ÎMI E A TAINĂ - Silvia Urlih

De brațul nopții mă anin,

s-adorm ca un copil

la sân,

mă cuibăresc sub clarul lunii,

să-mi fie somnul

un alint,

îmi las clipirile să simtă,

dogoare simt,

sub ea mă-nclin,

sub pleoapa cerului

adorm,

sculptată-n rouă de argint.

Cu

buze calde și flămânde

mă-mbii în noapte

a trezire,

oglinda ochiului se sparge

și

cade-n pasiune,

visul,

cortină de brocard mi-e pleoapa,

parcă adorm,

sunt lenevire,

un dulce întuneric vine,

mă pierd în vis

să-mi simt

abisul.

Mi-e trupul fierbere,

mi-s clocot,

sunt jar,

sub bucuria mâinii,

ți-s brațele aripi de flutur ce mă-nfășoară

ca o boare,

îmi e a taină,

mi-e mister,

urc muntele spre geana lunii,

pe ochiul ei

rămân o clipă,

apoi

scobor cu-a ei răcoare.

Silvia Urlih 28.10.2015