Împacă-te cu tine….Iubește viața….și ea te va iubi pe tine .
Ce înseamnă a trăi ?? Transformă în lumină și bunătate tot ceea ce ești, și tot ceea ce întâlnești !Prezentul din viață este o piesă muzicală între trecut și viitor . Învață melodia trecutului,pentru a trăi in prezent, și a pluti spre viitor. Cântă-i vieții ! Murmură-i melodia iubirii ! IUBEȘTE și vei fi iubit !
LUMINA VIE A IUBIRII FIE CU TINE !

SUB PAȘII MEI
Sub pașii mei
pădurea își culcă-n umbră
umbra
și soarele și-l duce
cu-apusul lui
sub crengi,
cu frunze tremurânde
își strânge–n verde
fibra,
le-așează-n coșul orei
cu zilele-i
prelungi.
Sub pașii mei tăcuți ,
pădurea
mă așteaptă,
covorul greu de verde
mi-l face
dimineață,
icoane îmi sădește,
să-mi fie calea dreaptă,
să înfloresc în crângu-i,
când plouă
cu verdeață.
Sub pașii mei de verde,
în verde desenați,
simt ziua cum mă naște
și mă înfașă-n floare,
văd caii
cum nechează,
respiră-nfometați…
simt că mă doare
ziua,
când ziua mea
apare.

DUMNEZEUL MEU
Mi-e trupul flacără
ce arde-n lumânare,
îngerul de pe umăr
îmi spune
în descânt,
că Domnul meu
e lângă mine
și e-n stare
să-mi ușureze crucea
ce duce spre mormânt.
Mi-e sufletul
în suflet încuiat cu ceară,
o voi topi
cu flacăra iubirilor
divine…
am scris un pact
cu sufletul,
i-am spus să nu îmi ceară
să iasă din trup
spre lume
fără mine.
Mi-e trupul apă,
cer,
suflet
și lut….
divinul le-a amestecat
și azi
sunt eu…
mi-a dat o rădăcină
și mi-a spus s-ascult
de vorbele ce mi le spune
Dumnezeu.
Mă-mbrac cu Domnul meu
să fiu un tot…
Îl iau de mână
și merg cu El
spre răsărit,
mi-arată crucea
și m-ajută ca să pot
să merg cu ea-ngenunchi
spre infinit.

DE MÂNĂ CU RĂSĂRITUL
S-a rătăcit
apusul meu
prin universul din pârâu,
își caută un loc
cu pace
și lumină,
vrea să se culce în blondul spic de grâu
și să aștepte-n ziuă,
ziua ce-o să vină.
S-a rătăcit
apusul meu,
l-am alungat din gând,
i-am spus cuvinte grele
și-apoi
l-am îngropat ,
l-am rupt, l-am zgâriat…
când l-am văzut plângând
mi-am luat de mână răsăritul
și-am plecat.
E trist apusul meu,
își caută sfârșitul,
își plânge locul
din sufletul care l-a părăsit…
când l-am văzut ultima dată,
era la braț
cu infinitul,
dar i-am zâmbit,
i-am spus adio
m-am luat în palme
și-am fugit.
fragment din cartea „Cine sunt eu ” - Silvia Urlih

miercuri, 13 mai 2015

FLUTURE ALBASTRU - Silvia Urlih





Tu,
fluture-albastru
din floarea de gheață,
lasă timpul să doarmă,
sau,
plătește-i chirie,
vei trăi o  secundă,
o secundă de-o viață ,
vei trăi doar o viață,
doar atât
cât să-ți fie.

Tu,
fluture-albastru
care tremuri de frig,
lasă vremea să-ți scrie pe aripi,
că-i bine,
nu privi către mine,
chiar de eu
sunt pe dig,
lasă-mi zilele-n pace,
nu te ține de mine.

Tu,
fluture-albastru
ce-n albastru te scalzi,
lasă-mi mie lumina
lumânării albastre,
nu mă duce-n trecut,
eu trăiesc
doar în azi,
mâine…
mâine nu voi mai fi,
voi pluti
printre astre.

Tu,
fluture-albastru
ce în mine trăiești,
știu că timpul e hoț,
că îmi fură
din zile,
știu că-mi ești ca un frate,
oglindă îmi ești,
dar mai știu că trăind,
eu trăiesc

pentru mâine.
Silvia Urlih 13.05.2015

marți, 12 mai 2015

INEL - Silvia Urlih






Am strâns
pădurea toată-ntr-un copac,
am strâns
câmpia
într-un bob de grâu,
am strâns
tot universul
în al inimii iatac,
am strâns
oceanele
într-un firav pârâu.


