Nu suntem primăvară,
nici
vară nu mai suntem,
dar toamna ne-a unit
să fim
un singur
trunchi,
cu
frunze
obosite în ramuri
ne pătrundem,
rodul bogat
al vieții
să-l
strângem
în mănunchi.
Nu suntem
iarbă verde,
nici
zori de
dimineață,
nu suntem spic de grâu,
dar,
suntem iar
copac,
am fost două
petale care-au plutit
prin viață,
suntem azi
două roze ce
soarta
și-o refac.
Nu suntem ramuri verzi,
nici
flori
înmugurite,
nu suntem
înserare,
nici zi
în zi cu soare,
suntem
dureri și
lacrimi de viață reunite,
suntem
pribegii
vieții,
uniți de preaumblare.
Nu suntem
iarnă-n floare,
nici
vară nu mai
suntem,
nu suntem
înserare,
dar
nici noapte
cu dor,
suntem
toamnă cu rod,
roadele-n
coș le strângem,
suntem
cocorii
vieții,
strânși
într-un
singur zbor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu