Când
primăvara
mi-a bătut în geam,
am stat o
clipă
să-mi ascult
fiorul,
când
vara mi-a
bătut în ușă să-i deschid,
am tremurat
de teamă
să n-o
tulbur,
când
floarea
soarelui mi-a spus să mă trezesc,
am descuiat
din lacăte
izvorul,
când
toamna a
intrat în casă peste mine,
cu aripe
m-am îmbrăcat,
precum un
vultur.
Pământul
când în
mine-a strănutat,
mi-am spus
că-i vremea să mă-ntorc
în răsărit,
vântul
când a sunat
la ușă să-i deschid,
l-am
întrebat
dacă
mi-aduce vești,
cerul
când a
plouat cu flori pe mine,
mi-am spus
că timpul meu
a înflorit,
visul
când m-a
trezit din amorțire,
mi-am spus :
„e vremea
viața s-o trăiești!”
Izvorul meu
cu zile fără
margini,
urcă
spre nemuririle
din zile,
pădurea mea
cu paltini îmbrăcată,
enumeră petalele
din ploi,
lanul de
maci m-așteaptă
să-l
dezbrac,
sufletul meu
rescrie albe
file,
ființa mi-e o
ardere-n lumină,
căci
azi nu sunt,
azi suntem,
azi adunăm prezentu-n
doi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu