În serile în
care
m-adun din
nemurire,
secundele
îngheață pe
cadran,
în serile în
care
simțiriea se
răscoală,
simt
sufletul
că-mi zburdă
pe câmpie,
în serile în
care
iernările mă
cheamă,
rog vântul
să nu-mi scrie cântările în van,
în serile în
care
în mine
mor lumini,
mă
zvârcolesc în zvârcolirea încă vie.
În serile în care
m-adun din infinit,
rog luna să mă ia-n nemărginire,
în serile în care
mor câte puțin,
rog viața,
viață-n viață să-mi mai dea,
în serile în care
mi-e iar frig,
rog gerul să îmi cânte,
să-mi cânte a iubire,
în serile în care
plouă-nlăcrimat,
rog ploaia o secundă
în clipă
să mai stea.
În serile în care
m-adun iar din cenușă,
rog focul să mă ardă-n
bunătate,
în serile în care
simt iubirea,
chem îngerii să mă mai
poarte pe aripe,
în serile în care
dor dureri,
rog zâna să mă ducă în
lumi fără păcate,
în serile în care sunt
iubită,
primesc și dau iubirea
din inima-mi fierbinte.
Silvia Urlih 19.10.2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu