INELUL ESTE-N INELAR - Silvia Urlih

Iubite,

mai știi când

ne plimbam pe mare și

mă-mbrăcai în nemurire?

Mai știi când

îmi puneai pe frunte cununi de lauri

și măceș?

Mai știi când

ne luam de mână

și ne făceam nemărginire ?

Știi…

mi-ai dăruit atunci pământul

și

cerul

din floarea de cireș.

Iubite,

mai știi când

îmi cântai sonete,

iar cântu-mi dăruia iubire?

Mai știi când

mă-nsoreai în spice

și le sădeai pe culmi alpine?

Mai știi când

noaptea ne spunea

că veacurile ne vor fi

sortire?

Știi…

azi ne-am găsit

în voalul sorții

să împlinim unirea

din mine

și

din tine.

Iubite, mai știi c-ai îngropat inelul în crisalida unui mac?

Azi, macul ce-ai sădit cândva, răsare-n palma ta mănoasă.

Inelul este-n inelar, iar miezul inimii-ți mi-e leac.

Iubirea ta îmi este scut, iar universul ne e casă. 

Silvia Urlih 17.03.2016

TU ȘTII FEMEIE ! - Silvia Urlih

Femeie

ce te naști din plâns

de căprioară,

femeie

ce înveți să-ți duci munții-n priviri,

tu știi

că uneori

ramul o să te doară,

tu știi

că plânsul tău

va naște răsăriri.

Femeie

care știi pădurea

s-o dezmierzi,

femeie

ce te naști un fluture

să zbori,

tu știi

ca să câștigi, dar

știi ca să și pierzi,

tu știi

cum răsăritul la tine

să-l scobori.

Femeie

ce te naști din râu

învolburat,

femeie

ce-ți dorești să naști

lăstari vânjoși,

tu știi

să înflorești din câmpul

nearat,

tu știi

să luminezi prin nori

opaci și groși.

Femeie

ce te naști din crin

și păpădie,

femeie

care știi ce-i mers

îngenuncheat,

tu știi

să domolești taifun

și vijelie,

tu știi

să încolțești

din grâu

nesecerat. 

Silvia Urlih  08.03.2016

E-ATÂTA SOARE - Silvia Urlih

E-atâta rece-n primăvară,

e-atâta vifor

ce răzbate dintre gene,

e-atâta mlaștină în trupurile triste,

zăpezile

se-mbracă în pământ,

vă plouă cu nămol din gând,

iar

lumânarea se albește cu troiene,

vara se scurge în trifoi,

voi,

alungați iubirea spre iubirea

de pe vânt.

E-atâta foc în vatra vieții,

jarul

mocnește-n veri printre nămeți,

se scurg ghețarii prin ferestre

și

vă îmbracă sufletele-n sloi...

degeaba

fluturii din geam vi se așează stol pe epoleți,

doar îi vedeți

și

vă ascundeți iar de viață

în noroi.

E-atâta soare

care plouă dintre ceruri

și-atâta lună

ce așteaptă însorirea,

casa-i curată,

iar sufletul

vă cheamă-n inimă iar zorii...

degeaba primăvara

își caută în voi

trezirea,

nu-i auziți chemarea istovită,

căci

v-ați ascuns în nori

cocorii.

Silvia Urlih  07.03.2016

REVENIRI - Silvia Urlih

Iubite,

când

ți-este dor de munții noștri,

iar

munții noștri fug spre noi,

când

ți-este dor de râu-n care

ne-am dezbrăcat

de amintiri,

privește-n sufletul ce-ți spune

că-n vremi trecute,

am fost doi,

două ființe strânse-ntr-una,

glob întregit

de reveniri.

Iubite,

când

îți e dor de dorul care

ne-a dus pe vârfuri fără zări,

când

îți e dor de mângâieri, de gura ce te-a sărutat,

privește-n sufletul ce-ți spune

că

noi am fost două cărări,

cărări

ce azi s-au regăsit

și merg pe-un drum

de mult uitat.

Iubite,

când

îți e dor de reveniri

și-n noapte-albastră mă găsești,

când

îți e dor de-a mea ființă

ce-n brațe galeș s-a pierdut,

privește-n sufletul ce-ți spune

că te iubesc

și

mă iubești,

iubirea noastră că-i ofrandă,

altarul

că ni-i așternut. 

Silvia Urlih  - 23.02.2016

TU ! - Silvia Urlih

Trupul tău,

miroase-a floare,

floare-albastră, de ienupăr,

chipul tău,

miroase-a iarbă,

iarbă

ce-am cosit pe lună,

ochii tăi

miros a smirnă,

smirnă

ce am strâns în cufăr,

gura ta,

miroase-a tei,

tei

ce i-am cules cunună.

Palma ta,

miroase-a cer,

cer

pictat de fluturi mii,

gură, ochi, și buze calde,

îmi șoptesc vorbe știute,

din obraji

îți cresc treziri,

munți și văi și iasomii,

trupu-mi freamătă a frunze,

frunze verzi,

de vremi bătute.

