Fiecare trăire mi-a dat o lecție - Silvia Urlih

          

 

Fiecare trăire mi-a dat o lecție. Dacă am învățat ceva din ele…. Eu cred că da, am învățat să nu le mai repet.

În curând voi împlini 20 ani… 20 ani de când viața a început să-mi surâdă, deschizându-mi ușa spre o altă viață , de când sufletul mi s-a descătușat, devenit liber. Am căutat . M-am rătăcit în căutări printre ani. Ce au fost anii mei , pentru mine ?! Căutări, rătăciri, găsiri și regăsiri. Unde s-a pierdut primăvara, vara ? dar oare să se fi pierdut ? Nu, nu s-au pierdut, deși a fost o vreme când credeam că au trecut anii pe lângă mine fără rost. Nu, nu s-au pierdut. Au lăsat în sufletul meu amprente de neuitat, pentru că nimic din ceea ce am trăit nu a fost întâmplător. Fiecare trăire mi-a dat o lecție. Am plâns, dar am înțeles că nimic nu e întâmplare. Totul, dar absolut totul e rânduială.

M-a căutat toamna și m-a găsit. S-o accept, să n-o accept… Întrebare la care răspund prompt : O accept. O accept cu primăvara și vara din ea. O accept pentru că …. pentru că e a mea, pentru că a venit ea lângă mine, peste mine , îmbrăcându-mă în straie noi de simțire, de gândire . Mi-am deschis poarta sufletului și am primit-o zâmbind în cântec . M-a gătit cu aripi de frunze ruginii, dar puternice. Mi-a prins în păr liane de speranță. M-a așezat în fața oglinzii și mi-a arătat o femeie nouă, o femeie căreia nu-i mai este frică de nimic. De ce să-mi mai fie frică ? A venit ea, toamna și mi-a spus că viața e frumoasă, că viața trebuie trăită , prețuind fiece clipă.

Răscolesc cu palmele frunzele anilor ce s-au întins precum un covor sub tălpile-mi goale. Arunc frunzele ruginii, verzi, galbene, aurii ,deasupra capului, iar din ele plouă peste mine cu amintiri. Mă joc cu amintirile puțin, apoi le las să cadă iar pe covorul de frunze. Frunzele anilor mei trecuți. Frunze îngălbenite pe care le presez în albumul vieții . Frunze veștede ? Nu… frunze vii… amintiri vii .

Ce frumoasă ești toamnă ! Ce bogată și plină de împliniri ești !

ÎMI SCRIE CERUL

Îmi scrie cerul

cu nori albi pe hârtie

că anul meu

a stat pe-o stea de mare,

îmi scrie

că-n vara mea târzie

toamna îmi bate-n suflet

și vrea să-mi culce anii

la picioare.

Îmi scrie cerul

pe cerul vieții mele

că-n cartea mea

mai sunt și file albe,

c-a fost și ger

și soare

c-am dărâmat cu tunete castele

și n-am știut mereu

să-mi pun anii

în salbe.

Mă-mpinge cerul

spre-apusul meu

din carte,

îmi scrie că se-ntrece

cu veacul

dintre file ,

cu litere de ploaie

îmi pune anii-n moarte

și îmi mai scrie

că zilele-mi sunt sclave

și umile .

fragment din cartea „Biserica sufletului meu” - Silvia Urlih