În grădinile din suflet,
am sădit
iubirea lui,
o livadă însorită îmi
e scrierea
din nume ,
sufletul
strigă la mine să-i strig tare timpului :
-Stai o vreme,
nu fi grabnic,
el,
mi-e datul din vechime.
Gândul,
nesătul privește,
el,
mi-e frunza de mătasă,
împreună ne culegem în inel de grâu dospit,
frământatul grâului,
ne e pâinea
de pe masă,
în fărâme de-nceputuri ne-ndreptăm
spre amurgit.
Din iubirea ce mi-o dă,
mă hrănesc,
îmi este foame,
cu iubirea dintre ceruri,
limpezesc pereți
și geamuri,
cu iubire dintre veacuri,
la ferestre pun
marame,
luminez,
precum cristalul ce lumină
printre ramuri.
Din iubirea ce i-o dau, îi croiesc caftan regal,
casă nouă îi gătesc să se știe-n ea, iubit,
aripe îi pun pe umeri, curcubeul i-l fac mal,
cu iubirea ce i-o dau, mărginesc, ce s-a ursit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu