Nu suntem
îngeri, dar plutim, zburăm cu aripi ancestrale,
Nu suntem
soare, dar lucim, ne-mbracă raza în mătase,
Nu suntem
arbori, dar ne doare când frunzele ne cad în cale,
Nu suntem
cântec, dar cântăm chiar dacă notele sunt false.
Nu suntem ploaie,
nici zăpezi, dar ne topim ca lumânarea,
Anii ni-i
poartă printre zile, nopți vămuite de ierbar,
Îmbătrânim,
nu ne cunoaștem, și nu știm cât de dulce-i sarea,
Nu
înțelegem că trăirea, ne este viață dată-n dar.
Nu suntem
nopți, nici lumânări și nici altar în catedrală,
Nu
știm lumina s-o vedem când degustăm arar pelinul,
Nu
înțelegem că iertarea, uitare e, nu cârpăceală,
Nu
înțelegem că iubirea ne înflorește-n suflet crinul.
Nu suntem glastre
puse-n geam, nu suntem flori înmiresmate,
Nu suntem crengi dar nici pădure să fim cu frunze
înverzite,
Suntem actori
fără de scenă, umblăm cu fețele mascate,
Ne-ascundem
sufletul naiv în haine vechi , mucegăite.
Nu suntem regi,
nici cerșetori, nu știm iubirea s-o primim,
Ne batem joc de
cel străin, și de cei dragi, ne batem joc,
Nu știm să râdem,
nici să plângem, nu știm dăm, să dăruim,
Nu știm că viața
ni-i un dat, nu e o marfă-n iarmaroc.
Îmbătrânim
fără să știm că azi e mâine pentru ieri,
Ne-mpiedicăm
de un bufon, căzut din coșul cu-amintiri,
Ne dăm
uitarea pe un ban, nu înțelegem că-n uitări,
Rămâne
tinerețea noastră ce-a fost o lacrimă-n priviri.
Păcatele
ne cotropesc, iar nefăcutul ne apleacă,
Nu vrem să
înflorim copacii cu laurii strânși din coroană,
Nici rădăcina
nu ne lasă, o dor durerile… și pleacă,
Nu vrem să
știm că viața noastră, e doar o clipă, nu-i o goană.
Ne strecurăm printre
cavouri de oase veștede, uscate,
Ne-ngrijorează
mersul lor, pe-al nostru nu-l vedem obstacol ,
Nu suntem îngeri,
dar nici demoni, îmbătrânim plini de păcate,
Nu suntem sori,
nici dimineți, nici vise scrise de oracol.
Ne ducem zilele
ascunși, în case mari, fără ferestre
Nici uși la
ziduri nu avem, căci ne ascundem de lumină
Ne aruncăm în
hăuri goale trecutul ce ne este zestre
Nu mai păstrăm
nimic din Sfânt, nu vrem să știm ce va să vină.
Credința o golim
în ghenă, credința-n noi și în divin
Iubirea ce-o
primim ca dar ne e amanta de serviciu
Nu vrem să știm
că ce primim ne e avere, nu-i un spin
Nu vrem să știm
că a ierta, nu este doar un artificiu.
Nu suntem plâns
și nici durere, ne cântă iarna pe la tâmple,
Suntem iubire din
iubire, suntem un strop din leacul Lui,
Suntem doar
întâmplări plăpânde lăsaten- vreme să se-ntâmple,
Nu știm să
învățăm din ieri, nici că ce-i astăzi, mâine nu-i.
Suntem și spini,
suntem și sânge, suntem un zbor spre infinit
Uităm că
infinitul nostru e doar o trecere , un vals
Uităm că am venit
pe lume, ne-ntoarcem de unde-am venit
Nu avem ochi,
n-avem auz, avem în schimb ardere-n glas.
Ne suntem
veșnicii dușmani, ne suntem cositori de pietre,
Ne suntem inamici
perverși, ne suntem umbre-n întuneric,
Ne suntem râuri
fără apă, ne suntem vaduri fără luntre,
Ne suntem plâns
fără de lacrimi, ne suntem film fără generic.
Ce suntem noi pe
ăst pământ, decât un zbor de aripi albe?
Ce suntem noi în
univers, decât doar puncte trecătoare?
Ce suntem noi să
judecăm păcatele prinse în salbe?
Ce suntem noi în
fața Lui? Suntem un semn de întrebare.
Silvia Urlih 30.10.2015
