ÎN SERILE ÎN CARE - Silvia Urlih

În serile în care

m-adun din nemurire,

secundele

îngheață pe cadran,

în serile în care

simțiriea se răscoală,

simt sufletul

că-mi zburdă pe câmpie,

în serile în care

iernările mă cheamă,

rog vântul să nu-mi scrie cântările în van,

în serile în care

în mine

mor lumini,

mă zvârcolesc în zvârcolirea încă vie.

În serile în care

m-adun din infinit,

rog luna să mă ia-n nemărginire,

în serile în care

mor câte puțin,

rog viața,

 viață-n viață să-mi mai dea,

în serile în care

mi-e iar frig,

rog gerul să îmi cânte,

să-mi cânte a iubire,

în serile în care

plouă-nlăcrimat,

rog ploaia o secundă

în clipă

să mai stea.

În serile în care

m-adun iar din cenușă,

rog focul să mă ardă-n bunătate,

în serile în care

simt iubirea,

chem îngerii să mă mai poarte pe aripe,

în serile în care

dor dureri,

rog zâna să mă ducă în lumi fără păcate,

în serile în care sunt iubită,

primesc și dau iubirea

din inima-mi fierbinte.

 Silvia Urlih 19.10.2015