Invidiază-mă, căci nu-mi pasă !- Silvia Urlih

            Invidia… ce sentiment dizgrațios, din punctul meu de vedere. Oamenilor le este mai ușor să stea ascunși în spatele neputinței sau nedorinței lor de a acționa pentru binele lor, dar mai ușor, chiar foarte ușor , să arate cu degetul spre cel ce acționează , spre cel ce luptă și muncește pentru a-și înfăptui dorința.

            Eu, mie îmi place să cred că nu fac parte din categoria celor frustrați. Îmi place să cred că îmi văd doar de drumul meu. Nu mă interesează cum și dacă alții își construiesc viața așa cum pot. Privesc în jurul meu și mă bucur de realizările altora. Mă ambiționez să am și eu ce are cel de lângă mine. Dacă el poate să-și depășească limitele, de ce nu aș putea și eu ? Așa văd eu lucrurile.

        Îți spun ceva prietene ce nu-ți vezi de tine, ci de mine: Invidiază-mă, căci sunt mai bună decât tine . Tu o vezi, dar te prefaci că nu-ţi pasă! hai lasă, stiu că îţi pasă. Tu stai pe margine , plânge-ți de milă, spune-ți că nu poți și privește-mă ! Eu nu te văd, nu-ți aud jelaniile cuvintele urâte la adresa mea și-mi urmez cursul vieții. Te crezi în stare să mă poţi judeca? Încearcă , dar mai întâi fă o analiză având ca subiect de studiu persoana ta!

Invidia, dragul meu prieten, este oglinda a ceea ce crezi că nu poţi. Dacă te-ai privi cu atenție , ai vedea cât de multe poți face pentru tine. Ți-ar fi timpul ocupat de tine și nu ai mai avea timp să mă vezi , să mă urmărești pe mine.

Numai după invidia altora îmi dau seama de propria valoare . Cu cât sunt mai vorbită, cu atât cresc în fața mea. Ați putea crede că sunt mândră, orgolioasă, plină de mine. Nu este așa. Eu am încredere în propriile mele forțe, în propria mea valoare. Îmi spun că vreau , îmi spun că pot… și chiar pot.

Aşa a fost mereu şi nu se va schimba ceva, pentru că invidioșii, frustrații, nu au o viață a lor . Stau s-o comenteze pe-a mea , pe-a ta, pe-a celui ce nu are odihnă să-și împlinească visul. Eu mă amuz şi nici nu ştiţi cât de mici sunt în ochii mei .

Cel ce invidiază şi este nefericit… se îmbată cu apă rece şi se crede invidiat … Mi-e milă de cei care invidiază dar zic că-s invidiaţi, care imită fericirea doar să-şi ascundă nefericirea . Îmi iubesc prietenii iar pe duşmani îi ador, pentru că invidia lor mă face să fiu cu o treaptă deasupra lor…

Omul invidiază pe cel în locul căruia ar vrea să fie.

Dacă invidia ar durea întreaga lume ar fi febrilă, ar fi bolnavă , ai vedea peste tot trupuri cocoșate sub gândurile lor mârșave …

Omule ce nu ai vreme de problemele tale, dar mă urmărești pe mine… ce dacă mă vorbeşti pe la spate, voi fi plină de încântare ! Critica ta mă ajută să-mi îndeplinesc visele… Invidia ta îmi hrăneşte orgoliul, mă ambiționează . Trec pe lângă tine, te văd în nimicnicia ta și te las în urmă. Zâmbesc, mă amuz și merg mai departe. Drumul meu este pavat cu speranță… speranța mea.

Să nu uiți… invidia este ura faţă de superioritatea altuia, este pedeapsa ce se biciuiește singură , este obstacolul în calea realizării tale și rampa de lansare în realizarea mea.

CIOB DE OGLINDĂ

Chipul zâmbește

oglinzii din soartă…

zâmbește palid,

lăcrimând…

oglinda i-arată

imaginea spartă,

cu timpul

pe chipu-i șezând.

În vis fără vis

chipul gol se dezmiardă,

amintirea în cioburi

se sparge ,

în cioburi de gânduri

încep să se piardă,

gânduri morbide

printre catarge.

Oglinda zâmbește

spre chipul de ceară,

lumina iubirii-l cuprinde,

aruncă zâmbind

gândul negru afară ,

iar chipul,

tristețea își vinde.

fragment din cartea „Biserica sufletului meu”- Silvia Urlih