Împacă-te cu tine însăți ! - Silvia Urlih

Mai ții minte copilăria? Mai ții minte cum percepeai atunci lumea ? Mai ții minte ce înseamnă să fii copil ? Înseamnă să crezi în dragoste, să crezi în frumusețe, înseamnă să crezi în îngerii și să-i lași să te ocrotească,înseamnă să spui o rugăciune cu pălmuțele unite și priviea îndreptată spre cer,  înseamnă să transformi bostanii în calești, josnicia în noblețe urâțenia în frumos și nimicul în orice, căci orice copil poartă o zână în sufletul lui. Anii trec, copilul crește și uităm să mai păstrăm și să iubim copilul din noi. Schilodind inocența copilului, uităm să fim noi înșine, uităm să ne respectăm și să respectăm.

  Am avut tristețile mele în copilărie , în adolescență, în tinerețe , lucruri care m-au marcat dar care m-au întărit în final. Am reușit cumva să mă detașez de ele , să le privesc ca pe o etapă , o treaptă , o experiență care m-a ajutat la un moment dat să mă descopăr , să mă afirm , să mă definesc. Nu le lăsa , oricât de neplăcute ar fi fost , să-ți umbrească viața mai departe. Nu le poți uita , știu asta , au fost prea dureroase , dar nu le mai lăsa să te acapareze , rupe-te de trecut , păstrează-l doar în măsura în care te ajută , ca pe o experiență plăcută sau nu , dar doar o experiență care te face mai bun , mai puternic , mai înțelegător, mai iubitor de viață.                         

Nu lăsa tristețea să te copleșească. Arunc-o departe de tine. N-o mai lăsa să te amărască. Ești o ființă minunată . E păcat să lași trecutul să te afecteze in continuare. Trăiește , acum, trăiește în prezent. Lasă trecutul. Nu-l uita, nici n-ai putea , este al tău dar nu-l mai lăsa să te rănească.

                Împacă-te cu tine….Iubește viața….și ea te va iubi pe tine .
Ce înseamnă a trăi ?? Transformă în lumină și bunătate tot ceea ce ești, și tot ceea ce întâlnești !Prezentul din viață este o piesă muzicală între trecut și viitor . Învață melodia trecutului,pentru a trăi in prezent, și a pluti spre viitor. Cântă-i vieții ! Murmură-i melodia iubirii ! IUBEȘTE și vei fi iubit !

LUMINA VIE A IUBIRII FIE CU TINE !

SUB PAȘII MEI

Sub pașii mei

pădurea își culcă-n umbră

umbra

și soarele și-l duce

cu-apusul lui

sub crengi,

cu frunze tremurânde

își strânge–n verde

fibra,

le-așează-n coșul orei

cu zilele-i

prelungi.

Sub pașii mei tăcuți ,

pădurea

mă așteaptă,

covorul greu de verde

mi-l face

dimineață,

icoane îmi sădește,

să-mi fie calea dreaptă,

să înfloresc în crângu-i,

când plouă

cu verdeață.

Sub pașii mei de verde,

în verde desenați,

simt ziua cum mă naște

și mă înfașă-n floare,

văd caii

cum nechează,

respiră-nfometați…

simt că mă doare

ziua,

când ziua mea

apare.

DUMNEZEUL MEU

Mi-e trupul flacără

ce arde-n lumânare,

îngerul de pe umăr

îmi spune

în descânt,

că Domnul meu

e lângă mine

și e-n stare

să-mi ușureze crucea

ce duce spre mormânt.

Mi-e sufletul

în suflet încuiat cu ceară,

o voi topi

cu flacăra iubirilor

divine…

am scris un pact

cu sufletul,

i-am spus să nu îmi ceară

să iasă din trup

spre lume

fără mine.

Mi-e trupul apă,

cer,

suflet

și lut….

divinul le-a amestecat

și azi

sunt eu…

mi-a dat o rădăcină

și mi-a spus s-ascult

de vorbele ce mi le spune

Dumnezeu.

Mă-mbrac cu Domnul meu

să fiu un tot…

Îl iau de mână

și merg cu El

spre răsărit,

mi-arată crucea

și m-ajută ca să pot

să merg cu ea-ngenunchi

spre infinit.

DE MÂNĂ CU RĂSĂRITUL

S-a rătăcit

apusul meu

prin universul din pârâu,

își caută un loc

cu pace

și lumină,

vrea să se culce în blondul spic de grâu

și să aștepte-n ziuă,

ziua ce-o să vină.

S-a rătăcit

apusul meu,

l-am alungat din gând,

i-am spus cuvinte grele

și-apoi

l-am îngropat ,

l-am rupt, l-am zgâriat…

când l-am văzut plângând

mi-am luat de mână răsăritul

și-am plecat.

E trist apusul meu,

își caută sfârșitul,

își plânge locul

din sufletul care l-a părăsit…

când l-am văzut ultima dată,

era la braț

cu infinitul,

dar i-am zâmbit,

i-am spus adio

m-am luat în palme

și-am fugit.
fragment din cartea „Cine sunt eu ” - Silvia Urlih