Întâmplare, coincidență ?! Rânduială ! - Silvia Urlih

Știi, prietene ?! O să-ți spun un secret …. Este ”secretul ”meu, dar nu eu am inventat roata, deci nu eu am inventat faptul că nu există coincinețe. Eu doar am ”testat” acest fapt, am privit cu mare atenție la tot ce mi s-a întâmplat în ultimul timp. Cândva, pe vremea când îmi permiteam financiar, am ajutat pe foarte multă lume... oameni care erau la anaghie, dar poate că nu trebuiau ajutați, oameni care nu au apreciat gestul meu. Atunci am suferit. Apoi, tot citeam ”primești ce dătuiești” . Nu înțelegeam la ce se referă această scurtă propoziție. Am înțeles , trăind , din propria experiență. Dăruiește când ai, dăruiește când nu ai… primești cu siguranță înapoi înzecit…. Nu de la cel căruia îi dăruiești, ci de la cine nu te aștepți. Nu atunci când ceri, ci atunci când ești la ananghie, atunci când într-adevăr ai nevoie. Și nu mă refer strict la a dărui material, ci și la a dărui sentimente alese, de înțelegere, de răbdare, de iubire, de iertare.

                 Ai auzit și tu cu siguranță , de sute de ori expresia” Dumnezeu lucrează prin oameni”.

Poate că ai înțeles, poate că nu , sensul acestor cuvinte. Întoarce-te în timp, atunci când în viaţa ta ai fost la o răscruce şi nu ştiai care este drumul cel mai bun. Adu-ţi aminte cum ai ridicat privirea spre cer atunci şi, cu lacrimi în ochi ai întrebat : " Ce să fac acum?"...

Atunci când punem această întrebare din tot sufletul, deschidem o poartă. Şi este întotdeauna responsabilitatea noastră să o deschidem. Pentru că există liber arbitru. Deci, dacă noi nu dăm ”undă verde” Divinităţii, dacă noi nu permitem Luminii să intre, ea nu va intra cu forţa. Ea va aştepta până când noi îi deschidem. Va aştepta ca noi să o chemăm. Să nu ai nici o îndoială, că această Lumină există deja deasupra tuturor. Deasupra tuturor, în egală măsură, aşa cum există Cer, peste fiecare, în acelaşi timp... indiferent unde ne-am afla, indiferent ce culoare ar avea pielea noastră, indiferent de binele sau de răul săvârşit până în prezent, indiferent de vârstă, religie, sau condiţie socială. Acelaşi Cer există peste toţi. Şi aceeaşi Lumină. Singurul motiv pentru care nu o simţim cu toţii, este pentru că nu este lăsată să se manifeste. Este ca şi cum, peste întreaga lume ar ploua cu lumină , în fiecare clipă. Dar fiecare om are strategia lui de a accepta această ploaie a luminii . Unii îşi cumpără umbrele cât mai mari, să încapă cât mai mulţi oameni sub ele. Alţii îşi pun doar o şapcă, alţii se bucura lăsându-şi capul descoperit... Atunci când ne rugăm, din tot sufletul, nu facem decât să dăm umbrela la o parte, şi să permitem Luminii să ajungă la noi.

Ce se întâmplă atunci? Cum primim răspunsul? Care sunt acele semne de care se vorbea în vechime şi pe care dorim să le vedem? Oamenii ! ...Sună prea simplu, nu-i aşa?  Dumnezeu lucrează prin oameni. Îţi aminteşti acum? Acea persoană pe care ai întâlnit-o, aparent întâmplător, şi cu care ai început să discuţi ? Şi toate coincidențele care au urmat? Îţi aminteşti acea femeie care a apărut pe bancă, în dreapta ta, atunci când plângeai, cuprins de amărăciune? Îţi aminteşti ce ţi-a spus? Cine crezi că ţi-a spus, de fapt?

Minunile nu sunt efecte speciale. Minunile se întâmplă mult mai firesc decât ne imaginăm. Şi , în realitate, nu sunt altceva decât Răspunsuri. Un răspuns presupune că înainte de toate, s-a pus o Întrebare. Este treaba noastră să punem întrebarea. Dar modul în care o punem, va hotărî atât Răspunsul, cât şi felul în care îl vom primi.

