sâmbătă, 13 noiembrie 2021

Doar gânduri - 21 - Silvia Urlih


 

Traversăm astăzi, din nefericire, alte zile negre. Suntem în toamna lui 2021. Încă puțin și se împlinesc 2 ani de la explozia pandemiei.

Ne zbatem în al 4 –lea val al paranoiei. Acest val era anunțat de vreo 4 luni. Nimeni, nici eu , dar nici cei ne guverează nu au crezut în aceste statistici. Dar, fatalitate, acest val al pandemiei a venit. Ce se întâmplă ? Infectări zilnice de peste 18.000. Poate că nici asta nu e înfricoșător, că deja suntem obișnuiți cu infectările.

Ce-i înfricușător însă? Înfricușătoare sunt numărul de internați la ATI și morții. Mor în jur de 500 de oameni zilnic. De ce mor acei oameni ? În primul rând datorită indolenței și a lipsei de interes al guvernanților. De ce spun asta? Pentru că, astă vară, când toată Europa se preocupa de tratarea bolii, cumpărând medicamente adegvate acestei boli, ai noștrii trăgeau paranghelii și se ocupau de alegerile lor interne. Pe-ai noștrii nu i-a interest de  procurarea tratamentului de tratare a incipienței bolii, pentru că au investit în 120 MILIOANE de doze de vaccine. S-a dovedit că vaccinarea nu tratează cauza, cid oar efectul.

Dragii mei ! În timp ce toată Europa e verde, noi suntem roșii. Mor oamenii pe capete. Dar, nu vă speriați !

Ceea ce ne salvează este sistemul imunitar. Nu vă dați voie să vă îmbolnăviți !

Cei cu obezitate, chinuiți-vă să slăbiți ! Cei care munciți peste măsură, dați-vă timp de odihnă ! Cei cu boli cornice, nu vă dați voie să avansați în boală !

Se pare că, actuala conducere, are ca plan principal, vaccinarea. Vaccinarea te apără pe tine, nu și pe cei din jurul tău. Și vaccinații și nevaccinații, transmit virusul.

Vaccinul rezolvă efectul, nu și cauza. Cauza, e la voi. Cauza sunt bolile pe care vi le-ați chemt de-a lungul anilor. De ce vi le-ați chemat ? Din mai multe motive.

Unul poate fi, pentru a atrage atenția asupra voastră, adică din neiubire.

Altul poate fi, din pricină că munciți mult prea mult, fără a vă da răgaz și pentru voi.

Altul poate fi faptul că nu vă apeciați și nu vă iubiți.

Altul poate fi că puneți pe primul loc pe cei dragi, că deveniți slugile lor și uitați de voi.

Altul poate fi frica. Frica să nu-i infectezi pe cei dragi.

E frumos, e bine, e recomandat să ne dăruim celor dragi, dar… dar nu până acolo încât să-i ridicăm pe toți pe piedestal, ia pe noi să ne lăsăm a fi covor.

Deci, ca și concluzie, aveți ngrijă de voi, de sufletul și de trupul vostru.

Nu vă dați voie să evadați în nici un fel de boală !

Din punctul meu de vedere, covidul nu e o boală în sine, ci agravează prin prezența lui, FRICA și bolile cornice.

Fi-ți pe fază. Urmează și alte valuri.

GRIJI DE VOI !

fragment din cartea „Doar gânduri” - Silvia Urlih 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu