MAI STAI ÎNC-O SECUNDĂ - Silvia Urlih

 

Mai ține-mă o clipă

în pleoapa vieții tale,

mai ține-mă o clipă

în sufletu-ți frumos,

nu mă uitata o frunză

uscată-ntre petale,

nu vreau să fiu o lacrimă

în valul tău

spumos.

 

Mai stai înc-o secumdă,

nu te-arunca în val,

încă nu e momentul

să mai strivești o floare,

eu încă sunt aici,

încă te-aștept la mal,

sunt încă dimineață,

nu sunt apus

în soare.

 

Mai stai înc-un minut,

minutul dintre ere,

nu te-arunca în groapa

care-ți va fi mormânt,

mai stai o clipă-n viață,

soarta asta ți-o cere,

dar,

dacă asta vrei,

rămâi mort pe pământ.

Silvia Urlih . 13.11.2021

Doar gânduri - 21 - Silvia Urlih

 

Traversăm astăzi, din nefericire, alte zile negre. Suntem în toamna lui 2021. Încă puțin și se împlinesc 2 ani de la explozia pandemiei.

Ne zbatem în al 4 –lea val al paranoiei. Acest val era anunțat de vreo 4 luni. Nimeni, nici eu , dar nici cei ne guverează nu au crezut în aceste statistici. Dar, fatalitate, acest val al pandemiei a venit. Ce se întâmplă ? Infectări zilnice de peste 18.000. Poate că nici asta nu e înfricoșător, că deja suntem obișnuiți cu infectările.

Ce-i înfricușător însă? Înfricușătoare sunt numărul de internați la ATI și morții. Mor în jur de 500 de oameni zilnic. De ce mor acei oameni ? În primul rând datorită indolenței și a lipsei de interes al guvernanților. De ce spun asta? Pentru că, astă vară, când toată Europa se preocupa de tratarea bolii, cumpărând medicamente adegvate acestei boli, ai noștrii trăgeau paranghelii și se ocupau de alegerile lor interne. Pe-ai noștrii nu i-a interest de  procurarea tratamentului de tratare a incipienței bolii, pentru că au investit în 120 MILIOANE de doze de vaccine. S-a dovedit că vaccinarea nu tratează cauza, cid oar efectul.

Dragii mei ! În timp ce toată Europa e verde, noi suntem roșii. Mor oamenii pe capete. Dar, nu vă speriați !

Ceea ce ne salvează este sistemul imunitar. Nu vă dați voie să vă îmbolnăviți !

Cei cu obezitate, chinuiți-vă să slăbiți ! Cei care munciți peste măsură, dați-vă timp de odihnă ! Cei cu boli cornice, nu vă dați voie să avansați în boală !

Se pare că, actuala conducere, are ca plan principal, vaccinarea. Vaccinarea te apără pe tine, nu și pe cei din jurul tău. Și vaccinații și nevaccinații, transmit virusul.

Vaccinul rezolvă efectul, nu și cauza. Cauza, e la voi. Cauza sunt bolile pe care vi le-ați chemt de-a lungul anilor. De ce vi le-ați chemat ? Din mai multe motive.

Unul poate fi, pentru a atrage atenția asupra voastră, adică din neiubire.

Altul poate fi, din pricină că munciți mult prea mult, fără a vă da răgaz și pentru voi.

Altul poate fi faptul că nu vă apeciați și nu vă iubiți.

Altul poate fi că puneți pe primul loc pe cei dragi, că deveniți slugile lor și uitați de voi.

Altul poate fi frica. Frica să nu-i infectezi pe cei dragi.

E frumos, e bine, e recomandat să ne dăruim celor dragi, dar… dar nu până acolo încât să-i ridicăm pe toți pe piedestal, ia pe noi să ne lăsăm a fi covor.

Deci, ca și concluzie, aveți ngrijă de voi, de sufletul și de trupul vostru.

Nu vă dați voie să evadați în nici un fel de boală !

Din punctul meu de vedere, covidul nu e o boală în sine, ci agravează prin prezența lui, FRICA și bolile cornice.

Fi-ți pe fază. Urmează și alte valuri.

GRIJI DE VOI !

fragment din cartea „Doar gânduri” - Silvia Urlih 

Doar gânduri - 20 - Silvia Urlih

 

Când simți că nu mai poți, când ai impresia că e prea mult ce ți se întâmplă, când simți că-ți fuge pământul de sub picioare și nici cerul nu te mai ajută, aleargă în brațele mamei. Nu contează dacă e vie sau e plecată dincolo de nori. Caut-o cât este în viață, cheam-o când este plecată să-i slujească pe îngeri.