Aşa că , de acum înainte, fii atent la oamenii pe care-i întâlneşti... Fii atent la ”mesajul” lor... Învaţă să citeşti printre rânduri.. Învaţă să asculţi. Şi atunci când vei asculta cu adevărat, Răspunsul va fi atât de uşor de descifrat... atât de limpede!

Priveşte dincolo de aparenţe. Dincolo de efectele speciale, dincolo de aşteptările tale sau de aşteptările celorlalţi. Dincolo de tot ce ţi s-a spus că înseamnă comunicarea cu Divinitatea şi ce înseamnă să fii ghidat, sau ajutat. Nu te fixa pe nimic. Păstrează-ţi mintea deschisă şi cel mai important, păstrează-ţi inima deschisă. Dă la o parte umbrela îndoielii şi permite Luminii să se reverse peste tine.

Priveşte oamenii pe care-i întâlneşti, zi de zi. Priveşte-i cu adevărat. La rândul tău, poţi fi un mesaj pentru cel de lângă tine. Poate şi altcineva te aşteaptă pe tine, aşa cum şi tu aştepţi pe cineva. Fă ceea ce simţi. Lasă ca întreaga ta fiinţă să fie un receptor şi un transmiţător al Luminii Divine.

Viaţa ta se va schimba şi vei descoperi în tine puteri nebănuite. Tristeţea, disperarea, descurajarea, toate acestea vor dispărea din fiinţa ta. Pentru că, acum, în locul lor, va fi atât de multă Lumină, atât de multă Iubire, atât de multă încredere şi putere interioară, încât orice altceva nu şi-ar mai găsi locul în fiinţa ta.

Şi drumul de urmat, ţi se va aşterne la picioare, parcă prin minune. Şi cu fiecare pas, vei ŞTI că totul a fost pregătit pentru tine, prin toate întâlnirile, discuţiile, întâmplările de până acum. Toate te-au adus aici, totul s-a petrecut în aşa fel, încât tu să ajungi aici pe acest drum nou...

SPIRIT LIBER

Împletită cu-al meu chin,

nu vedeam lumina albă,

soarele și-al lui senin,

luna, galbenă și dalbă.

Mă trăgeau dureri în valuri,

suferința m-afunda,

nu vedeam visul din daruri,

lacrima mă scufunda.

Am zburat peste rechini,

înotând prin zări albastre,

am cântat printre castani,

am dansat pe albe astre.

Mi-a fost frică, am strigat

dar am reușit să ies,

sufletul l-am descuiat,

zarea verde am ales.

Astăzi eu plutesc spre stele

de credința m-am legat,

doruri, gânduri și-alte rele

pe cărare le-am uitat.

Ei, ce-atunci mi-au dorit răul,

acum plâng în locul meu,

iar eu zbor, plutesc cu dorul

visului spre Dumnezeu .

Jubilez acum deasupra

mării negre din abis

îngerul mi-a dat aripa

e cu mine , nu în vis !

DE CINE FUG ?

Ce se întâmplă-acum cu mine ?

Iar spre  lumină mă îndrept ,

spre ceruri albe și senine,

spre împlinirea ce-o aștept .

Spre Tine îmi îndrept iar gândul

acum în ceas târziu de seară

alerg în zbor peste pământul

cu ceață, vifor , ger și–ocară.

De cine fug așa speriată?

De mine însămi sau de voi ?

Trecutul, ce-am avut odată

l-am înflorit într-un trifoi.

Cer stelei să mă ia în brațe,

cer lunii să mă aibă-n pază,

cer soarelui să mă înalțe,

să zbor cu mine, să fiu trează.

Trecut-au anii peste mine,

m-am adunat ades de jos…

dar n-am lăsat să mă încline

nimic din ce era grunjos.

Azi visul mi l-am împlinit…

deși mi-a fost atât de greu

și-acum  când merg spre asfințit

sunt tot cu mine și cu Dumnezeu.

Fragment din cartea „Biserica sufletului meu” de Silvia Urlih