ÎN SERILE ÎN CARE - Silvia Urlih

În serile în care

m-adun din nemurire,

secundele

îngheață pe cadran,

în serile în care

simțiriea se răscoală,

simt sufletul

că-mi zburdă pe câmpie,

în serile în care

iernările mă cheamă,

rog vântul să nu-mi scrie cântările în van,

în serile în care

în mine

mor lumini,

mă zvârcolesc în zvârcolirea încă vie.

În serile în care

m-adun din infinit,

rog luna să mă ia-n nemărginire,

în serile în care

mor câte puțin,

rog viața,

 viață-n viață să-mi mai dea,

în serile în care

mi-e iar frig,

rog gerul să îmi cânte,

să-mi cânte a iubire,

în serile în care

plouă-nlăcrimat,

rog ploaia o secundă

în clipă

să mai stea.

În serile în care

m-adun iar din cenușă,

rog focul să mă ardă-n bunătate,

în serile în care

simt iubirea,

chem îngerii să mă mai poarte pe aripe,

în serile în care

dor dureri,

rog zâna să mă ducă în lumi fără păcate,

în serile în care sunt iubită,

primesc și dau iubirea

din inima-mi fierbinte.

 Silvia Urlih 19.10.2015

PRIN TINE- Silvia Urlih

Aș vrea

în suflet să-mi rămâi o veșnicie,

cu veșnicia,

veșnic să trăim,

aș vrea

să-mi fii același munte,

să-mi fii tu muntele

ce l-am visat

și

l-am dorit,

aș vrea

să-mi fii același soare,

să-mi fii tu soarele,

și-zori

să amurgim,

aș vrea

să-mi fii aceeași tresărire

și-n tresărirea vieții

să știm

c-am adormit.

Aș vrea

în suflet să-mi rămâi cu nemurirea

și-n nemurire moartea

s-o aflăm,

aș vrea

să-mi fii aceeași mare,

să-mi fii tu marea care-a spălat

izvorul,

aș vrea

să-mi fii același râu visat,

să îmi fii visul,

în el să ne-nnecăm,

aș vrea

să-mi fii aceeași floare,

să îmi fii floarea

ce-și mângâie ogorul.

Aș vrea

în tine să-mi găsesc sălaș,

sălașul paserii care-a zburat

pân-a-nsorit,

aș vrea

în tine să-mi găsesc aleanul,

aleanul care-a tot fugit de mine,

aș vrea

în tine să-mi găsesc puterea,

puterea de-a afla

ce mi-am dorit,

aș vrea

să-mi fiu cu tine lângă tine,

aș vrea să văd,

să știu,

să înțeleg,

prin tine.

 16.10.2015 - Silvia Urlih

ÎNTR-UN SINGUR ZBOR- Silvia Urlih

Nu suntem  primăvară,

nici

vară nu mai suntem,

dar toamna  ne-a unit

să fim

un singur trunchi,

cu

frunze obosite în ramuri

ne pătrundem,

rodul bogat al vieții

să-l strângem

în mănunchi.

Nu suntem iarbă verde,

nici

zori de dimineață,

nu suntem  spic de grâu,

dar,

suntem iar copac,

am fost două petale care-au plutit

prin viață,

suntem  azi

două roze ce soarta

și-o refac.

Nu suntem  ramuri verzi,

nici

flori înmugurite,

nu suntem înserare,

nici zi

în zi cu soare,

suntem

dureri și lacrimi de viață reunite,

suntem

pribegii vieții,

uniți de preaumblare.

Nu suntem iarnă-n floare,

nici

vară nu mai suntem,

nu suntem înserare,

dar

nici noapte cu dor,

suntem

toamnă cu rod,

roadele-n coș le strângem,

suntem

cocorii vieții,

strânși

într-un singur zbor.

 Silvia Urlih - 16.10.2015

ADUNĂM PREZENTU-N DOI - Silvia Urlih

Când

primăvara mi-a bătut în geam,

am stat o clipă

să-mi ascult fiorul,

când

vara mi-a bătut în ușă să-i deschid,

am tremurat de teamă

să n-o tulbur,

când

floarea soarelui mi-a spus să mă trezesc,

am descuiat din lacăte

izvorul,

când

toamna a intrat în casă peste mine,

cu aripe m-am îmbrăcat,

precum un vultur.

Pământul

când în mine-a strănutat,

mi-am spus că-i vremea să mă-ntorc

în răsărit,

vântul

când a sunat la ușă să-i deschid,

l-am întrebat

dacă mi-aduce vești,

cerul

când a plouat cu flori pe mine,

mi-am spus că timpul meu

a înflorit,

visul

când m-a trezit din amorțire,

mi-am spus :

„e vremea viața s-o trăiești!”

Izvorul meu

cu zile fără margini,

urcă

spre nemuririle din zile,

pădurea mea

cu paltini îmbrăcată,

enumeră petalele din ploi,

lanul de maci m-așteaptă

să-l dezbrac,

sufletul meu

rescrie albe file,

ființa mi-e o ardere-n lumină,

căci

azi nu sunt,

azi suntem,

azi adunăm prezentu-n doi.

  Silvia Urlih 15.10.2015

ÎMI DAI SĂ GUST DIN FERICIRE - Silvia Urlih

Mi-ai dat să gust

din must de raze,

îmi dai să beau fără-ncetare,

mi-ai dat să gust

din depărtare,

iar depărtarea ne-a unit,

îmi pui pe buze

strop de mir,

iar mirul azi

îmi e cărare,

buchet de flori îmi pui sub suflet,

iar sufletul a-nmugurit .