Indiferent unde ar fi, ea te cuprinde cu brațele sufletului și te ajută să te ridici iar și iar din îngenunchiere.

Poate că nu-ți va da nici un sfat, nu te va întreba nimic, dar te va asculta și te va îmbărbăta. Nici un umăr nu e mai cald decât cel al mamei.Oare ce- i mai plăcut decât să fii ascultat de cineva care nu te judecă ?

Mama ta îți va deschide ușa, ori de câte ori vei dori să-i intri în casa sufletului ei.

Te-a hrănit în pântec, te-a hrănit la sân, ți-a dat din seva sufletului ei.

Fericește-te ! Fericirea e pur și simplu să știi, că există cineva în viata ta, care te va ajuta cu o ușă… O ușă deschisă!

Singura ușă care se deschide necondiționat, este cea a mamei.

Mamele au o oarecare putere magică, care face ca durerea să treacă. Te poate juta să-ți treacă  și durerea fizică, dar mai ales cea sufletească. Mamele care într-adevăr sunt mame, devin leoaice pentru puii ei.

Ești copil, atâta timp când îți este mama în viață. Îți ești copil, chiar dacă mama a ales să plece în raiul de dincolo de nori.

Să nu uiți niciodată că dacă nu ar fi fost mama care să-ți dea naștere, nu ai fi fost.

Ea te-a dorit, ea te-a chemat, ea te-a crescut (așa cum a știut ea că e mai bine).

Nu ezita să-ți deschizi sufletul și inima în fața mamei tale, indiferent unde s-ar afla !

fragment din cartea ” Doar gânduri” - Silvia Urlih 

Doar gânduri - 19 - Silvia Urlih

Când eram copil, îmi doream să fiu un cineva, îmi doream să fiu înger, îmi doream să fiu educatoare, îmi doream să schimb lumea, îmi doream să mă pot îmbrăc elegant, îmi doream să port pantofi cu toc. De ce-mi doream asta ? Pentru că-mi doream să-mi depășesc condiția de copil născut și crescut într-o  mahala de la marginea orașului. Îmi doream să ajung la nivelul copiilor de „ștabi”, care-mi erau colegi de clasă și care făceau mișto de mine. Mă jigneau și mă umileau, pentru că eram îmbrăcată sărăcăcios.

Și atunci, ca și acum, nu conta ce ai în cap. Conta statutul social. Conta din ce familie provii. Ce vină aveam eu că proveneam dintr-o familie săracă , de oameni simpli ?

Am fost atât de marginalizată de către părinți și de colegii mei de clasă, încât nu mă puteam exprima liber. În teze sau lucrări luam nota 10, dar când eram scoasă la tablă să vorbesc liber, abia de luam un  5 sau 6.

Dumnezeu m-a ajutat și mi-am împlinit multe dintre dorințele și visurile din copilărie. Am reușit să-mi depășesc condiția de copil al mahalalei.

            Acum, după atâța ani, îmi pot permite să port pantofi cu toc, să mă îmbrac elegant și tinerește.  Cât despre a schimba lumea, am obosit. M-am agitat mult prea mulți ani pentru a schimba ceva în mentalitatea oamenilor, dar nu am reușit. Am înțeles acum, că cel mai bine îmi este să-mi creez propriul univers, în care să mă simt bine. Lumea o pot schimba doar forțele oculte, din rău în mai rău.

Am conștientizat că sunt doar o frunză căzută din copac în miez de vară . Da de vară, nu de toamnă.

Cu o floare nu se face primăvară, iar politica continuă să fie perversă ( ca să nu spun prostituată).

            Când spun politică, mă refer la tot ceea ce înseamnă politică : globală, internă, sanitară, economică… etc.

Eu continui să fiu eternul copil care se bucură de soare și de lună și de cele ce-i dă Dumnezeu.

Sper ca și tu să simți același lucru.

P.S. Ceea ce am trăit eu în anii adolescenței, se transcrie în zilele noastre : bullying.

 fragment din cartea „ Doar gânduri” - Silvia Urlih 

Doar gânduri - 18 - Silvia Urlih

 Voi ați abservat că mulți dintre cei care ajung la ATI, sunt obezi și cu comorbidități create de obezitate ?

 De ceva ani se tot spune că obezitatea ucide. Uite că acum, în zilele astea de pandemie, se adeverește.