Trupul tău,

miroase-a vreme,

vreme caldă, însorită,

chipul tău,

miroase-a timp,

timp

de ore încuiat,

ochii tăi,

miros a clipă,

clipă

de demult dorită,

gura ta,

miroase-a miere,

miere,

fără de păcat.

Trupul tău,

miroase-a stea,

stea

ce mi-a chemat tăcerea,

chipul tău,

miroase-a soare,

soare

care îmi vorbește,

ochii tăi,

miros a cânt,

cântec

ce-mi aduce vrerea,

gura, ochii, chipul, palma,

sufletul

mi-l peticește. 

Silvia Urlih - 23.02.2016

ȘI VOM RĂMÂNE - Silvia Urlih

Iubite,

mai știi

când împreună scriam pe univers,

că

universul nostru ne va lega-n cunună,

și că

iubirea noastră va scrie vers cu vers

că ne vom regăsi,

când el,

o să ne spună ?!

Iubite,

mai știi că joaca noastră

de-a soarele și luna

s-a-mpiedicat de lacrimi

ce au spălat

murirea,

că ne vom fi aevea,

iubiți întotdeauna

și că din vreme-n vreme ne vom afla

trăirea ?!

Iubite,

mai știi

când îmi scriai

pe cer

cu lumânări

să ne arate drumul din ieri,

spre azi

și mâine ?!

Furtuna ne-a adus spre noi din depărtări.

Și ne-am legat vremelnic,

să să fim…!
Și

vom rămâne ?! 

Silvia Urlih - 23.02.2016

DOUĂȘUNU, AZI - Silvia Urlih

Douășunu de gânduri,

douășunu

de flori,

douășunu de șoapte

prinse-n dalbe scrisori,

douășunu de vise

n-au fost scrise-n zadar,

douășunu de vise

le-am primit azi

în dar.

Douășunu de ani,

douășuna de vieți însetate,

douășunu de lauri

prinși

în plete uscate,

douășunu de vremi

ce-au trecut

și au fost,

douășunu de azi,

care azi

au un rost.

Douășunu de roze,

azi

rodesc în copac,

douășunu de focuri

astăzi ard

într-un mac ,

douășunude mere

încolțesc

dintr-un sâmbur,

douășunu de ani,

înfloresc azi

în mugur. 

Silvia Urlih - 11.09.2015

IAR PÂRÂU - Silvia Urlih

Iubite,

vezi cum

iubirea urcă cu munții în spinări

și

cum dărâmă macii o altă fortăreață ?

Tu

vezi cum

luminăm în dalbe desfătări,

din zări nelocuite

să mai culegem

viață ?

Vezi cum

pe cerul sorții

suntem

două văpăi

ce ard îmbrățișate

de spice secerate ?

Tu vezi

apusul nopții cum

ne aruncă-n văi

și-apoi

iar ne ridică pe culmi

de zei păzite ?

Iubite,

simți cum

iubirea mea îți mângâie făptura

și vrea

să-ți dea răcoarea răscoptului de grâu,

cum

ramurile tale reîntregesc natura

și cum

din rodul vieții

renaștem iar

pârâu ?! 

Silvia Urlih  - 22.02.2016

VOM ȘTI CUM E SENINUL - Silvia Urlih

Din piatră,

grâu

și

flori de iasomie,

m-ai împletit femeie,

femeie-n vârf de munte,

mi-ai arătat câmpia ,

și m-ai scăldat în rouă,

mi-ai dat aripi să zbor, să văd lumea de sus.

Eram o crisalidă,

un flutur fără nume,

eram pierdută-n lume,

închisă în grăunte,

eram un punct minuscul

în univers

ascuns.

Cocorii mei albaștri zburau

pe lângă mine,

cerul

mi-era cămara ascunsă-n piatră fadă,

ascunsă

mi-era frunza în crengi de cioburi pline,

ascuns

mi-era norocul,

dar,

 mă visam livadă.

Când

m-ai luat în palmă și mi-ai promis vecia,

am tremurat o clipă

și

mi-am urmat destinul,

divinul mi te-a dat,

El

mi-a sortit trăirea.

Vom aștepta sorocul…

vom ști

cum e seninul. 

Silvia Urlih 05.02.2016

DANSEAZĂ ROUA - Silvia Urlih

Dansează

 roua pe sub pleoape,

a fericire,

a descânt,

lumină ziua în privire,

lumină-a cer

și

a câmpie,

se cuibăresc sub gene lungi,

grăiri

ce-și cântă al lor a cânt,

se-ntind câmpiile sub aștri;

soare ardent,

lună ce-nvie.

Dansează

roua pe sub pleoape,

în dansul ei

mă ia cu ea,

mi-arată-n pași de dans,

pădurea,

pădure care mă-nfioară,

mă-mbracă-n soartă,

mă gătește

în licăriri de albă stea,

o stea

ce-mi va conduce pașii,

pașii

rămași pe dinafară.

Dansează

roua pe sub pleoape,

tremurul ei,

îmi e lucire,

lucirea anilor ce vin

din depărtări

de altădată…

roua

sub pleoape înflorește în lacrime

de fericire…

dansează

roua pe sub pleoape…

de dansul ei

sunt fermecată.

Silvia Urlih 13.01.2016