Copacul,
a-nflorit de-atâta-mpădurire,
grâul,
roade a dat câmpiilor
din el,
hamacul,
m-a legănat o clipă
cât o-nmugurire,
pârâul,
a-nconjurat pământul și
l-a făcut inel.

Am strâns inelul
și mi l-am pus
la piept,
pieptul a tresărit,
căci n-a știut ce simte,
ca o baghetă magică mi-a spus
să mă deștept,
să nu-mi mai dorm dormirea,
pe muchii
mult
prea strâmte.

 Silvia Urlih 11.05.2015

sâmbătă, 9 mai 2015

CINE SUNT EU, CEL CE SUNT - Silvia Urlih











Cine sunt eu, cel ce sunt și am fost,
Cine sunt eu, cel ce astăzi trăiesc,
Cine sunt eu , poate are vreu rost,
Cine sunt eu, azi îmi pare firesc.


Pământul
și-a deschis o clipă poarta
din pământ,
m-a invitat
grădina cerului din el,
să o străbat,
mi-a spus
că-mi va răspunde la întrebarea
„cine sunt”
pașii mi i-a condus
spre templul din miezul lui aflat.

Pământul meu
de dincolo de râuri
și câmpie,
m-a așteptat să mă scobor
zâmbind,
în criptă,
fân necosit mi-a pus sub tălpi,
mi-a dat zorii să-mi fie,
marama de pe ochi mi-a luat,
să văd
lumina sfântă.

Pământul meu
cu flori culese din templul
neumblat,
m-a-ntâmpinat cu luna
și
soarele de-odată,
mi-a îmbrăcat tăcerea,
cuvinte noi mi-a dat
se le descătușez
din bolta
ferecată.

 Silvia Urlih 09.05.2015

joi, 7 mai 2015

ÎNTUNERIC ȘI LUMINĂ - Silvia Urlih






Întuneric și lumină,
zi
și
noapte-n univers,
om plăpând
și
om puternic
se ascund,
se întâlnesc,
zile-ntunecoase cântă,
nopțile
se scriu în vers,
întuneric și lumină
de obloane se lovesc.

Întunericul
se-nmoaie sub lumina orbitoare,
pic cu pic
se-mbracă-n alb,
strălucește pe orbită,
a-nțeles cuvântul magic,
știe
că nimic nu-l doare,
dacă raza ce străluce,
de-ntuneric nu-i oprită.

Luminează
ziua-n ziuă,
luminează
și străluce,
trupurile se despoaie de-ntunericul
obscur,
noaptea plânge-n disperare,
apoi,
merge să se culce ,
a pierdut lupta cu ziua,
doar
lumină-i împrejur.
Silvia Urlih 07.05.2015


vineri, 1 mai 2015

CA DOUĂ STÂNCI - Silvia Urlih










Ca două stânci sculptate-n zid,
ne căutăm printre înscrisuri,
ca două pietre obosite
nu ne aflăm locul
sub mare,
ne căutăm neîncetat
vis după vis,
pictați pe visuri,
nu ne găsim,
dar ne-om găsi
când moartea ne va fi cărare.

Pe vârful crestelor stă scris,
că noi ne știm ,
dar
ne-am uitat,
pe fiecare frunză moartă
stă scris
că viața ne e viață,
pe fiecare cuib din stâncă
ne-așteapt-un șoim,
de vis brăzdat,
pe fiecare dimineață
stă scrisă-n zi,
o altă dimineață.

Ca două pietre rătăcite
în buzunarul
unui zeu,
pietre uitate de pământ
pe plaja palmelor
sfințite,
ne amintim că suntem doi,
că tu ești tu
și
eu sunt eu,
ne amintim că suntem stânci
de râul vieții,

despărțite.
Silvia Urlih 01.05.2015

LASĂ-TE-N VOIA PLOILOR - Silvia Urlih








De ce lași ploaia să te plângă ?!
De ce nu-i iei lacrima-n brațe ?!
De ce nu-i spui că e nătângă,
iar lacrimile ei sunt niște hoațe ?!

De ce
lași ploile să-ți spele
cu apa lor
izvorul viu,
de ce
nu-ți faci din ea umbrelă
să-ți fie soare
arzător,
de ce
n-o lași să-ți umple trupul
să-ți fie pajiști,
nu pustiu,
să râdă-n tine ca nebuna,
să fiți
fuior, lângă fuior ?!

Lasă–te-n voia ploilor,
lasă-te-n voia ei,
că-i ploaie,
cu stropii ei nemuritori
îți spală mâlul
din izvor,
lasă-te-n voia lacrimii,
de amintiri
să te despoaie,
lasă-te-n voia dorului,
căci fără dor
nu știi ce-i zbor.
Silvia Urlih 01.05.2015