Cunosc pe cineva drag sufletului meu, care, pentru a trăi și pentru a se vindeca de diabet, a ales să-și taie stomacul. A ales să trăiască și să nu mai fie subjugat dorinței , sau plăcerii de a mânca.

Obezitatea ucide !!! Obezitatea creează boli incurabile !! Excesele distrug ! Învățați să mâncați ca să trăiți, nu să trăiți pentru a mânca !

Învățați dragii mei să trăiți într-o  normalitate ! Învățați să trăiți SĂNĂTOS ! CE-I MULT STRICĂ , știți voi, e o vorbă din bătrâni. 

Normal că un obez nu poate respira, că plămânilor le trebuie mult mai mult oxigen. Normal că inima trebuie să proceseze mult mai greu sângele, atunci când este instalată obezitatea.

Nu sunt adepta dietelor și nici a restricțiilor alimentare. Nu aș putea trăi doar cu verdețuri, sau cereal, sau semințe. Eu mănânc absolut orice-mi doresc glandele gustative, orice mi-e poftă ( de la carne, la dulciuri) dar în cantități infime. Și, cei mai important, mănânc la ore fixe. Dacă nu am mâncat când s-a instalat foamea, urmează să mănânc excesiv.

Mnoh… dacă aș face și ceva sport, poate că aș arăta mai bine.

Renunțați la idea „ mă simt bine în corpul meu” sau grasă și frumoasă”. Poate că în tinerețe mai treacă meargă, dar, uite că vin apoi bolile și te întrebi : „Doamne, dar de ce eu , de ce mie ?”

Am văzut în nenumărate rânduri obezi care se laudă cu numărul lor de boli. Oare asta le este viața? Oare aceste persoane pot conștientiza vreodată că nu doar mâncatul le este rațiunea de a trăi?

Poate că realizează, dar atunci când face asta, este prea târziu.

P.S. Nu sunt nutriționist, dar îmi sunt propriul observator. Îi ofer corpului ceea ce își dorește. Am înțeles la un moment dat că dacă mi-e poftă de un anume aliment, înseamnă că îmi lipsește ceva vitamine pe  are mi le poate oferi acel aliment.

 fragment din cartea „ Doar gânduri”- Silvia Urlih 

Doar gânduri 17 - Silvia Urlih

 

Niciodată nu mi-a fost frică de moarte, pentru că m-am împiedicat de ea de mult prea multe ori în viața asta.

Am cunoscut-o, și am îmbrățisat-o (sau ea m-a îmbrățișat pe mine).

Nu e acea doamnă cu coasa, îmbrăcată în negru și cu chip de craniu . Ea, moartea, e o zână bună, îmbrăcată în alb, care m-a condus în câteva rânduri pe un tunel plin de lumină.

De fiecare dată însă, m-a întors din drumul spre lumină, fiul meu. El a fost cel care m-a strigat „Mamaaaaa !”. Și, m-am întors în iad pentru a mai învăța alte și alte lecții. Cât va mai dura școlarizarea mea, nu știu… doar Dumnezeu știe când mă va lua alături de el.

Dar, nu suntem matusalemici, iar fiul meu este și el deja la o anumită vârstă, își are familia lui, deja se descurcă singur și e pe piciorele lui. Nu mă mai poate striga iar de la a pleca acolo, unde cu toții ne întoarcem.

Nu mi-e frică de moarte, ci de modul în care aș pleca de aici, unde mi-a fost școala de reeducare, sau iadul, spre un loc luminos, plin de lumină și verdeață.

Din punctul meu de vedere, moartea e o binecuvântare. Sufletul ne e nemuritor, deci, îmbrăcăm din când în când diverse haine care poartă diverse nume. În această viață, haina mea s-a numit Silvia. În alte vieți, haina mea a purtat alte „branduri”.

            Cum se va numi haina mea viitoare ? Nu știu. Sper ca această viață să-mi fi fost ultima. Sper ca, haina viitoare să se numească „Înger”.

Încă din copilărie mă visam înger. De ce s-a întâmplat asta, nu știu. Îmi doream să fiu un înger care să aline durerile lumii. Poate că a fost o premoniție, pentru că, viața mea, viața ce am trăit-o, mi-a fost un calvar. Am căzut în genunchi de zeci de ori. De fiecare dată însă, m-am ridicat și am mers mai departe. Cum de am putut să fac asta ? Pentru că mereu m-am ghidat de instincul care-mi spunea : dă-ți voie să SIMȚI ! Întoarce-te la ORIGINI !