Îmi dai să gust

din fericire,

iar fericirea mă îmbată,

mi-ai dat să gust

din ochii tăi,

iar ochii mei privesc prin ei,

mi-ai pus pe pleoape

diamante

să îmi văd anii, fără pată,

în busuioc mă-mbălsămezi,

să-mi fie-a soare,

lângă zei

Îmi dai să gust

din smirna lunii,

să-mi fie smirna pat stelar,

îmi dai să gust

din tinerețe,

cu tinerețea să-nfloresc,

mi-ai pus pe deget universul,

viața

m-ai pus-o-n inelar,

mă învelești în val de soare,

păduri de raze-n mine

cresc.

 Silvia Urlih 15.10.2015

DACĂ ÎMI SUNT CU TINE - Silvia Urlih

Mi-s o fereastră-n colț de suflet,

un suflet

fără chei la lacăt,

mi-s o fereastră-n colț de cer,

privesc prin ea,

mă văd pe mine,

mi-s clopot fără de ecou,

ecoul lui

e doar în treacăt,

mi-s fără mine,

fără clipă,

mi-s eu,

dacă îmi sunt cu tine.

Mi-s zaua laptelui din sân,

renasc din cerc

a doua oară,

mi-s firul ierbii rătăcite printre câmpiile

din mine,

mi-s o baladă fără plâns,

mi-s cântecul

ce o-nfioară,

mi-s fără mine,

fără trup,

mi-s eu,

dacă îmi sunt cu tine.

Mi-s suflet fără porți și chei,

mi-s murmurul

ce-l cântă marea,

mi-s o grădină înflorită,

mi-s matcă-n stupul de albine,

mi-s dulcele din gura văii

ce se-ntâlnește-n zori

cu zarea,

mi-s fără mine,

fără suflet,

mi-s eu,

dacă îmi sunt cu tine.

 Silvia Urlih 11.10.2015

FOAME DE NOI - Silvia Urlih

Respir prin tine

și mi-e bine,

inima ta îmi este aer,

pornește iar năvalnic

ora,

se încunună luna-n sori,

tic-tacul stins al ceasului

îmi deapănă visul

din caier,

respir prin tine orele,

căci încă suntem

călători.

Pământul

se adună-n mine,

m-aruncă marea lângă mal,

secundele aleargă iute,

ieri parc-am fost în cireșar ,

îți sorb cuvintele,

mi-e sete,

te-adun în mine val cu val,

sunt pustiită,

mi-este foame,

mănânc și beau,

dar e-n zadar .

Respir prin tine

și

mi-e bine,

sufletul tău îmi este soare,

se-nlăcrimează depărtarea,

că astăzi e tot azi,

nu-i mâine,

de mine ești flămând,

ți-e sete,

dar parcă-s râu fără de mare,

respiri prin mine

și

ți-e bine,

sufletul meu

îți este pâine.

Ne respirăm,

ne inspirăm,

ne căutăm

și

ne chemăm,

foamea de noi crește vulcan,

setea de noi curge izvoare,

timpul

l-am ține legământ,

ora

de noi vrem s-o legăm,

cuvintele nu ne ajung ca să ne spunem

că

ne doare.

 Silvia Urlih - 11.10.2015

RĂSARĂ DIMINEAȚA ! - Silvia Urlih

În Țara Soarelui Răsare,

răsară soarele

peste apusul meu,

răsară luna

în miezul sufletului mult prea strâns,

răsară zorii

din brațul sfânt pictat de Dumnezeu,

răsară dimineața

din câmpul plin de lacrimi care-au plâns.

În Țara Soarelui Răsare,

răsară zâmbetul

pe chipul meu ciobit,

răsasă grâul

din fericirea pe care n-am gustat-o,

răsară un nou drum

din drumul meu

retras și obosit,

răsară dimineața

din iarna fără drumuri, pe care-am aruncat-o.

În Țara Soarelui Răsare,

răsară cerul

din cerul meu uitat,

răsară gândul de-mpăcare

ce m-ampăcat

cu mine,

răsară noi livezi

din codrul veșted, uscat și-ncercănat,

răsară dimineața

și zorii

și soarele

și

zilele senine.

 07.10.2015- Silvia Urlih

VISUL CE-AI VISAT- Silvia Urlih

Tu

ai visat vreodată

un vis,

visat de lună ?

Tu

ai sperat că visul

se va-mplini-n

oglindă ?

Tu

ai crezut că viața

din viață te adună

te-mbracă în vestală

și-ți cântă

a colindă ?

Tu

ai visat că visul

visat de castelană,

te va zidi-n lumină,

lumina

să-ți lumine,

că te va scoate-n lume,

te va picta

icoană,

un nume îți va da,

la tine

să se-nchine ?!

Tu

ai visat că viața

e

visul ce-ai visat

că te va ține-n brațe

cu tine

să trăiești,

că numele ce-l porți

îți poate fi

schimbat,

și că visarea toată

te-ndeamnă

să iubești ?!

 Silvia Urlih 07.10.2015

CA DOI ATOLI - Silvia Urlih

Trăim pe visul serii

aflată-n dezmorțire,

suntem

ca doi atoli

uitați în contopiri,

ne spală luna

 cu valuri cernute

din iubire,

ne uită-apoi în tandre,

arzânde desfătări.

Pe stânca mea albastră

cu sânul pârguit ,

tu,

pletele–ți cărunte

le culci

pe necuprins,

din valurile serii

plutim spre infinit,

s-aprindem lumânarea

ce-o clipă doar,

s-a stins.

Cu dinți de foc

mă dăltuiești în stâncă

să-mi faci trup,

cu brațe de lumină

mă cauți printre unde,

ca un vulcan m-aprinzi,

mă-nveți

cum să erup,

m-adormi apoi pe maci,

uitată de secunde.

Silvia Urlih 07.10.2015