Mulți ani nu am înțeles ce înseamnă să mă întorc la origini. Într-un final am înțeles. TREBUIA SĂ MĂ ÎNTORC LA ORIGINEA SUFLETULUI MEU ! TREBUIA SĂ-L SIMT ȘI SĂ-I DAU CEEA CE EL ÎȘI DOREA.

Mi-e bine ! Mi-e foarte bine acum, când m-am împrietenit iar cu sufltul meu.

Poate că te întrebi cum de m-am împrietenit cu suflețelul meu.

Răspuns: Am redevint copilul care m-am născut. La născare și în anii copilăriei, nu avem FRICI. Nu cunoșteam acel sentiment. Atunci știam că cineva, tata sau mama , sau bunica, mă apără de tot ce-I rău.

 La vârsta pe care azi o am , am înțeles că mă apără TATĂL SUPREM și MAMA care i-a dat naștere lui Iisus.

Nu mi-e frică de moarte, ci de modul în care voi ajunge dincolo de nori. Sper ca Dumnezeu să mă iubească într-atât încât să-mi dăruiască o plecare cât mai lină.

P.S. Nu e o scriere lacrimogenă. Sunt gânduri pozitive !

fragment din cartea „Doar gânduri” - Silvia Urlih 

 

 

Doar gânduri 16 - Silvia Urlih

De când mă știu, mi-am dorit și am știut că POT !

De când mă știu, mi-am dorit să-mi depășesc limitele. Încă din anii copilăriei, am visat și mi-am dorist , că  voi fi „cineva”. Nu știam eu ce înseamnă acel sau acea  „cineva”, dar îmi doream să fiu un cineva care va reuși să iasă din mahalaua în care trăia. O mahala unde femeile erau bătute, în care bărbații se înecau în alcool, o mahala unde femeile duminică de duminică stăteau la poartă și mâncau semnințe și bârfeau când pe una, când pe alta, când pe cealaltă (care lipsea de la șuetă).

În același timp, atunci când mergeam la școală, vedeam pe stradă, în stânga și-n dreapta mea oameni îmbrăcați frumos, femei coafate, rujate și cu o anumită ținută și aliură.  Mi-am dorit să fiu și eu ca acele doamne. Mi-a plăcut cum arătau acele doamne. Îmi doream să evadez din mahalaua mea și să arăt ca ele. Doamne, cât de mult îmi doream !

Mi-a fost foarte greu, să ajung ca acele doamne, pentru că tatăl meu mă bătea ori de câte ori mă vedea îmbrăcată ceva mai elegant, cu pantaloni, cu ruj pe buze, sau cu unghii lăcuite.(aveam deja 19 ani).

Tatăl meu, în naivitatea și în neștiința lui, nu-mi dădea voie să învăț, să citesc, să-mi dezvolt intelectul. În concepția lui, învățatul duce la nebunie, la boală a creierului.

După mulți ani, l-am înțeles. Așa credea el că-mi va fi bine. Necunoașterea te ferește de rele.

Așa credea el, pentru că așa a fost și el educat. Prea multă carte strică. Bietul meu tată, orfan de tată fiind de la 4 ani, a fost obligat ca la 14 ani, să învețe o meserie pentru a-și susține mama văduvă și pe cei doi frați mai mici.

Nu l-am ascultat, nu l-am auzit și mi-am urmat visul. Am fost un copil curios și dornic de cunoaștere. Citeam cărți de beletristică sub pătură, cu lanterna, sau în WC-ul din curte.

Încă de mică m-am format ca o luptătoare, care vrea să-și dovedească în orice situație, că poate să-și împlinească dorința, visul. Mereu am fost o nonconformist, căreia nu i-a plăcut să se înregimenteze regulilor impuse.

Privesc cu nostalgie în urmă. A trecut deja peste jumătate de secol din viața mea. Privesc în urmă și mă minunez cum de am putut să trec peste zecile, sutele de obstacole pe care le-am avut.

Privesc cu nostalgie, dar și cu mândrie.

Mă dau, pentru a nu știu câta oară, ca și exemplu  de viață. Dacă eu am reușit, puteți și voi !   

Dragii mei ! Nu renunțați la visurile voastre! Luptați cum știți și cum puteți, pentru a vă depăși limitele !

Știți voi vorba aia : Dumnezeu te lasă să duci atât cât poți duce. Iar noi, oamenii, putem duce cât nici nu ne imaginăm.

Aveți încredere în voi și-n Dumnezeul vostru !!!

fragment din cartea „Doar gânduri” - Silvia Urlih

 

Doar gânduri 15 - Silvia Urlih

„Coincidența este forma prin care Dumnezeu rămâne anonim.”

Eu nu mai cred de mulți ani în coincidențe. Oamenii ajung să se cunoască pentru că așa trebuie, faptele nu se împlinesc degeaba, ci pentru că așa trebuie să fie.

Dumnezeu lucrează prin oameni și prin semne. Trebuie însă să fim foarte atenți la ceea ce ni se întâmplă. Trebuie să fim atenți la ceea ce ne gtransmite sufletul.

Sufletul comunică prin multe moduri, în decursul vieții cu tine, astfel încât să ajungi să îi înțelegi nevoile.

De regulă, semnele apar în momentul în care trebuie să luăm o decizie complicată, nu știm ce să alegem, dar ne ajută să vedem lucrurile mai clar.

În fiecare zi a vieții noastre, primim ghidare divină, așa că trebuie să lăsăm la o parte starea de „oboseală”, „agitație” sau „lipsa timpului” și să le înțelegem cu adevărat.

Spre exemplu, dacă vrei să pleci la un drum lung și… fatalitate, constați că ai o pană. Nu te enerva. Pana a survenit, pentru că nu trebuia să fii într-un anume loc, la o anume oră. Fii calm, rezolvă problema cu pana, chiar dacă ești în întârziere. Repet, Dumnezeu ne iubește, ne ferește și lucrează prin semne.

Un alt exemplu ; vrei să îți cumperi o casă nouă și nu ai idee ce să alegi, este posibil să auzi, „din întâmplare” de un prieten al unui prieten, care vinde o casă. Exemplele pot continua la nesfârșit.

Dacă ești neliniștit și cauți răspunsuri la o anumită întrebare, să nu te mire semnele care îți apar în cale, însă trebuie să fii foarte atent la ele. Atunci când apare un semn, va fi sub forma unui eveniment sau al unei circumstanțe, cu care nu te-ai mai confruntat până atunci.

Vrei să afli răspuns la o întrebarecare te macină. Să nu te mire faptul că, așa, parcă din întâmplare, vezi pe internet fel de fel de articole cu tematica care nu-ți dă ție pace. În felul acesta, afli răspuns la ceea ce te macină.

Ce faci când primești un semn, cum trebuie să reacționezi? Îi mulțumești Universului și divinității pentru el, astfel încât relația voastră să continue și să primești în continuare aceste semne, ori de câte ori ai nevoie de ele.

Sufletul iubește semnele, însă se bucură să vadă că tu ești recunoscător pentru ele.

Mai e o vorbă din bătrâni : omul potrivit la locul potrivit. Omul potrivit îți intră în viață, la momentul potrivit, exact atunci când ai nevoie de el. După ce-și îndeplinește „misiunea”, poate ieși din viața ta. El și-a împlinit misiunea !

Nu ignora așa-zisele coincidențe. Nimic nu este întâmplător, nimic nu este coincidență, pentru că, Dumnezeu lucrează prin oameni și prin semne.

Fii foarte atent la ceea ce Dumnezeu îți transmite și-ți va fi foarte bine ! Dă-ți voie să simți !

Ai toată încrederea că Dumnezeu lucrează prin oameni și prin semne !

Să nu-ți imaginezi că Dumnezeu îți va trimite o scrisoare prin care să-ți spună cum să ieși dintr-o anume situație, sau cum și ce să alegi într-o anume situație.

Fii atent la oamenii și semnele pe care divinitatea ți le trimite !

fragment din cartea „Doar gânduri ” - Silvia Urlih 

 

DOAR CREDINȚA NE MAI ȚINE - Silvia Urlih

 

Foaie verde și-un trifoi,

nu e unul, nu sunt doi,

sunt o sleahtă de mândroi

care ne tot fac pe noi.

 

Ei se fac că ne conduc,

eu nu știu unde mă duc,

frunză veștedă de nuc,

ce se-ntâmplă, e un truc?

 

Floare albă de mălin,

nu mai știu cui să mă-nchin,

văd că viața ne e chin,

chinul, cum să mi-l alin ?

 

Ne conduc scursuri de neam,

nu mai știu cum îmi eram,

privesc viața doar prin geam

și mă simt frunză pe ram.

 

Doamne, fii cu noi acum,

iartă-ne că suntem scrum,

noi n-am vrut să ne fim fum,

nu vrem să fim neica-n drum.

 

Dă-ne Doamne ce-i mai bine

iartă-ne, suntem cu Tine

doar credința ne mai ține

durerea să ne-o aline.

Silvia Urlih 28.10.2021